Rămășițele a nouă neanderthalieni, descoperite într-o peșteră din apropiere de Roma
Arheologii italieni au descoperit oasele a nouă neanderthalieni care ar fi fost vânați și sfâșiați de hiene în bârlogul lor, la aproximativ 100 km sud-est de Roma.
Oamenii de știință de la Superintendența Arheologică Latină și de la Universitatea Tor Vergata din Roma au spus că rămășițele provin de la șapte adulți, șase bărbați și o femeie, în timp ce alte oase aparțineau unui băiat tânăr.
Experții cred că indivizii au trăit în perioade diferite de timp. Unele oase ar putea fi vechi de 50.000 până la 68.000 de ani. Însă, majoritatea rămășițelor antice ar data din urmă cu 100.000 de ani.
Rămășițele de neanderthalieni, care includ calote craniene și maxilare rupte, au fost descoperite în peștera Guattari, care deja a devenit cunoscută pentru prezența de fosile de la rude umane îndepărtate, găsite întâmplător în 1939. De atunci, nu au mai fost găsite alte rămășițe umane în peșteră.
„Neanderthalienii erau pradă pentru aceste animale”
„Este o descoperire spectaculoasă. O prăbușire, probabil cauzată de un cutremur, a sigilat această peșteră timp de peste 60.000 de ani, astfel păstrând rămășițele timp de zeci de mii de ani”, a explicat Mario Rolfo, profesor de arheologie la Universitatea Tor Vergata.
Cercetătorii au mai găsit și urme de legume alături de rămășițele umane și cele de rinoceri, cerbi giganți, cai sălbatici și, bineînțeles, hiene fioroase.
Potrivit oamenilor de știință, majoritatea neanderthalienilor au fost uciși de hiene și apoi aduci înapoi la peștera care devenise bârlogul animalelor. Odată ajunse aici, animalele își consumau prada.
Care era dieta acestor neanderthalieni?
„Neanderthalienii erau pradă pentru aceste animale. Hienele i-au vânat, în special pe cei mai vulnerabili, precum cei bolnavi sau indivizii mai în vârstă”, a declarat Rolfo.
Profesorul a mai anunțat că echipa sa de cercetători intenționează să analizele ADN de la acești indivizi pentru a înțelege modul lor de viață și istoria lor, potrivit The Guardian.
O analiză preliminară a dinților a dezvăluit că dieta lor era variată. Neanderthalienii consumau în principal cereale, fapt ce a contribuit la dezvoltarea creierului.
„Este o descoperire extraordinară despre care toată lumea va vorbi”
„Este o descoperire extraordinară despre care toată lumea va vorbi. Aceste descoperiri vor contribui la îmbogățirea studiilor în privința neanderthalienilor”, a precizat Dario Franceschini, ministrul italian de Cultură.
Neanderthalienii au populat Eurasia, de la coasta Atlanticului până la Munții Ural, începând cu 400.000 de ani în urmă și până acum 40.000 de ani. Neanderthalienii au dispărut după ce specia noastră s-a stabilit în regiune. Anul trecut, rămășițe și unelte găsite în Bulgaria au dezvăluit că oamenii moderni și neanderthalienii au fost prezenți în același timp în Europa timp de mii de ani. Astfel, aceștia au avut timp suficient pentru interacțiuni biologice și culturale.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cele mai vechi urme de neanderthalieni găsite vreodată în Europa
Un studiu recent a dezvăluit ce unealtă foloseau neanderthalienii pentru a-și curăța dinții
Un cercetător renumit susține că neanderthalienii au ajutat la crearea artei umane timpurii
Neanderthalienii au dispărut din Europa mult mai devreme decât se credea