Misterul mormântului unei tinere romane, îngropată la Londra, a fost elucidat
Rămășițele unei tinere care a trăit acum mai bine de 1.600 de ani oferă detalii importante despre ocupația romană din Britannia.
Celebra piață Spitalfields din partea de est a Londrei a fost excavată între 1991 și 2007, într-un proiect ambițios fără precedent.
În cei 16 ani de săpături arheologice, descoperirile au variat de la Londra romană până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Documentarea, conservarea și cercetarea celor peste 6.000 de artefacte, 174 morminte romane și 10.500 morminte medievale dezgropate la fața locului au durat 13 ani. Acum, istoricii și arheologii au început să elucideze o parte dintre misterele acestor descoperiri.
În epoca romană, ceea ce avea să devină zona Spitalfields era un cimitir în afara zidurilor orașului, cunoscut acum ca cimitirul de nord. În cimitir au fost documentate în total 493 de situri de înmormântare.
Un sicriu extrem de valoros
Unul dintre ele, dezgropat în 1999, a atras atenția imediat. Era vorba de un sarcofag de piatră care conținea un sicriu din plumb în interiorul căruia se aflau rămășițele unei tinere care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea. A fost primul sarcofag închis care a fost descoperit la Londra în mai bine de un secol. Faptul că în interiorul lui se afla un al doilea sicriu, unul extrem de rar, l-a făcut și mai valoros.
Sarcofagul de piatră, lung de peste 2 metri și lat de 1,2 metri, cântărind singur două tone, a fost transportat cu tot conținutul său la Muzeul Londrei, potrivit The History Blog.
Când l-au deschis, cercetătorii au descoperit sicriul din plumb decorat cu un model de scoici așezate în triunghiuri și diamante. Vase de parfum de fabricație continentală au fost îngropate cu ea între sicriul din plumb și sarcofagul de piatră.
Niciun obiect de acest fel nu a mai fost descoperit anterior în altă parte a fostului Imperiu Roman. Alte bunuri funerare au inclus artefacte care au fost cel mai probabil parte dintr-un kit cosmetic.
Decedata avea o înălțime de 1,60 m și o constituție mică. Analiza izotopică a dinților a evidențiat că în copilărie ar fi trăit la Roma. La vârsta de patru sau cinci ani a fost afectată de o boală gravă care i-a întrerupt creșterea smalțului dinților. În momentul decesului avea în jur de 20 de ani. Cel mai probabil a murit când a născut, însă nu există dovezi directe despre ceea ce a ucis-o.
O tânără cu un rang important
Rămășițele organice din sicriul de plumb indică că sub cap i-a fost așezată o pernă de frunze de dafin proaspete importate din Mediterana. A fost îmbălsămată cu uleiuri fine, iar rășina de pin și fistic a fost folosită ca odorizant pentru sicriu.
Analizarea fragmentelor de îmbrăcăminte din sicriul de plumb a scos la iveală că tânăra a fost îmbrăcată în cea mai luxoasă haină confecționată din mătase de damasc chinezească și 97% fir de aur pur. Benzile de lână care acum sunt de un maro închis erau probabil la început violet, iar experții cred că era celebrul violet Tyrian, cea mai scumpă vopsea obținută din cochilia unei specii de melc de mare, Murex.
Valoarea îmbrăcămintei sale funerare, vopseaua purpurie, bunurile funerare și faptul că a fost crescută la Roma, toate sugerează că familia ei era probabil de rang senatorial sau ecvestru.
Mormântul ei este de departe al unei persoane cu cel mai înalt statut descoperit vreodată în Londinium, capitala Britanniei romane. În perioada de final a Londrei romane ar fi existat doar un număr foarte limitat de indivizi de acest gen.
Prin urmare, istoricii cred că ea ar fi putut să fie soția unui guvernator al Flavia Caesariensis (provincia britanică care acoperă ceea ce este acum Midland – zonă a Angliei centrale, Anglia de Est și sudul Angliei, la nord de Tamisa), sau a unuia dintre șefii Britanniei romane târzii (așa-numitul vicarius Britanniarum – „vicerege” imperial).
Stilul bunurilor descoperite în mormânt și alte dovezi dezvăluie ca aproape sigur că a murit câteva decenii după anul 360 d.Hr.
Vă recomandăm să citiți și:
Descoperirile ce pot rescrie istoria Angliei Romane
Originea numelor legiunilor romane. Trei dintre ele au făcut istorie pe teritoriul Daciei
5 cazuri în care istoria a fost mai brutală decât serialul ”Game of Thrones” – FOTO