Giacomo Casanova – istoria din spatele legendei

Viața lui Giacomo Casanova rămâne marcată la nivelul percepției generale de imaginea cuceritorului pur-sânge, care se presupune că ar fi înșiruit peste 130 de iubite, printre acestea inclusiv prințese sau doamne din înalta societate, provenind din diferite țări europene. Casanova a fost însă mai mult decât un simplu aventurier, fiind considerat chiar un intelectual versat de către mulți istorici, remarcându-se ca scriitor, muzician, diplomat, spion, ocultist sau librar.

Deși a trecut prin multe momente dificile, fiind inclusiv întemnițat din cauza capriciilor sale, Casanova se presupune că ar fi întreținut legături cu mari personalități ale epocii, precum: Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Benjamin Franklin, Ecaterina cea Mare, Frederick cel Mare, Goethe sau Mozart.

O copilărie dificilă

Giacomo Casanova s-a născut în Veneția, pe 2 aprilie 1725, fiind fiul cel mare al lui Gaetano, un actor și balerin și al unei actriță de comedie, Zanetta. Din nefericire, destinul micuțului Giacomo a fost marcat de tragedie – tatăl său murind când el avea 8 ani. Mama sa era foarte des plecată de-acasă cu trupa sa de teatru, motiv pentru care copiii rămâneau mai mult în grija unei bunici. Micuțului Casanova îi curgea adesea sânge din nas, iar bunica lui l-a dus la o vrăjitoare care a încercat să-l vindece prin metode mai puțin convenționale și nu tocmai eficiente, însă imaginea ”vindecătorului” a rămas profund inoculată în mentalul copilului, ce ulterior s-a simțit atras atât de medicină, cât și de ocultism.

Giacomo a fost trimis la un internat din Padova, la vârsta de doar 9 ani, aspect ce l-a afectat profund. Condițiile din internat nu erau printre cele mai bune, iar Casanova a insistat să ajungă în grija abatelui Gozzi, primul său tutore care l-a introdus în diferite domenii academice, învățându-l pe Giacomo inclusiv să cânte la vioară. Totodată, în sânul familiei Gozzi, Giacomo și-a descoperit și pasiunea principală a vieții, femeile. Sora mai mică clericului Gozzi, Bettina, a fost prima dragoste a viitorului mare amorez, Casanova mărturisind că tânăra l-a fermecat prin blândețea și feminitatea sa, pe când acesta avea doar 11 ani.

La vârsta de 12 ani, Casanova începe studiile la Universitatea din Padova, dovedindu-se un elev capabil și talentat. Va absolvi la vârsta de 17 ani cu o diplomă în drept canonic, însă conform spuselor sale, profesia de medic îl atrăgea mai mult decât cea de cleric.

Începuturile carierei

Perioada de studiu petrecută în Padova nu l-a influențat doar în bine pe tânărul Casanova, acesta descoperindu-și o altă mare patimă – jocurile de noroc. Începutul carierei sale părea însă extrem de promițător, Giacomo începându-și activitatea în domeniul dreptului canonic și ajungând în scurt timp chiar în atenția unui important senator venețian. Acesta, convins de potențialul intelectual al tânărului, îl ia sub patronaj pe Casanova, introducându-l în cercurile cele mai influente ale orașului. Casanova însă nu se interesa în primul rând de viitorul său profesional, ci dorea să trăiască ca un boem, bucurându-se din plin de plăcerile vieții.

Astfel, în scurt timp, Casanova cade în dizgrația patronului său, după ce acesta află că șarmantul Giacomo întreține o relație cu actrița Teresa Imer, pe care senatorul o admira. Ulterior, Casanova s-a înscris la Seminarul Sf. Ciprian din Padova, însă datoriile pe care le acumulase din pricina jocurilor de noroc, i-au provocat arestarea. După eliberarea din captivitate, Casanova a mai primit o șansă din partea cardinalului Acquaviva, devenind scrib la Roma și ajungând chiar să-l cunoască pe papă. Din nou, Casanova nu se lasă impresionat de anturaj și nu renunță la stilul său libertin de viață, fapt ce a provocat în cele din urmă ruptura definitivă dintre el și cler – zvonuri privind aventurile lui Casanova circulând chiar și între zidurile Vaticanului.

În căutarea ocupației potrivite …

Casanova a încercat să îmbrățișeze o carieră militară, devenind ofițer în armata Republicii Venețiene, însă renunță în scurt timp, considerând activitatea drept prea plictisitoare și prost remunerată. În urma acestei experiențe nefericite, Casanova se convinge de faptul că trebuie să găsească o activitate potrivită personalității sale, una mai degrabă artistică și nonconformistă. El ia hotărârea de a se implica total în lumea jocurilor de noroc, devenind ”jucător profesionist” în Veneția, epicentrul balurilor și jocurilor de noroc din Europa, la acea vreme.

