Liberalii și interzicerea comuniștilor

28 03. 2021, 09:18

Credit foto: Profimedia

Încă din timpul Primului Război Mondial, România a avut o experiență nefastă cu bolșevicii ruși. Mai mult, înființarea în 1921 în România a unui Partid Comunist nu avea cum să liniștească autoritățile. Unul dintre cei mai vehemenți contestări ai comuniștilor în România avea să fie Ionel Brătianu, cel care a și luat practic decizia de a interzice P.C.R.

Autoritățile din România care răspundeau de siguranța statului au supravegheat în permanenţă activitatea Partidului Comunist din România, care era considerat nu numai străin de interesele națiunii, ci și ostil țării.

Urmărirea membrilor PCR s-a intensificat în urma hotărârii din 1924 a Cominternului, care impunea partidelor afiliate lui sarcina de a lupta pentru autodeterminarea unor teritorii ce compuneau statele naționale din estul Europei.

Campania de propagandă a comuniștilor

Partidul Comunist din România a declanșat o virulentă campanie de propagandă axată pe tema separării Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Dobrogei de statul român. Campania a sporit în intensitate în preajma și în timpul tratativelor româno-sovietice de la Viena, din 27 martie-2 aprilie 1924, privitoare la statutul Basarabiei.

Tratativele au eșuat, deoarece sovieticii au cerut organizarea unui plebiscit în Basarabia, pentru ca populația să decidă în privința viitorului acestei provincii. România a refuzat. Propunerea sovieticilor punea în discuție întregul sistem al Tratatelor de Pace de la Versailles, care puseseră capăt Primului Război Mondial.

Întrucât PCR susținea punctul de vedere al delegației sovietice, ce era contrar dreptului internațional și intereselor statului roman, la 5 aprilie 1924, activitatea Partidului Comunist din România a fost interzisă printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată. Legea de reprimare a unor infracțiuni contra liniștii publice, adoptată în decembrie 1924, aşa-numita „Lege Mârzescu”, întărea interzicerea PCR.

Previziunile lui Ionel Brătianu

La 1 septembrie 1924, Ion I.C. Brătianu îi scria fratelui sau, Vintilă, aflat în străinătate:

Sovietele amenință, dacă nu vor putea chiar cu revoluție, cel puțin cu terorism și sabotaj intens la începutul lui septembrie. De război, cu cât trece vara, cu atât scade primejdia. Totuşi, în Basarabia am menținut măsurile luate și am luat cât am putut mai bune ca să ameliorăm administrațiile”.

Acțiunile Cominternului împotriva României, puse la cale la Moscova, aveau să se intensifice.

Informațiile premierului din scrisoarea către fratele său aveau să se dovedească destul de corecte. Doar câteva zile mai târziu, la 15 septembrie, România se confrunta cu cea mai gravă provocare bolșevică de după încheierea războiului: răscoala de la Tatar-Bunar (15-17 septembrie 1924). Atunci, grupuri înarmate şi conduse de ofiţeri sovietici au trecut Nistrul, atacând localitățile Nicolaevka şi Tatar-Bunar şi au omorât o parte din autoritățile române de acolo. Mai mult, au arborat steaguri roşii şi au proclamat o așa zisă „Republica Sovietică Moldovenească”.

Armata română a intervenit însă în forță și a restabilit ordinea, provocările sovieticilor pe linia Nistrului scăzând în intensitate.