O piatră inscripționată cu mesajul „Hristos, născut de Maria”, descoperită de arheologii din Israel
Arheologii au dezgropat o binecuvântare creștină inscripționată pe o piatră, care spune „Hristos, născut de Maria”, a anunțat Autoritatea Antichităților din Israel (IAA).
Piatra inscripționată în limba greacă făcea parte cândva dintr-un buiandrug (element de construcție așezat deasupra unei porți, uși sau ferestre pentru a susține porțiunea de zidărie de deasupra) care decora intrarea într-o biserică situată în ceea ce este acum et-Taiyiba, un sat in nordul Văii Jezreel din Israel.
Biserica datează de la sfârșitul secolului al V-lea e.n., ceea ce înseamnă că ar fi fost construită în timpul Imperiului Bizantin.
În afară de elementul de construcție, arheologii au mai descoperit că biserica necunoscută anterior conținea pavaj în mozaic aranjat în mod geometric.
Care ar fi fost motivul creării inscripției
Inscripția a fost cel mai probabil creată pentru ceremonia de dedicare a bisericii, a explicat Leah Di-Segni, cercetător la Institutul pentru Arheologie al Universității Ebraice din Ierusalim, care a tradus textul. „Hristos, născut de Maria. Această lucrare a celui mai temător și evlavios episcop Teodosiu și mizerabilul Toma a fost construită din temelie. Oricine intră trebuie să se roage pentru ei”, arată inscripția.
Fraza de la început, „Hristos, născut de Maria”, a fost cel mai probabil concepută pentru a-l proteja pe cititor de forțele răului, aceasta fiind o frază comună folosită în inscripțiile și documentele din acea perioadă, a precizat Di-Segni.
„Inscripția îi întâmpină și îi binecuvântează pe cei care intră. Așadar, este clar faptul că această clădire era o biserică, și nu o mânăstire. Bisericile îi întâmpinau mai credincioși la intrare, în timp ce mânăstirile nu făceau acest lucru”, a mai explicat Di-Segni într-un comunicat de presă al IAA.
Cine era Teodosiu, unul dintre bărbații despre care vorbește inscripția
Teodosiu, unul dintre bărbații la care inscripția face referire, a fost unul dintre primii episcopi creștini și fondator al clădirii. Teodosiu era un episcop regional, ceea ce înseamnă că avea autoritatea religioasă asupra metropolei Bet She’an, care includea ceea ce este acum et-Taiyiba, potrivit Live Science.
„Aceasta este prima dovadă a existenței bisericii bizantine în satul et-Taiyiba și se numără printre alte descoperiri care atestă activitățile creștinilor care trăiau în această regiune”, a spus Walid Atrash, arheolog de la IAA.
Anterior, arheologii au descoperit rămășițe ale unei biserici din perioada cruciadelor, precum și o mânăstire care se afla sub jurisdicția metroplei religioase Bet She’an.
Vă mai recomandăm să citiți și:
O baie rituală, descoperită de arheologi în locul în care Iuda l-a trădat pe Iisus
Dale din templul în care a pășit Iisus, recreate de arheologi