Mitul morcovului. Ingredientul cheie în victoria britanicilor din Al Doilea Război Mondial

17 01. 2021, 17:00

În timpul celui de-al doilea Război Mondial, tehnologiile noi au fost ținute ascunse de cei care le-au inventat, de teama inamicilor. Începând cu faimoasa Enigma a armatei naziste, folosită pentru transmiterea de mesaje codificate, și continuând cu armele de distrugere în masă, toate aceste descoperiri au fost utilizate în luptă, în mare secret.

Atunci când britanicii au dezvoltat o nouă tehnologie radar pentru avioanele de luptă, au vrut să păstreze totul ascuns, cu orice preț. Așa că au susținut oficial că piloții cu o vedere excelentă erau căutați și folosiți pentru a conduce în luptă aeronavele.

GALERIE FOTO

Acest truc folosit de britanici pentru ca inamicii să nu afle că, de fapt, radarul era cel care îi identifica, a fost o mascotă neașteptată: Doctorul Morcov.

Tehnologia secretă a britanicilor și mitul Doctorului Morcov

Britanicii i-au tipărit imaginea pe afișe și pe ziduri. Acest echipament secret al englezilor, care se numea Airborne Interception Radar (AI), le-a oferit celor de la Forțele Aeriene Regale (RAF) un avantaj uriaș. Puteau să detecteze avioanele inamice chiar înainte să ajungă la Canalul Mânecii. Tehnologia respectivă a intrat în circulație la nivel național în anul 1939 și a rămas așa până în anul 1940.

Pilotul John „Cat’s Eyes” Cunningham a devenit primul din RAF care a dat jos un avion inamic, fiind ajutat de noua tehnologie. Se pare că morcovul era una dintre cele mai puțin populare legume dintre cele care creșteau pe pământul britanic, afirmă Muzeul Mondial al Morcovilor, conform conform IFLScience. Chiar și așa, Guvernul Regatului Unit a decis să o facă vedeta unei noi inițiative inedite.

Afiș de propagandă din al Doilea Razboi Mondial / Credit foto: Profimedia

Pentru că au dorit ca țara să fie aprovizionată cum trebuie, autoritățile s-au trezit cu un surplus masiv de morcovi. Prin urmare, cei de la Forțele Armate au fost hrăniți cu o mulțime de morcovi, iar Ministerul Alimentației a sugerat că succesul excepțional al RAF în zborul pe timp de noapte a fost, de fapt, rezultatul servirii de caroten în mesele soldaților. Acesta este un nutrient abundent din morcovi.

Mitul morcovului. Adevărul despre efectele consumului acestei legume

Această proprietate de îmbunătățire a vederii în cazul consumul de morcov i-a ajutat pe englezi să o folosească pentru a se asigura că tehnologia lor radar rămâne secretă. Însă, în anul 1941, germanii au găsit-o în rămășițele unui avion britanic care aterizase de urgență în Franța. Așa au reușit să dezvolte rapid o tehnologie similară.

Chiar dacă nu îți vei îmbunătăți vederea doar consumând morcovi, se pare că vitamina A, un alt ingredient cheie din această legumă, ajută la o menținere a sănătății ochilor. Este și o modalitate bună pentru a evita nictalopia, cunoscută și sub numele de „orbire nocturnă”, care este un simptom prezent într-o serie de condiții și deficiențe.

Trebuie însă avută mare grijă. În anumite cazuri extreme, poate să apară o afecțiune bizară, numită carotenemie. Aceasta este confundată adesea cu icterul, deoarece supradoza de pigment fotosintetic beta-caroten poate transforma pielea unei persoane într-una de culoare portocalie.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu care ”ne loveşte în copilărie”. Morcovii dăunează iepurilor

Legumele şi fructele urâte, în prim-plan: De ce se caută merele bătute de grindină, morcovii cu trei vârfuri sau prunele cu ”nas”

Alimente care luptă împotriva infecţiei cu stafilococ auriu

Super-morcovul plin de calciu