Mărgele italiene din epoca renascentistă, descoperite în Alaska, rescriu istoria Americii
O descoperire făcută în Alaska sugerează că indigenii nord-americani au avut contact cu europeni occidentali sau oameni care au călătorit în Italia cu mult înainte ca exploratorul Cristofor Columb să ajungă pe continentul american. Este vorba de mărgele din sticlă venețiene din epoca Renașterii, descoperite în mai multe situri arheologice din Alaska.
Până acum, a fost acceptat faptul că vikingii au fost primii europeni care au pus piciorul în America de Nord continentală. Leif Erikson, un explorator nordic din Islanda, a condus prima expediție europeană pentru a găsi „Lumea Nouă” cu aproape 500 de ani înainte de Columb. Dovadă este cea mai veche așezare nordică cunoscută, descoperită în Newfoundland, Canada, datând din anul 1000.
Acum, se pare că mult mai celebrul Cristofor Columb a fost împins și mai târziu în „descoperirea Americii”, deoarece mărgelele venețiene din sticlă albastră, găsite în trei situri arheologice din Alaska, datează de la mijlocul până la sfârșitul secolului al XV-lea.
Aceste „mărgele comerciale” din sticlă albastră au mai fost găsite în America de Nord, precum și în Caraibe și pe coasta de est a Americii Centrale, dar au fost datate între 1550 și 1750. Folosind datarea cu carbon, doi arheologi au dezvăluit că mărgele nou descoperite provin dintr-o perioadă cuprinsă între anii 1440 și 1480.
Mărgelele au fost aduse din Veneția pe Drumul Mătăsii
Ce căutau la mijlocul secolului al XV-lea mărgelele din sticlă create pe insula Murano din Veneția, încă renumită și astăzi pentru sticlăria produsă acolo, în cealaltă parte a lumii, pe un continent despre care europenii nu știau că există și cum au ajuns acolo?
Detaliind descoperirile lor în revista American Antiquity, autorii Michael Kunz, de la Muzeul Nordului de la Universitatea din Alaska, și Robin Mills, de la Biroul de Administrare a Terenurilor, sugerează că mărgelele au fost aduse în Alaska de comercianții care au călătorit pe Drumul Mătăsii din China, prin Siberia și în cele din urmă au traversat strâmtoarea Bering până în Alaska.
„Este primul exemplu documentat al prezenței materialelor europene indubitabile în siturile preistorice din emisfera vestică ca urmare a transportului terestru pe continentul eurasiatic”, au mai spus autorii studiului.
Mărgelele din sticlă au fost descoperite în trei situri arheologice din Brooks Range din Alaska, iar toate datează din perioada indigenă preistorică târzie.
Datatrea cu carbon a scos la iveală ceva uimitor
Au mai fost găsite în această zonă și altele, încă din anii 1950 și ’60, dar când Kunz și Mills au descoperit mai multe, alături de niște bijuterii și, cel mai important, o sfoară, au avut la dispoziție un mod de a data de care arheologii anteriori nu au dispus: spectrometria de masă.
Împreună cu mărgelele, au mai fost descoperite niște brățări din cupru, niște foi plate în formă de metal care ar putea fi cercei și ceea ce ar fi putut fi părți dintr-un colier sau brățară.
Totodată a mai fost descoperit o sfoară făcută dintr-un fel de fibră de plantă, eventual coaja unui arbust de salcie, care a supraviețuit incredibil de bine. Specialiștii au trimis sfoara pentru a fi datată cu carbon și au fost uimiți de rezultate pe care le-au primit câteva luni mai târziu.
„Rezultatul a fost că (planta era în viață) prin anii 1400. A fost uimitor”, a afirmat Michael Kunz, unul dintre autorii cercetării.
America are nevoie de o nouă cronologie
Acest rezultat, susținut de datarea cărbunelui și a altor obiecte găsite lângă margele în toate cele trei situri, sugerează că America de Nord are nevoie de o nouă cronologie, notează IFL Science.
În anii 1400, Veneția era centrul de elită european în fabricarea sticlei, iar meșteșugarii erau cunoscuți că făceau comerț cu sticla de Murano, deja faimoasă, cu oameni din toată Asia și Imperiul Otoman.
Margelele ar fi putut fi cumpărate și vândute la Veneția, călătorind apoi în căruța trasă de cai de-a lungul Drumului Mătăsii, vechea cale comercială care lega Europa și Mediterana de Asia, au ajuns în Extremul Orient rus și, în cele din urmă, în strâmtoarea Bering, bine-cunoscutul punct de intrare în America.
Este puțin probabil ca aceasta să fi fost o cale comercială obișnuită, dar mărgelele reprezintă cele mai vechi dovezi ale unei legături terestre între Europa și Alaska, cu mult înainte ca, în 1492, Cristofor Columb și coloniștii europeni să navigheze peste oceanul albastru pentru a descoperi „Lumea Nouă”, existentă de mult timp.
Vă recomandăm să citiți și:
Legenda exploratorului Cristofor Columb. Cum a luat amploare înainte să atragă critici dure