Viața de noapte din Veneția l-a făcut pe Casanova să piardă în scurt timp toți banii economisiți. Astfel, Giacomo acceptă un post de violonist în cadrul prestigiosului Teatro San Samuele, dovedindu-și din nou versatilitatea deosebită. În scurt timp, venețianul s-a lovit din nou de noroc, aflându-se în locul potrivit și salvându-l de la moarte pe senatorul Matteo Bragadin, ce suferise un atac epileptic în timp ce se afla într-o gondolă.

Acesta urma un tratament extrem de nociv pe bază de mercur, iar Casanova, încă pasionat de medicină, îl convinge pe senator să renunțe la tratament. Bragadin își va reveni treptat și în semn de recunoștință, îl ia în ocrotire pe Casanova, invitându-l să locuiască în reședința sa. Din acel moment, timp de 3 ani, Casanova a trăit așa cum și-a dorit dintotdeauna, dedicându-se aproape total pasiunii ce îl făcuse celebru încă din timpul vieții, femeile.

Primul exil al rătăcitorului Casanova

În timp, Casanova își făcuse destul de mulți rivali, în general din pricina pariurilor neonorate sau a femeilor seduse de acesta. El obișnuia să-i supună pe rivalii săi unor farse, ce uneori întreceau orice limită, fiind produsul unei imaginații foarte bogate. Din păcate, în urma unei farse ce implicase un cadavru recent deshumat, persoana vizată a făcut un atac cerebral, rămânând paralizată. Un alt scandal a fost pricinuit de plângerea unei domnișoare care susținea că Giacomo ar fi violat-o, aspect ce s-a dovedit ulterior fals, tânăra încercând doar să se răzbune pe bărbatul care o amăgise, însă notorietatea lui Casanova suferise mult, iar acesta hotărăște să părăsească Veneția.

Casanova se va întoarce în orașul natal după o scurtă ședere în Parma, unde a trăit cea mai intensă poveste de dragoste alături de o franțuzoaică pe nume Henrieta, ce însă nu s-a lăsat convinsă definitiv de Casanova și a hotărât să-l părăsească, spre dezamăgirea acestuia. El va lua apoi decizia de a părăsi Italia, dorind să-și cheltuiască banii rămași pe noi călătorii și aventuri, jurându-și că nu va rămâne niciodată legat definitiv de un loc sau de o persoană.

Casanova ajunge în Paris și devine în scurt timp celebru pentru carisma inconfundabilă și inteligența sa nativă. Totodată, italianul devine un adept al francmasoneriei și un ocultist practicant, aspect ce l-a făcut cu atât mai interesant pentru nobilii străini. Casanova își va începe acum și cariera literară, la Dresda, oraș în care se afla mama sa, devenind în scurt timp chiar un apropiat al casei regale prusace, deși nu vorbea limba germană.

Celebrul venețian ajunge de două ori în închisoare

În 1753, Casanova se întoarce în Veneția și se prezintă drept magician și scriitor. În scurt timp însă, diverse acuzații de blasfemie corelate cu istoricul său nu tocmai imaculat, determină autoritățile venețiene să-l condamne la închisoare în 1755. Povestea lui Casanova devine din acest punct chiar mai spectaculoasă, controversatul ”magician” venețian evadând în octombrie 1756 dintr-o închisoare considerată extrem de sigură, folosindu-se de acoperișul clădirii.

El va ajunge în cele din urmă din nou în Paris, dar va lua în calcul de această dată o ședere mai lungă, știind că situația sa era compromisă în Veneția.

Casanova a cunoscut o perioadă extrem de interesantă și profitabilă în metropola franceză, devenind chiar un personaj important pentru statul francez, ce încasase sume importante de pe urma loteriei de stat introduse și organizate de acesta, după model venețian. Casanova se va îmbogăți rapid la rândul său și leagă chiar prietenii cu înalți demnitari francezi. Aceștia îl vor pune pe carismaticul venețian în folosul regatului francez, Casanova ajungând să vândă obligațiuni franceze în Amsterdam și mai mult decât atât – devine un spion al Franței, activitate ce corespundea perfect calităților sale.

Francezii au fost extrem de mulțumiți de serviciile italianului și îi oferă acestuia inclusiv o locuință, precum și cetățenia franceză. Casanova însă refuză generoasa ofertă, nedorind să devină ”legat” moral de o numită țară. În cele din urmă, Giacomo cade în dizgrația autorităților franceze, fiind arestat din pricina datoriilor acumulate în urma unor afaceri nereușite.

