Peste 100 de schelete precolumbiene găsite în Guadelupa

13 05. 2021, 17:00

Circa 113 schelete precolumbiene au fost dezgropate în orașul Les Abymes din Guadelupa (un arhipelag francez situat în partea estică a Caraibelor).

Descoperirea unui număr atât de mare de morminte concentrate într-o zonă este fără precedent în Guadelupa (în franceză Guadeloupe).

Agricultura și industria, în special producția de trestie de zahăr din perioada colonială, au afectat multe dintre siturile arheologice pre-europene din Guadelupa, iar cea mai mare parte din ceea ce se știe astăzi provine din picturile rupestre și cioburi. Situri cu fosile sunt rare, iar osul de proveniență umană este și mai rar din cauza acidității ridicate a solului vulcanic.

O echipă de la Institutul Național pentru Cercetări Arheologice Preventive (INRAP) din Franța a săpat pe locul unui viitor șantier de locuințe și a găsit gropi umplute și șanțuri, dovezi ale locuințelor din ultima parte a perioadei Troumassoid (650 -1600).

Dovezi ale locuirii zonei

Câteva sute de șanțuri corespund numeroaselor locuințe și mai există aproximativ 50 de gropi care au fost utilizate în scopuri domestice. În gropi au mai fost găsite și fragmente de ceramică, unelte din piatră, pietre pentru încălzire, oase de animale și rămășițe de crustacee.

Înmormântările au fost asociate cu această așezare. Rămășițele scheletice ale adulților și copiilor au fost descoperite așezate într-o varietate de poziții: pe spate, semi-așezate sau întinse pe lateral.

Brațele erau flexate peste abdomen, picioarele puneau presiune pe antebrațe, coate sau piept. Faptul că oasele au fost găsite în aceste poziții înseamnă că trupurile au fost legate sau plasate în saci pentru a se asigura că rămân pe loc.

O descoperire extrem de importantă

Locuințele și înmormântările reprezintă o bază de date unică de informații despre comunitățile antice din Guadalupe. Rămășițele vor fi datate cu radiocarbon și, dacă este posibil, va fi extras și ADN din ele. Starea precară a oaselor descoperite în trecut a făcut imposibilă analiza genetică, dar cantitatea mare de morminte descoperite aici le dă arheologilor speranțe că ar putea descoperi vreo legătură familială între cei decedați.

Gropile și șanțurile vor fi analizate pentru a determina fazele de ocupare și construcție, dispunerea și utilizarea așezării, potrivit History Blog. Totodată, cercetătorii speră să identifice dacă înmormântările au fost contemporane cu ocuparea așezării sau dacă au făcute mai târziu după abandonarea locuințelor.

Această cercetare va contribui la aflarea de noi informații despre perioada neoindiană târzie. Această perioadă este caracterizată de schimbări economice și culturale care au avut loc în jurul secolului al IX-lea în tot arhipelagul Antilelor Mici, rezultate dintr-un proces de regionalizare a culturilor, legat de răspândirea grupurilor în arhipelagul Caraibelor. Schimbările paleoclimatice identificate în Antilele Mici contribuie fără îndoială la schimbările culturale.

Vă recomandăm să citiți și:

Papagali mumificați descoperiți în deșertul Atacama dezvăluie o parte întunecată a istoriei

Copii ai nobililor incași, găsiți îngropați în Peru după 500 de ani

Statuia unei femei misterioase, cu o coroană similară unui personaj din „Star Wars”, a fost descoperită în Mexic

Schimbul Columbian – fenomenul care a făcut lumea aşa cum o cunoaştem azi