Cel mai vechi tratament ginecologic, descoperit după analizarea unei mumii egiptene

30 12. 2020, 09:18

O echipă de oameni de știință a descoperit cele mai vechi dovezi fizice ale unui tratament ginecologic la o mumie egipteană din Regatul Mijlociu.

Cercetători din Spania de la Universitățile din Grenada și din Jaén, Aswan, au studiat mumia unei femei adulte, descoperită în 2017 într-un mormânt cu galerie și cameră funerară la Qubbet el-Hawa, pe malul vestic al Nilului.

Datarea cu radiocarbon a indicat faptul că femeia a murit între 1878 și 1797 î.Hr., la sfârșitul dinastiei a XII-a. Persoanele îngropate acolo, provenind din clasele superioare ale societății, au fost supuse unei tehnici de mumificare care nu a permis conservarea unei mari părți din țesuturile moi.

GALERIE FOTO

Rămășițele femeii înfășurate în straturi de bandaje de in erau scheletizate în momentul descoperirii lor. Sicriul exterior a suferit daune majore din cauza termitelor, dar au supraviețuit destule dovezi pentru a fi identificată cu numeele Sattjeni A.

Arheologii cred că inițiala a fost adăugată deoarece Sattjeni era un nume popular în rândul femeilor din clasa superioară din vremea respectivă, astfel că litera A a fost necesară pentru a o deosebi de altele cu același prenume.

Tratamentul prescris în papirusuri, dovedit prin descoperirea mumiei

Examinarea osteologică a rămășițelor sale a scos la iveală o fractură la nivelul pelvisului, posibil rezultatul căderii, suficient de severă pentru a-i fi provocat dureri mari și infertilitate.

Textele medicale care datează din această perioadă făceau referire la fumigații pentru vindecarea leziunilor ginecologice. S-a descoperit că o ceașcă, așezată între picioarele ei bandajate, conținea resturi arse de material organic, similar cu tratamentul de fumigație descris în papirusurile dinastiei a XII-a.

„Cea mai interesantă caracteristică a descoperirii făcute de cercetătorii de la Universitatea din Jaén nu este numai documentarea unui tratament ginecologic paliativ, ceva care este destul de unic în arheologia egipteană, ci și faptul că acest tip de tratament prin fumigație a fost descris în papirusurile medicale contemporane. Până acum, nu au fost găsite dovezi care să demonstreze că un astfel de tratament a fost aplicat în realitate”, a explicat dr. Alejandro Jimenez al UJA, expert în egiptologie și director al Proiectului Qubbet el-Hawa.

Lucrarea care detaliază descoperirea mumiei și acelui mai vechi tratament ginecologic a fost publicată într-una dintre cele mai prestigioase reviste academice de egiptologie, Zeitschrift für Ägyptische Spracheund Altertumskunde.

Vă recomandăm să citiți și:

O mumie egipteană veche de peste 2.000 de ani, investigată la un computer tomograf, la Cluj

Cel mai ”vechi” pacient cu boli cardiovasculare este o mumie de 4.000 de ani

Arheologii au reușit, în sfârșit, să vadă ce ascund la interior mai multe mumii descoperite în 1615

Opt trupuri îngheţate de peste 500 de ani, cele mai bine conservate mumii nord-americane. Un bebeluş a fost îngropat de viu