Home » Istorie » Moartea lui Ginghis Han a fost mult mai banală decât s-a crezut

Moartea lui Ginghis Han a fost mult mai banală decât s-a crezut

Credit foto: Mongol - The Rise of Genghis Khan (2007)
Publicat: 09.02.2021

Morțile unor figuri foarte iubite, intrate în istorie, sau ale unor oameni legendari tind să fie exagerate deseori. Un exemplu este Ginghis Han a cărui moarte a fost intens dezbătută de-a lungul secolelor, existând o mulțime de legende și teorii pe acest subiect.

Fondatorul și conducătorul brutal al Imperiului Mongol, care a devenit cel mai mare imperiu terestru din istorie, Ginghis Han, a murit în august 1227.

Se cunoaște foarte puțin despre decesul său. A fost înhumat într-un mormânt nemarcat, posibil la 20 de metri adâncime, dacă s-au urmat practicile funerare pentru regii xiongnu, ceea ce face ca localizarea corpului său, pentru a fi supus investigațiilor (sau chiar jefuirea mormântului), să fie aproape imposibilă, notează IFL Science.

GALERIE FOTO

Poveștile despre decesul lui Ginghis Han sugerează că a murit din cauza rănilor după ce a căzut de pe cal, în timpul bătăliei cu forțele chineze, din cauza unei răni de săgeată sau chiar că a murit pentru că a pierdut mult sânge după ce a fost castrat de o prințesă Tangut.

Ignorarea faptului istoric acceptat despre Ginghis Han

„Toate aceste legende au fost, cel mai probabil, create la o dată ulterioară (decesului n.r.) și nu au luat în considerare sau chiar au ignorat voit un fapt istoric acceptat”, au scris cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide (Australia) într-un studiu recent.

„Și anume că familia și adepții lui Han au fost instruiți să păstreze moartea lui Ginghis Han drept cel mai ascuns secret al lor, întrucât s-a produs într-un moment nepotrivit, când mongolii se aflau în stadiul vital al cuceririi Xia de Vest, imperiul împotriva căruia luptaseră de mai bine de 20 de ani”, au mai spus cercetătorii într-un studiu publicat în International Journal of Infectious Diseases.

Echipa a dorit să exploreze moartea lui Han dintr-o perspectivă istorico-medicală. În „The History of Yuan”, afirmă cercetătorii, se spune că liderul suprem al Imperiului Mongol s-a simțit rău și a avut febră între 18 august și 25 august 1227. La 8 zile de la debutul febrei, el era mort.

Cercetările anterioare au speculat că a murit de tifos, dar noile investigații susțin că nu au fost menționate alte simptome asociate bolii, cum ar fi vărsăturile și durerile abdominale.

De ce a murit Ginghis Han

„Având în vedere circumstanțele generale ale bolii care îi afecta armata încă din 1226, sugerăm o concluzie mai rezonabilă și un diagnostic retrospectiv, cel al ciumei, o boală mai veche care schimbă istoria și încă este prezentă”, au afirmat cercetătorii de la Universitatea Flinders.

Terminologia vagă utilizată pentru a descrie simptomele regelui și durata bolii fac mai rezonabilă existența ciumei bubonice, au mai spus ei.

Deși cauze mai fanteziste și eroice au fost atribuite decesului lui Ginghis Han, echipa subliniază faptul că istoricii trebuie să ia în considerare bolile pandemice atunci când analizează marile figuri istorice, „mai degrabă decât să încerce să-și asume cauze speciale, excepționale de deces”.

Vă recomandăm să citiți și:

Sclavia sexuală şi alte secrete întunecate ale Imperiului Mongol

Cercetătorii au descoperit „arma secretă” a lui Ginghis Han ce a facilitat expansiunea Imperiului mongol (VIDEO)

Domesticirea cailor a schimbat structura genetică a populaţiilor. Modificările aduse de expansiunea grupurilor asiatice, din România până în Mongolia

S-a descoperit o navă care a făcut parte din cea mai mare forţă maritimă a lumii, condusă în secolul 13 de nepotul lui Ginghis Han – VIDEO

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi