Klemens von Metternich, diplomatul austriac care a marcat decisiv istoria secolului XIX

Klemens von Metternich s-a născut în Koblenz, pe 15 mai 1773, într-o familie ce aparținea înaltei aristocrații imperiale austriece.

Deși proveniența sa nobiliară părea să îi asigure un viitor strălucit din punct de vedere politic, timpurile s-au dovedit în primă fază potrivnice familiei sale, ce a fost puternic afectată de războaiele purtate de Franța revoluționară, precum și de situația socio-politică precară în care se afla monarhia habsburgică la sfârșitul secolului XVIII.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Klemens von Metternich (pe numele complet Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein) a beneficiat însă de o educație aleasă, studiind la universitățile din Strasbourg și Mainz, remarcându-se drept un tânăr deosebit de inteligent și un foarte subtil analist politic, ce înțelegea cu precizie fenomenele politice ale vremii.

Relațiile familiei sale cu elita politică de la Viena au făcut posibilă ascensiunea rapidă a talentatului Metternich, ce a ocupat vremelnic funcții de mare prestigiu pentru un demnitar austriac, precum cele de ambasador în Saxonia, Prusia sau Franța. Contele Metternich a devenit curând renumit în lumea diplomatică pentru carisma sa și pentru modul abil prin care urmărea interesele Austriei, indiferent de contextul în care se regăsea, devenind un personaj politic versat și foarte respectat, până la împlinirea vârstei de 40 de ani (1813), atunci când acesta primea chiar titulatura de Fürst (prinț).

Klemens von Metternich, diplomatul seducător

Deși dădea dovadă de mult rafinament și pragmatism, atât prin discurs, cât și în activitatea sa birocratică, Klemens von Metternich a avut și o altă latură, una poate neașteptată pentru un om de stat de anvergura sa, ce avea să se impună la cel mai înalt nivel. Metternich știa foarte bine să se detașeze de problematicile diplomației europene, fiind un mare iubitor al balurilor și dineurilor.

Acesta era perceput drept un adevărat Don Juan al nobilimii austro-germane și nu numai, cunoscută fiind relația acestuia cu sora lui Napoleon Bonaparte, Carolina. Inclusiv în perioada în care Metternich a dominat politicile monarhiei dunărene din funcția de cancelar, acesta nu s-a sfiit să întrețină relații extra-conjugale, corespondențele purtate pe baza acestora oferind ulterior istoricilor informații inedite despre omul din spatele politicianului de excepție.

Klemens von Metternich nu era neapărat un om religios și nicidecum un tradiționalist din perspectiva vieții private, însă din perspectivă politică, Metternich a fost un conservator pur-sânge, pentru care noile concepte vehiculate la nivel european, precum ”liberalism” sau ”parlamentarism”, nu puteau însemna decât decadență, anarhie și inevitabil, declinul mult-iubitului său imperiu.

Politicianul conservator pur-sânge

Metternich a devenit un simbol al conservatorismului politic, al monarhismului și al privilegiilor aristocratice care defineau vechiul sistem continental până la izbucnirea Revoluției franceze și ulterior, la impunerea ordinii napoleoniene. Metternich era un diplomat deosebit de abil, însă viziunea sa politică era una destul de rigidă, acesta nedorindu-și reforme profunde, ci dimpotrivă, căutând căi de a consolida autoritatea monarhiei și privilegiile nobiliare, fără de care nu ar fi putut ajunge un personaj cu greutate într-un timp atât de scurt, în mod cert.

Klemens von Metternich a făcut pasul către politica de vârf în 1809, când devine ministru de externe și ajunge să medieze mariajul dintre Napoleon Bonaparte și prințesa austriacă, Marie Louise. Metternich va încerca să-l influențeze subtil pe Napoleon și să-l apropie pe cât posibil de Viena. Cei doi se cunoscuseră în urma bătăliei de la Austerlitz, când francezii reușiseră să învingă decisiv trupele austriece, noului ambasador austriac la Paris (Metternich) revenindu-i sarcina ingrată de a încerca să normalizeze relațiile dintre cele două puteri.

Napoleon nu a fost impresionat de personalitatea lui Metternich, în schimb, cel din urmă s-a recunoscut în repetate rânduri fascinat de personalitatea copleșitoare a liderului francez.

Treptat, Napoleon a deviat din punct de vedere ideologic – din revoluționarul care propunea o cu totul altă ordine mondială, promovând principiile democrației, în împăratul autoritar ce practic dăduse naștere unei noi dinastii europene. Nu știm în ce măsură a contribuit și Klemens von Metterinch la insuflarea acestui spirit, mai degrabă ”conservator” la Versailles, dar cert este că acesta a reușit să amelioreze tensiunile dintre cele două puteri, până în momentul izbucnirii Războiului celei de-a Șasea Coaliții (1812, petrecut în contextul eșecului francez din Rusia), ce a condus în final la înfrângerea lui Napoleon Bonaparte.

Pentru Metternich, acest eveniment a însemnat includerea sa în cercul restrâns al Kaiser-ului, iar Congresul de la Viena avea să reprezinte momentul de apogeu al carierei sale.

