În timpul istoriei sale de peste 200 de ani, Capitoliul Statelor Unite ale Americii a fost locul principal în care Senatul și Camera Reprezentaților adoptă legile țării, locul în care președinții sunt inaugurați și în care rostesc anual discursurile despre Starea Națiunii.
Însă, deși Capitoliul a fost construit pentru a găzdui ramurile legislative, a mai fost și locul în care violențe cumplite precum incendii, atacuri armate și lupte au avut loc.
Construirea Capitoliului a început oficial în septembrie 1793, atunci când președintele George Washington a depus prima piatră din temelie. Sclavii de culoare au fost cei care au construit, de fapt, Capitoliul. Congresul a început să folosească clădirea în 1800, anul în care guvernul federal și-a mutat operațiunile din Philadelphia la Washington, D.C. La fel ca multe alte clădiri federale din Washington, D.C., stilul în care a fost construit Capitoliul a fost bazat pe stilul neoclasic din secolul XIX, inspirat de arhitectura Greciei și Romei antice.
Construirea Capitoliului a continuat până la războiul din 1812, atunci când mobilizarea pentru luptă a țării a forțat o amânare a lucrărilor de construire. După un an de conflict între Statele Unite și Imperiul Britanic, trupele americane au incendiat o capitală din Canada colonială. Drept răzbunare, trupele britanice au ars clădiri federale din Washington, D.C., în 1814, inclusiv Casa Albă și Capitoliul.
Incendiul nu a distrus complet Capitoliul, însă a devastat îndeajuns de mult clădirea încât unii membri ai Congresului au sugerat relocarea guvernului federal înapoi în Philadelphia sau în alt oraș. În schimb, muncitorii au reconstruit Capitoliul și l-au extins pe măsură ce numărul statelor și a reprezentanților a continuat să crească. Astăzi, clădirea acoperă peste 1,5 milioane de m2 și conține mai mult de 600 de camere. De-a lungul următoarelor decenii, interacțiunile dintre acești membri ai Congresului au devenit tot mai tensionate și violente.
Perioada antebelică din SUA a fost marcată de violențe împotriva sclavilor de culoare, persoanelor de culoare libere și a aboliționiștilor. A fost o perioadă în care ziarele împotriva sclaviei se confruntau cu mulțimi violente, iar subiectul sclaviei îi făcea pe membrii Congresului să se atace între ei.
Unul dintre cele mai faimoase incidente de violență congresională este biciuirea lui Charles Sumner. În 1856, politicianul pro-sclavie Preston Brooks l-a bătut pe senatorul anti-sclavie Charles Sumner cu un baston chiar în încăpărea Senatului, lăsându-l aproape inconștient. Brooks a spus că a ales să îl atace pe Sumner pentru că nu a vrut să încalce o lege din 1839 privind duelarea, adopată la un an după ce un membru al Congresului l-a ucis pe altul în urma unui duel în Maryland, scrie History.
Biciuirea lui Sumner nu a fost un incident izolat. Istoricul Joanne B. Freeman a identificat alte peste 70 de violențe între membrii Congresului. În 1858, o bătaie a erupt între 30 de membri în Camera Reprezentanților la ora 2:00 dimineața, după ce un reprezentant din Sudul țării l-a apucat de gât pe unul din Nord. În 1860, un congressman pro-sclavie l-a amenințat pe unul anti-sclavie cu pistoale și bastoane în timp ce susținea un discurs împotriva sclaviei în Camera Reprezentanților.
Atunci când Abraham Lincoln a câștigat alegerile prezidențiale în 1860, statele americane din Sud au reacționat prin acte de secesiune și au declarat război Uniunii. Reprezentanții din Sud s-au revoltat împotriva propriei Uniuni, deși în timpul Războiului Civil, armata confederată nu a reușit niciodată să captureze D.C.
Pe lângă duelurile și luptele fizice între membrii Congresului, oameni care nu erau membri ai Congresului au deschis focul și au plantat bombe în zona Capitoliului. În 1954, patru americani au deschis focul în Camera Reprezentanților, rănind cinci membri ai Congresului. Atacatorii au spus că motivul atacului a fost independența teritoriului american Puerto Rico. Locuitorii din Puerto Rico dețin cetățenie americană, însă nu pot vota la alegerile prezidențiale și nu beneficiază de reprezentanți în Congres.
Politicienii au supraviețuit, iar cei patru atacatori au fost trimiși la închisoare. Președintele Jimmy Carter a schimbat sentința unuia în 1977, oferind clemență celorlalți trei în 1979.
La data de 1 martie 1971, o bombă a explodat în clădirea Capitoliului. Deși explozia nu a rănit pe nimeni, incidentul a cauzat pagube de 300.000 de dolari. Grupul autointitulat Weather Underground pretindea că atacul a reprezentat un protest față de bombardamentele susținute de SUA asupra Republicii Populare Democrate Laos.
13 ani mai târziu, la data de 7 noiembrie 1983, o bombă a explodat la etajul al doilea al Senatului. Dispozitivul a fost detonat seara târziu și nimeni nu a fost rănit, însă a cauzat pagube de aproximativ 250.000 de dolari. Un grup numit Armed Resistance Unit a revendicat atacul, susținând că este răzbunare pentru acțiunile militare din Grenada și Liban. Șapte oameni au fost arestați în cele din urmă pentru legături cu atacul.
Lăsând la o parte cauzele politice, nenumărați indivizi au comis sau amenințat cu violențe Capitoliul de-a lungul deceniilor. Aceste incidente includ și atacurile armate mortale din 1890 declanșate de conflictul dintre un reporter și un membru al Congresului, un atac armat mortal din 1998 asupra doi polițiști de către un bărbat tulburat mintal, dar și un episod în 2016 în care polițiștii au împușcat și au omorât un bărbat instabil mintal în timp ce acesta mânuia un pistol cu bile la Centrul pentru Vizitatori de la Capitoliu.
La data de 6 ianuarie 2021, în ziua în care reprezentanții s-au reunit pentru a formaliza rezultatele alegerilor prezidențiale americane din noiembrie 2020, sute de protestatari care îl susțineau pe președintele Donald Trump și doreau să răstoarne victoria electorală a lui Joe Biden au trecut de baricadele poliției și au luat cu asalt Capitoliul.
De ce Washington D.C nu este un stat al SUA?
Donald Trump a emis un ordin prin care viitoarele clădiri federale trebuie să fie „frumoase”