Cine a făcut misterioasele cruci de pe zidurile Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim
Multitudinea de cruci gravate pe zidurile celei mai sacre biserici a creștinismului au fost considerate mult timp a fi graffiti, dar pot fi opera masonilor medievali plătiți de pelerini pentru a le sculpta, sugerează ultimele cercetări.
Venerat în tradiția creștină ca locul crucificării și înmormântării lui Iisus, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este plină mereu de pelerini și clerici. Din această cauză, însemnele sacre au fost greu de studiat.
Lucrările de renovare din 2018 a uneia dintre capelele, pe ale cărei ziduri stau mii de cruci gravate manual, au oferit Autorității de Antichități din Israel și Colegiului Academic Hadassah din Ierusalim o oportunitate să le cerecteze.
Împreună cu Biserica Ortodoxă Armeană, care controlează capela Sfânta Elena, specialiștii au folosit camere digitale și imagini tridimensionale pentru a cartografia, compara și data crucile.
„Acest fenomen unic ne-a nedumerit întotdeauna: este vorba de graffiti de la pelerini sau, mai degrabă, de altceva?”, a afirmat Amit Re’em, arheolog din cadrul Autorității.
Crucile de pe zidurile Bisericii Sfântului Mormânt, sculptate pentru sufletele pelerinilor
„Am văzut că toate acestea (crucile) au aceeași adâncime și chiar marcaj pe zid”, a spus el, datându-le provizoriu în secolul al XV-lea, potrivit Reuters.
Re’em susține că este posibil ca aceste cruci să fi fost realizate cu mâna de doi sau trei artiști.
Deci nu este graffiti, este ceva mai organizat. Să spunem că ești un pelerin armean, așa că îi plătești ceva preotului, îi plătești ceva acestui artist special și el a sculptat pentru tine, în beneficiul sufletului tău și al sufletelor rudelor tale, … o cruce specială în cel mai sacru loc al Creștinismului de pe Pământ”, a opinat arheologul Amit Re’em.
Părintele Samuel Aghoyan, superiorul armean de la Sfântul Mormânt, a afirmat că această cercetare aduce beneficii pentru biserică, mai ales că se străduiește să iasă din blocajele generate de COVID-19 și se pregătește pentru Paște care în acest an va fi celebrat pe 2 mai.
„Acum nu sunt pelerini aici, (dar) spiritul lor este încă aici, știm, cred în asta”, a spus el.
De-a lungul istoriei, Biserica Sfântului Mormânt a suferit atacuri violente, incendii şi cutremure. A fost distrusă în totalitate în anul 1009 şi a fost reconstruită în secolul al XII-lea, pe o structură din secolul IV, potrivit cercetărilor moderne.
Se crede că ar putea fi locul în care a fost îngropat Iisus Hristos, cel puțin așa reiese dintr-o delegaţie trimisă de la Roma în urmă cu 17 secole.
Vă recomandăm să citiți și:
Arheologii turci susţin că au descoperit ”adevăratul loc” al Sfântului Nicolae