Un complex antic imens de producție a ceramicii, descoperit în Polonia
Arheologii au descoperit rămășițele unui complex masiv de producere a ceramicii în Wrzępia, din sudul Poloniei. Ansamblul datează din epoca romană.
Un studiu geofizic al sitului, care se întinde pe cinci hectare, a detectat aproximativ 130 de cuptoare, ceea ce îl face de departe cea mai mare instalație de producție de ceramică de acest tip din Polonia și una dintre cele mai mari din Europa de Est.
Complexul a funcționat de la sfârșitul secolului II – începutul secolului al III-lea și până în secolul al V-lea.
Recent au fost excavate două dintre cuptoare, iar fragmentele găsite acolo indică faptul că instalația era specializată într-un singur tip de ceramică.
„Cercetările noastre arată că acolo au fost produse numai vase de depozitare cu guri îngroșate. Erau vase mari de până la 50 cm în diametru și aproximativ 70 cm înălțime. Cel mai probabil erau folosite pentru depozitare, de exemplu alimente. Era un tip de vase care probabil aveau rolul unor cămări specifice“, a explicat arheologul polonez Jan Bulas, citat de History Blog.
Vasele arse în cuptoare deschise au fost făcute cu ajutorul unei roți de olar, care a devenit atunci populară în zonă.
Elita germană a adoptat stilul de viață roman
Veteranii legiunilor care s-au așezat dincolo de limesul roman au adus tehnologia romană (cum ar fi roata pentru ceramică), meșteșugurile și bunurile de consum care au fost adoptate de popoarele germane, în special de elita care a trăit din ce în ce mai mult un stil de viață romanizat.
Din descoperirile anterioare de monede se știe că, la sfârșitul secolului al II-lea, începutul secolului al III-lea, a existat un flux semnificativ de bani romani către ceea ce este acum Polonia Mică.
După o stagnare la sfârșitul secolului al III-lea, tranzacțiile cu monede romane au revenit în secolul IV până la mijlocul veacului al V-lea.
În zonă exista o economie înfloritoare
Acest lucru coincide aproximativ cu datele atelierului din Wrzępia. Facilități de producție la scară largă, precum ceramica, atestă modul în care tehnologia romană și producția în masă de bunuri de larg consum s-au răspândit în afara granițelor Imperiului.
Cuptoarele erau deținute de vandalii care locuiau în zonă. Dimensiunea sa mare și producția specializată arată că în zonă a existat o economie înfloritoare, activă și complexă.
Excavarea sitului s-a încheiat pentru moment. Cercetătorii se vor concentra pe curățarea, conservarea și studierea artefactelor pe care le-au recuperat până acum și speră să se întoarcă în sit anul viitor pentru a săpa cât mai multe dintre cele 130 de cuptoare de ceramică din epoca romană.
Vă recomandăm să citiți și:
O vilă romană cu un mozaic impresionant, descoperită în Spania
Structuri din perioada romană, descoperite în Elveția
Unul dintre cele mai mari tezaure romane descoperite în Polonia
DESCOPERIRE de proporţii a arheologilor români despre o importantă aşezare daco-romană