Poliția italiană a descoperit o copie veche de 500 de ani a operei de artă Salvator Mundi, a lui Leonardo da Vinci, într-un apartament din Napoli și a returnat pictura unui muzeu care nici nu știa că opera fusese furată.
Polițiștii au spus că l-au arestat pe proprietarul în vârstă de 36 de ani al apartamentului, acesta fiind suspectat că a primit bunuri furate, după ce tabloul a fost descoperit într-un dulap din dormitorul său.
Opera de artă îl prezintă pe Iisus Hristos , îmbrăcat în stil renascentist, oferind o binecuvântare cu mâna dreaptă ridicată și cu degetele încrucișate, în timp ce în mâna stângă ține o sferă de cristal. Pictura face parte din colecția Muzeului Doma de la biserica San Domenico Maggiore din Napoli.
Este o copie a picturii lui Leonardo da Vinci, care în 2017 a devenit cel mai scump tablou vândut vreodată, obținând 450 de milioane de dolari la o licitație a casei Christie’s.
Însă, muzeul este închis de luni bune din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, iar reprezentanții instituției nici nu știau că opera fusese furată.
„Tabloul a fost descoperit datorită operațiunilor spectaculoase și sârguincioase ale poliției. Nu a existat o plângere în acest caz, însă atunci când am contactat reprezentanții instituției am descoperit că aceștia nu știau despre furtul operei, încăperea în care era ținută pictura fiind închisă în ultimele trei luni”, a explicat procurorul Giovanni Melillo.
Pictura este considerată a fi opera artistului Giacomo Alibrandi și datează de la începutul anilor 1500, potrivit The Guardian.
Poliția anchetează momentan modul în care a fost furată pentru că nu există semne de intrare prin efracție. „Jaful ar fi fost desfășurat la comanda unei organizații din comerțul internațional cu opere de artă”, a adăugat procurorul.
Pictura Salvator Mundi a lui Leonardo da Vinci nu a mai fost văzută în public de la momentul vânzării sale record, iar unii experți au pus la îndoială autenticitatea operei.
O lume ascunsă de bacterii și fungi, descoperită pe operele de artă ale lui Leonardo da Vinci
Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a fost îmbrăcată într-o protecţie din sticlă