Congresul de la Viena (1814-1815) și zenitul carierei

Sarcina colosală de a organiza o pace post-napoleoniană, urma să fie provocarea principală a vieții lui Klemens von Metternich, ce considera că evenimentul de la Viena trebuia să fie mai mult decât un simplu eveniment politic, sobru și bine organizat din punct de vedere protocolar. Klemens von Metternich considera că respectivul congres trebuia să devină un adevărat simbol al victoriei monarhiilor consacrate împotriva ”experimentului” francez, evenimentul trebuind nu doar să confirme oficial o serie de granițe, ci să conducă la solidarizarea marilor monarhi împotriva ”pericolului” comun, reprezentat de amintirea Revoluției franceze.

Metternich considera că viitorul pașnic al Europei se poate baza doar pe principiul echilibrului între puteri, iar găsirea unor inamici comuni, în speță liberalismul și parlamentarismul, putea apropia marile puteri europene, victorioase și în urma bătăliei de la Waterloo, când Napoleon a trebuit să se recunoască înfrânt pentru ultima dată, în urma celor ”100 de zile” de la revenirea sa din exil.

Metternich a organizat festivități impresionante în cadrul Congresului de la Viena, făcându-i pe reprezentații Marii Britanii, Rusiei, Prusiei sau Franței să uite de animozitățile existente și să închege chiar prietenii.

Restaurația vechiului sistem a fost o reușită formidabilă pentru Metternich, care considera că doar cu o mână de fier se poate ține sub control Imperiul Habsburgic, unul multietnic și puternic influențat la nivel ideatic de principiile Revoluției franceze.

Era lui Klemens von Metternich (1815-1848)

Deși Klemens von Metternich poate fi blamat pentru spiritul său reacționar și rigid în raport cu aspirațiile politice ale maselor din imperiu, ce doreau reforme democratice profunde, era începută de acesta în 1815 a însemnat o perioadă ferită de războaie – aspect ce poate fi considerat reușita principală a omului de stat austriac.

Metternich a devenit cancelar în 1821 și urma să domine fără drept de apel politicile Austriei, punând accentul pe modul tradițional de guvernare a Imperiului și rămânând în general extrem de rezervat în privința reformelor.

Pentru Metternich reconsolidarea vechiului sistem asigura stabilitatea internă a statului, iar bunele legături dintre casele regale europene asigurau pacea pe continent, aspect ce a primat mereu în accepțiunea sa. În scopul stabilirii ordinii pe plan intern, Klemens von Metternich a instaurat o cenzură foarte dură în stat, poliția politică fiind mereu în căutarea celor critici la adresa Kaiser-ului sau a regimului, netolerând propagarea ideilor democratice într-un imperiu în care etnicii germani erau în mod evident privilegiați, în ciuda faptului că nu erau majoritari.

Revoluțiile care s-au manifestat la nivelul întregului continent în 1848-1849 (inclusiv în Transilvania și în spațiul românesc), au însemnat sfârșitul erei lui Meternich, ce a fost nevoit să se refugieze pentru o perioadă în Marea Britanie, privind cum furia maselor împânzea tot imperiul pe care el încercase să-l ferească de revolte, pentru mai bine de trei decenii.

Faptul că Metternich a încercat să-și protejeze statul tocmai prin ignorarea unor probleme profunde manifestate în interiorul său, i-a cauzat cancelarului declinul, înfrângerea revoluționarilor pașoptiști din Austria fiind posibilă practic doar cu ajutorul trupelor ruse. Necesitatea reformelor devenise incontestabilă, iar noul monarh austriac, Franz Joseph, nu mai avea să le ignore.

Tânărul împărat a fost consiliat o perioadă și de către bătrânul Metternich, reîntors în 1851 la Viena, însă monarhul urma să conducă cu o mai mare maleabilitate afacerile de stat, conștient fiind de pericolul fragmentării imperiului său.

Sângele rece al diplomatului și o cumplită ironie a sorții

Klemens von Metternich va rămâne fără îndoială o personalitate controversată, imposibil de caracterizat în puține cuvinte.

Complexitatea caracterului său este evidențiată și de o scrisoare pe care acesta a trimis-o unei iubite, în timpul istoricului Congres de la Viena – opera carierei sale diplomatice. În timpul tratativelor și festivităților din cadrul Congresului, în care Metternich juca rolul principal, purtând atât discuții amicale, cât și de maximă importanță cu reprezentanți de vârf ai marilor puteri participante (delegația rusă fiind condusă chiar de către țarul Alexandru I), una din fetele lui Metternich se afla pe patul de moarte.

Putem presupune că Metternich se afla sufletește la granița dintre extaz și agonie, însă orice fel de slăbiciune trădată la acest nivel putea avea repercusiuni majore. Cu privire la această situație extrem de stranie în care se regăsea, Klemens von Metternich îi mărturisea iubitei sale: ”În momente dificile, cum este acesta, trebuie mai mult ca niciodată să recurg la firea mea duală, fire ce îi face pe mulți să creadă că nu am inimă”.