Cândva în timpul Jurasicului timpuriu, o creatură antică asemănătoare unui calamar a străpuns un crustaceu gustos cu tentaculele sale. Tocmai când începea să se înfrupte din gustarea sa, calamarul a început și el să fie mâncat.
Un prădător mult mai mare a intervenit și a smuls o bucată din calamar, iar apoi a plecat, lăsând în urmă rămășițele acestui ospăț.
După aproximativ 180 de milioane de ani mai târziu, scene fosilizată a fost descoperită într-o carieră din Germania, iar după analize detaliate arheologii cred că au înțeles cine se afla în acel moment în vârful lanțului trofic.
Potrivit experților, cefalopodul dispărut și similar unui calamar, cunoscut drept belemnit, a fost cel mai probabil ucis de un crocodil, rechin sau alt tip de pește prădător antic.
Orice ar fi fost, prădătorul uriaș nu a zăbovit prea mult timp pentru a-și termina mâncarea, cel mai probabil din cauza faptului că cefalopodele au ciocuri tari, ascuțite și dificil de digerat.
Asta înseamnă că prădătorul nu ar fi fost un ihtiozaur, chiar dacă fosilele acestor reptile marine dispărute sugerează că erau destul de pricepute la evitarea zonelor tari ale belemnitului.
Pe de altă parte, stomacurile fosilizate ale crocodililor marini și peștilor prădători sugerează că aceste creaturi înfulecau întreaga pradă, înghițind chiar și părțile tari ale calamarului.
Totuși, consumarea întregului calamar nu este neapărat un lucru bun. Un rechin fosilizat din perioada Jurasic, găsit tot în Germania, a fost descoperit cu o grămăjoară întreagă de ciocuri de belemnit în stomac, iar experții au spus că aceste structuri tari au cauzat cel mai probabil moartea rechinului. Ciocurile au creat un blocaj extrem în stomacul creaturii.
După câteva experiențe neplăcute, autorii studiului sugerează că rechinii și crocodilii antici din Jurasic au învățat că trebuie doar să consume părțile moi ale calamarului, potrivit Science Alert.
„Noi sugerăm că asta reprezintă rămășițele mesei unui prădător vertebrat, posibil un rechin Hybodus hauffianus din Jurasicul timpuriu. Descoperirea este remarcabilă pentru că ne dezvăluie detalii despre comportamentul unui cefalopod și al unui prădător vertebrat”, au precizat oamenii de știință.
Imagini în premieră cu o specie extrem de rară de calamar care are „coarne de berbec”
Un superb calamar eșuat pe o plajă i-a uimit pe trecători. „Arăta ca un animal preistoric”
Creierul calamarilor este la fel de complex precum cel al câinilor