Actrița suedeză americană Greta Garbo (născută Greta Lovisa Gustafsson) a fost una dintre cele mai fermecătoare și populare staruri ale cinematografiei anilor 1920 și 1930. Garbo a fost cunoscută mai ales pentru eroinele puternice și enigmatice pe care le-a interpretat.
Fiica unui muncitor ambulant, Greta Gustafsson a crescut în sărăcie într-o mahala din Stockholm. Lucra ca funcționară de magazine atunci când l-a întâlnit pe regizorul Erik Petschler, care i-a oferit un mic rol în „Luffar-Petter” (1922). Din 1922 până în 1924, Greta a studiat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm, iar în 1924 a jucat un rol major în „Saga lui Gösta Berling”. Regizorul filmului, Mauritz Stiller, i-a dat numele Garbo, iar în 1925 i-a asigurat un contract cu Metro-Goldwyn-Mayer (MGM) la Hollywood.
La început, șeful MGM, Louis B. Mayer, a fost sceptic în privința talentului lui Garbo. Totuși, Mayer și toți directorii de studio au fost impresionați de primul său film american, „The Torrent” (1926). Garbo avea o calitate luminoasă perfectă pentru filmele mute, astfel că Mayer a fost motivat să îi ofere un contract exclusiv și să-i crească salariul.
Mai târziu, Garbo a apărut în drame romantice populare precum „Flesh and the Devil” (1927), „Love” (1927), „A Woman of Affairs” (1928) și „The Kiss” (1929). Garbo a jucat adesea alături de John Gilbert, cu care a avut chiar și o relație intimă. Succesul lui Greta Garbo în această etapă a carierei sale nu s-a bazat numai pe personalitatea sa misterioasă și eterică, ci și pe interesul publicului pentru relația Garbo-Gilbert.
Apariția filmului sonor a crescut popularitatea lui Garbo, deși aceasta a fost mereu mult mai plăcută în Europa decât în Statele Unite. „Garbo vorbește!” a fost sloganul promoțional al MGM pentru „Anna Christie” (1930), primul film sonor al lui Garbo. Primele ei cuvinte rostite pe ecran au fost „Dă-mi un whisky” și au dezvăluit o voce răgușită. Asta i-a adus un plus de atracție și personalitate oarecum androgină. De asemenea, „Anna Christie” a fost unul dintre cele două filme pe care Garbo le-a făcut în 1930, celălalt fiind „Romance”, pentru care Garbo a fost nominalizată la premiile Oscar.
Fără îndoială, filmele cele mai cunoscute ale Gretei Garbo sunt „Anna Karenina” (1935), „Camille” (1936) și „Ninotchka” (1939). Cea din urmă a fost o comedie romantică, regizată de Ernst Lubitsch, în care Garbo și-a dovedit abilitățile de comedie. Poate cel mai popular film al ei, „Ninotchka” i-a adus lui Garbo încă o nominalizare la premiile Oscar, scrie Britannica.
Al Doilea Război Mondial ar fi fost un factor în sfârșitul carierei pe marile ecrane pentru Garbo. Având în vedere că filmele ei erau mai populare în străinătate decât în SUA, directorii MGM ar fi conspirat să pună capăt carierei lui Garbo. Astfel, au distribuit-o într-un film despre care știau că va fi un eșec, comedia „Two-Faced Woman” (1941). Contrar percepției populare, Garbo nu a renunțat la Hollywood după acest film.
A fost adusă înapoi pe marile ecrane aproape de două ori, o dată pentru a-l înfățișa pe George Sand, iar a doua oară pentru a juca în „The Paradine Case” (1947), de Alfred Hitchcock. Însă, Garbo a ales să se pensioneze definitiv, o decizie care a făcut-o și mai enigmatică în ochii fanilor săi. După o carieră de 20 de ani, Garbo a trăit următoarele cinci decenii în apartamentul ei din New York și nu a făcut apariții publice. A fost distinsă cu un Oscar onorific în 1955, însă nu a participat la ceremonie.
Garbo a fost tratată cu succes de cancer la sân spre sfârșitul vieții. La data de 15 aprilie 1990, la vârsta de 84 de ani, a murit în spital din cauza unei pneumonii și insuficiențe renale.
Nicole Kidman, actrița care fascinează de mai bine de 30 de ani. Pasiunea ascunsă a australiencei
De ce refuză actrița Keira Knightley să mai joace în scene de sex regizate de bărbaţi