Home » Istorie » Cum a dus Moartea Neagră la apariția Renașterii italiene

Cum a dus Moartea Neagră la apariția Renașterii italiene

Cum a dus Moartea Neagră la apariția Renașterii italiene
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 14.03.2021

Moartea neagră a fost o pandemie care a devastat Europa și Asia între 1347 și 1350. Ciuma a fost o tragedie umană fără precedent în Italia. Nu doar că a zguduit din temelii societatea italiană, dar a și transformat-o. Moartea Neagră a marcat sfârșitul unei ere în Italia.

Impactul său a fost profund și a rezultat în schimbări sociale, economice, culturale și religioase. Aceste schimbări, în mod direct sau indirect, au dus la apariția Renașterii, una dintre cele mai frumoase perioade pentru artă, arhitectură și literatură din istoria omenirii.

Moartea Neagră s-a răspândit în Italia din Rusia zilelor noastre. Negustorii genovezi au răspândit ciuma în timp ce fugeau de atacul mongolilor. Ciuma a fost răspândită prin puricii de la șoarecii de pe navele genoveze. Populația Italiei nu a fost pregătită pentru răspândirea bolii. Au existat mai multe perioade de foamete în regiune, iar populația era slăbită și vulnerabilă. Mai mult, populația nu dobândise o rezistență naturală la boală. Italia era cea mai urbanizată societate din Europa, iar Milano, Roma și Florența, precum și alte centre italiene, erau printre cele mai mari de pe continent.

Care a fost impactul ciumei în Italia?

Majoritatea populației urbane din Napoli era săracă și trăia în condiții mizere. Acești factori au contribuit la răspândirea rapidă a bolilor și a existat o rată accentuată a mortalității în rândul oamenilor săraci, deși chiar și cei bogați nu au putut scăpa de ciumă. De la orașe, ciuma s-a răspândit cu repeziciune la orașele mai mici și satele peninsulei.

Nu există date clare despre impactul ciumei asupra populației italiene. Cu toate acestea, unele exemple arată amploarea bolii în Italia. Ciuma a înjumătățit populația din Florența. Populația a scăzut de la aproximativ 100.000 la 50.000.

Toată lumea se aștepta să moară

Rata mortalității în Italia rurală nu a fost la fel de ridicată, însă a existat o pierdere semnificativă de vieți omenești. În general, întreaga populație a Italiei ar fi scăzut cu o treime, potrivit Daily History.

Moartea Neagră a însemnat și o criză economică, după ce comerțul a fost oprit din cauza temerilor privind răspândirea ciumei. Astfel, afacerile au falimentat și rata șomajului a crescut.  Ciuma a cauzat o adevărată destrămare a societății în unele regiuni. Decameronul povestește cum oamenii își abandonau ocupațiile, îi ignorau pe cei bolnavi și duceau vieți de exces, pentru că toată lumea se aștepta să moară. Consecințele sociale ale ciumei au fost profunde. Rata ridicată a mortalității a rezultat într-un declin drastic al forței de muncă.

Care au fost consecințele religioase ale ciumei?

Inițial, în Italia, ciuma a dus la o renaștere a religiei pentru mulți oameni. Evul Mediu a fost o perioadă în care oamenii credeau că evenimentele rezultă în urma voinței lui Dumnezeu. Mulți au considerat ciuma ca o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru imoralitatea și ticăloșia oamenilor.

Mulți oameni au crezut cu sinceritate că Moartea Neagră era semn că sfârșitul lumii era aproape. Fanatismul religios s-a răspândit în toată peninsula, iar mulți bărbați și femei s-au alăturat unor practici religioase extreme, cum ar fi flagelanții. Flagelanții se băteau cu biciul pentru a-și ispăși păcatele. Biserica a suferit foarte mult în timpul ciumei. Mulți preoți și călugări au murit. Mănăstirile s-au dovedit locuri ideale pentru răspândirea ciumei.

Rezultatul a fost un deficit de călugări și preoți instruiți. Pentru a face față, Biserica a instruit în grabă noi călugări și preoți. Asta a însemnat că mulți indivizi nepotriviți au devenit clerici, ceea ce a dus la o scădere a standardelor în rândul preoților. Biserica a devenit coruptă, iar apoi a pierdut treptat respectul multor credincioși. Pe termen scurt, Moartea Neagră a întărit Biserica Catolică din Italia, dar o instituție din tot mai coruptă a însemnat că mulți oameni și-au pierdut credința pe termen lung.

Moartea Neagră a dus la mari semne de întrebare

Moartea Neagră a dus la mari semne de întrebare cu privire la vechile credințe. Acest lucru i-a determinat pe mulți, în special elita urbană, să folosească rațiunea pentru a înțelege lumea din jurul lor. De asemenea, oamenii s-au îndreptat tot mai mult către clasici pentru a găsi răspunsuri la problemele vieții. Astfel, aceste semne de întrebare au contribuit la apariția Renașterii, mai ales în politică și filozofie. Totuși, asta n-a însemnat că Italia a respins toate tradițiile, fiind încă o societate foarte conservatoare din multe puncte de vedere. Însă, cei care au pus sub semnul întrebării autoritatea și înțelepciunea, cum ar fi poetul Francesco Petrarca, au inspirat mișcarea umanistă, care prețuia rațiunea și gândirea critică.

Un grup care a fost afectat în mod negativ de Moartea Neagră a fost nobilimea. Așa s-a întâmplat și în multe alte regiuni și regate europene. Nobilimea a suferit la fel de mult ca alte categorii sociale din cauza ciumei, iar multe familii au dispărut în această perioadă.

Cine a beneficiat de pe urma Renașterii italiene?

Deși Renașterea ar fi putut pune bazele unor schimbări ample în Europa pe termen lung, italienii bogați au fost cei care au beneficiat cel mai mult în timpul Renașterii. În timp ce salariile pentru muncitorii agricoli au crescut după apariția ciumei, salariile nu au crescut pe tot parcursul Renașterii. Mai mult, la Florența, speranța de viață a scăzut pentru oameni în timpul Renașterii.

Italienii bogați din timpul Renașterii au beneficiat în mod clar. Bogăția lor a finanțat în esență realizările artistice ale epocii, dar majoritatea țăranilor italieni probabil ar fi preferat salarii mai mari decât Mona Lisa.

Moartea Neagră a dezlănțuit forțele care au făcut posibilă Renașterea

Moartea Neagră a devastat societatea italiană la mijlocul secolului al XIV-lea. Ciuma a dus la mari schimbări socio-economice, culturale și religioase. După tragediile inițiale ale ciumei, societatea italiană a trecut printr-o recuperare spectaculoasă.

Italia a devenit mai bogată decât înainte, ciuma a redus influența Bisericii Catolice, iar cultura a devenit mai laică. Așadar, se poate spune că Moartea Neagră a dezlănțuit forțele din societatea italiană care au făcut posibilă Renașterea.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O veveriţă a fost testată pozitiv pentru ciuma bubonică în SUA. Autoritățile americane au emis o alertă

China a emis alertă pentru ciuma bubonică. Consumul unor animale considerate riscante a fost interzis

Epidemie de ciumă bubonică după ce un cuplu a mâncat carne de marmotă

California a confirmat un nou caz de ciumă după cinci ani

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...