24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Ideile liberale și liberalismul au început să aibă o pondere tot mai mare în spațiul românesc odată cu Revoluția de la 1848, dar unificarea diferitelor facțiuni liberale existente a început să fie resimțită odată cu Unirea Țării Românești cu Moldova de la 1859. Era nevoie de o forță liberală capabilă să facă față conservatorilor și care să îndrepte România spre modernitate.

La 11 martie 1871 este instalat la conducerea României guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu. Este un moment de cumpănă pentru diferitele facțiuni liberale ce resimt tot mai puternic forța și unitatea conservatorilor. Vor urma ani de discuții între diverși lideri liberali pentru construirea unei opoziții tot mai puternice la adresa conservatorilor.

• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

Imboldul a fost dat însă de campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. C.A. Rosetti, unul dintre lideri radicali ai liberalilor, a lansat mai multe îndemnuri la unitate în jurul „liberalilor roșii – singurul grup politic organizat pe principii moderne”. Rosetti a îndemnat „toate cercurile şi individualitățile de aceeaşi credință politică, spre a constitui «o coalițiune» anticonservatoare”.

Dacă C.A. Rosetti era privit de mulți liberali drept prea radical, nu aceeași imagine o avea o altă figură liberală emblematică de la aceea dată – Ion C. Brătianu. Spre deosebire de alți lideri liberali, Brătianu dobândise o alură de „om de stat” mai mult decât suficientă pentru ca în jurul său se poată constitui la acea vreme o alianță anticonservatoare.

Campania liberalilor pentru alegerile din 1875

Chiar de la începutul anului 1875, în vederea alegerilor, liberalii au organizat un Comitet central electoral, cu scopul de a coordona activitatea politică în întreaga Românie. Câteva săptămâni mai târziu, la 23 ianuarie, liberalii lansează un periodic intitulat ,,Alegătorul liber”, unde vor publica numele importante ale mișcării liberale din România, precum: Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, Ion Ghica, M. Kogălniceanu, D.A. Sturdza şi alţii, dar și o serie de tineri ca Eugeniu Stătescu şi Nicolae Fleva. Peste doar câteva zile, liberalii organizează o Ligă pentru combaterea „ingerințelor administrației în alegeri”.

Campania electorală lansată de liberali a fost una deosebit de efervescentă. Au tipărit o multitudine de ziare, afișe, broșuri, manifeste și au organizat nenumărate reuniuni populare.

Liderii liberali i-au atacat dur pe conservatori pentru că, „prin măsurile lor restrictive, înăbușeau germenii economiei moderne”. Liberalii promiteau o guvernare prin care să dezvolte „puterile politice, economice şi sociale” ale capitalismului, strivite de conservatori. Pe plan extern, obiectivul liberalilor era deosebit de ambițios: obținerea suveranității depline prin independentă şi prin transformarea României într-un stat neutru.

În ciuda tuturor eforturilor liberalilor din campania electorală, rezultatul alegerilor pentru liberalii coalizați a fost un eșec, urmau să rămână din nou în opoziție.

Întâlnirile de la Mazar Pașa și fondarea PNL

Deși rezultatul alegerilor a fost deosebit de dezamăgitor pentru mișcarea liberală, liderii ei nu au abandonat lupta politică, ba din contra, au hotărât să meargă înainte spre a unifica diferitele facțiuni liberale pentru a avea forța de atac politic și apoi de a-i îndepărta de la guvernare pe conservatori.

Discuțiile între liderii liberali au devenit tot mai frecvente și se desfășurau în spațioasa casă boierească din centrul Bucureștiului, de pe strada Enei, ce aparţinea maiorului englez Stephen Bartlett Lakeman. Acesta era un fost ofițer din armata turcă în timpul războiului Crimeii, cunoscut sub numele de Mazar Paşa, ce era căsătorit cu o româncă şi devenise un liberal înfocat.

Eforturile liberalilor de unificare au dat roade la 24 mai 1875. Atunci, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu, precum şi M.C. Epureanu, un disident conservator, au pus bazele Partidului Național Liberal.

Programul partidului a fost publicat la 4 iunie 1875 în „Alegătorul liber”. Programul nu era o expunere clasică de principii doctrinare, ci o consemnare a unor obiective concrete din perspectiva unei succesiuni guvernamentale. Liberalii puneau accent pe dezvoltarea ,,bunei stări a claselor muncitoare” prin ocrotirea muncii și avutului acestora, combaterea legii tocmelilor agricole spoliatoare pentru țărănime, împroprietărirea celor însurați de la sate, dezvoltarea învățământului public, autonomie comunală etc.

De ce a fost denumit „național” și „liberal”

În titulatura partidului, cele două concepte, „naţional” şi „liberal” exprimau sensul spre care tindea partidul pentru dezvoltarea societății şi statului român.

Termenul național, venit din deceniile anterioare de istorie, semnifica continuarea procesului de recuperare identitară nu numai sub raportul întregirii statului în atributele suveranităţii şi independenței depline, ci şi sub acela al dezvoltării economice, culturale, intelectuale şi educaționale, prin care românii să se consolideze ca entitate distinctă şi să constituie o axă gravitațională pentru conaționalii aflați încă sub dominații străine. Cuvântul liberal exprima, în esență, natura regimului social-economic şi politic instituțional bazat pe proprietate şi libertate, prin căutarea permanentă a unui echilibru între diferite clase ale societății”, scria istoricul Apostol Stan.

La 5 iunie, PNL avea deja un Comitetul director, compus din 25 de membri.

În ordine alfabetică, aceștia erau: V. Arvanezu, D. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, M.C. Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Pherekyde, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, A.G. Golescu, C. Grădişteanu, M. Kogălniceanu, Al. Lupescu, C. Nacu, Remus Opran, Pache Protopopescu, C.A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Vernescu ş.a.

Ei reprezentau principalele nuanțe liberale, dar sub raport organizatoric se bazau îndeosebi pe structurile partidului radical al lui Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti. În lunile iunie şi iulie 1875 rețeaua de organizații liberale s-a extins în întreaga ţară, afiliindu-se grupului central. Ion C. Brătianu avea să fie ales primul președinte al PNL, partid pe care l-a condus până la moartea sa în 1891.

Odată constituit PNL, liderii liberali au hotărât în cadrul întâlnirilor de la Mazar Paşa să depună toate eforturile necesare pentru îndepărtarea conservatorilor de la putere. Peste doar un an, PNL ajungea la guvernarea țării și doar peste doi ani România își proclama independența.

Vă recomandăm să citiți și:

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari