Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

26 03. 2021, 10:00

Credit foto: Shutterstock

După terminarea Primului Război Mondial, liberalii și-au propus să dezvolte rapid industria țării ce fusese grav afectată de război. Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel Brătianu, a fost cel care a schițat viitoarea dezvoltare economică a României, accentul fiind pus pe politica „prin noi înșine”. Strategia pusă la cale de liberali a întâmpinat probleme externe depășite prin mari eforturi.

După război, principalul obstacol care a stat însă în calea unei industrializări rapide a României l-a constituit lipsa de capital. Liderii liberalii erau convinși că el va fi asigurat din două surse importante: suma alocată statului român în contul datoriilor de război ce trebuiau plătite de statele învinse și redirecționarea unei mari părți din renta de împroprietărire către sectoarele industrial și bancar. Din păcate, niciuna dintre ele nu a satisfăcut așteptările lor.

La Conferința de Pace de la Paris, România a revendicat 31 miliarde lei-aur în contul reparațiilor, sumă ce reprezenta aproximativ 6,3 % din totalul de 494 miliarde franci-aur, cât ceruseră țările învingătoare, însă, la Conferința de la Spa (din Belgia), cota alocată României a fost de numai 1,1 % din totalul sumei impuse statelor învinse. Guvernul de la București a protestat vehement, fără a obține însă o majorarea.

În privința rentei de împroprietărire, o parte însemnată din ea a acoperit vechile datorii ale moșierilor către bănci, iar o alta a fost canalizată în direcția intensificării culturii agricole.

La toate acestea se mai adăuga faptul că România avea, ca și celelalte state din zonă, mari datori externe, pe care le contractase în special în perioada participării ei în război.

Bugete excedentare și o nouă legislație economică

După încheierea războiului, liberalii, atunci când au fost la guvernare, au încurajat exportul, și au încercat să asigure bugete excedentare, care au permis achitarea ratelor la creditele contractate.

Pentru stimularea dezvoltării economice, liberalii au adoptat numeroase pachete de legi printre care se numără „Legea privind comercializarea şi controlul întreprinderilor de stat economice ale statului” (7 iunie 1924) , „Legea energiei” (4 iulie 1924), dar și „Legea Minelor (4 iulie 1924).

Însă rezervele de capital au fost nesemnificative ca valoare, nepermițând investiții mari în industria statului, fapt ce explică și de ce aplicarea dispozițiilor legislației emanate de liberali nu au fost spectaculoase și de ce unele legi, precum cea a minelor, nu au avut efectele scontate.

Faptul că erau limitate accesul marilor companii internaționale la extragerea resurselor de petrol și minerale a creat o stare de încordare între România și Franța și Marea Britanie.

Liberalii au încercat să devină mai cooperanți cu companiile occidentale care manifestau interes pentru investiții în România. Astfel, în 1924, guvernul condus de Ionel Brătianu a trimis în principalele capitale europene mai mulți miniștri, printre care se numărau Vintilă Brătianu, Tancred Constantinescu și Alexandru Constantinescu, cu sarcina de a le explica celor interesați conținutul legislației economice adoptate de România.

Vintilă Brătianu consemna, într-un memoriu adresat în acel an unor cercuri de afaceri din Europa, că nu exista un dezacord esențial între nevoile României, care vroia să utilizeze şi să pună în valoare bogățiile sale, și interesele țărilor dezvoltate, care vroiau să investească în România.