”Turneul european” al lui Casanova

După eliberarea sa din 1760, neobositul venețian avea să-și continue aventura europeană, călătorind prin continent sub numele de ”Chevalier de Seingalt”, conștient fiind că de numele său real se legau mai multe povești nu tocmai onorabile. Cu toate astea, Casanova nu a încetat să facă noi și noi cuceriri, succesul său la femei devenind un fenomen internațional, pe care acesta îl va descrie amănunțit în jurnalul său.

Până atunci însă, Casanova și-a încercat norocul și în Anglia, fiind chiar primit într-o audiență la regele George al III-lea, dar încercarea sa de a vinde conceptul loteriei nu este încununat cu succes, Casanova părăsind regatul britanic dezamăgit, sărăcit și chiar infectat cu diverse boli venerice. El vizitează ulterior Rusia, însă nu reușește să atragă prea multă atenție, conceptul loteriei precum și restul atuurilor sale, nefiind îmbrățișate așa cum și-ar fi dorit.

După o perioadă petrecută în Spania, Casanova se hotărăște să se întoarcă în Veneția, orașul său de suflet care însă îl ostracizase și care nu-l aștepta cu porțile deschise. Ajunge mai întâi la Roma, unde traduce Iliada din latină în italiană, înregistrând astfel una din cele mai notabile reușite literare ale sale.

Moartea primei iubite și maturizarea lui Casanova

Lui Casanova i-a fost în cele din urmă permisă intrarea în Veneția, în 1774, după 18 ani de la exilarea sa, dar perioada ce a urmat nu a fost una tocmai fericită pentru celebrul aventurier și scriitor. Deși va activa sporadic ca spion al Republicii Venețiene, Casanova este nevoit să trăiască modest, nereușind să câștige destul de pe urma scrierilor sale. Acesta află cu mâhnire de moartea mamei sale și va fi prezent la moartea primei sale iubiri, Bettina Gozzi, aceasta murind chiar în brațele lui.

Totodată, ajuns la vârsta de 50 de ani, Casanova observă că nu mai poate fermeca cu aceeași ușurință femeile, mărturisind: ”… din acel moment am început să mor”. Casanova a fost din nou expulzat din Veneția în 1783, după ce a scris o satiră extrem de acidă la adresa nobilimii autohtone. Se va refugia din nou în Franța, însă de această dată este nevoit să-și găsească o meserie stabilă, trebuind să renunțe la stilul său dezordonat de viață. Casanova își va găsi diferite ocupații în slujba nobilimii, activitățile sale asemănându-se acum cu cele ale unui intelectual obișnuit din epocă, derapajele rărindu-se considerabil.

Legendarul aventurier devine librar

Casanova ajunge în cele din urmă în slujba contelui Joseph Karl von Waldstein și devine librar în castelul Dux din Boemia. Deși această slujbă îi oferea stabilitate financiară, Casanova s-a obișnuit foarte greu cu liniștea caracteristică meseriei. La un moment dat, fostul mare aventurier începuse să ia în calcul sinuciderea, considerându-și viața mult prea ”plictisitoare” pentru standardele sale.

Totuși, el trece peste acest impas, iar redactarea memoriilor sale îi readuce zâmbetul pe buze, italianul amintindu-și cu drag de toate episoadele pline de dramatism din viața sa. Acesta i-a mărturisit chiar unui amic că îl ”amuză” faptul că nu este nevoit să inventeze ceva pentru a-și face mai interesant jurnalul.

Giacomo Casanova va rămâne 13 ani librar în Dux, neîncetând să călătorească spre orașele mari din regiune, însă doar pentru perioade scurte de timp (se presupune că s-a întâlnit inclusiv cu Mozart în una din călătorii). Singurii companioni din ultimii ani au fost fox terierii săi, Casanova nebucurându-se de o prea mare popularitate în Boemia, dar obișnuindu-se în cele din urmă cu liniștea și anonimatul.

Se spune că ultimele cuvinte ale lui Casanova au fost: ”Am trăit ca un filozof și mor ca un creștin”, ilustrând transformarea caracterului său. El va muri pe 4 iunie 1798 în Dux, la capătul unei vieți cu totul excepționale, istorisită pe larg în jurnalul său ”Histoire de ma vie” (”Istoria vieții mele”, aprox. 1300 de pagini), ce este considerat de istorici mai mult decât un simplu jurnal, reprezentând 0 adevărată cronică inedită a secolului XVIII.