Top 10 invenții și descoperiri care nu ar fi existat fără Germania nazistă
O parte a resurselor Celui de-al Treilea Reich au fost îndreptate către economie și zona științifică, cu scopul de a ajuta eforturile de război.
Există foarte puține domenii de cercetare și descoperiri științifice care nu au interacționat la un moment dat cu comportamentul imoral sau cu politica. Într-adevăr, cel mai adesea în secolul al XX-lea, descoperirile au fost făcute în circumstanțe care ar fi clasificate drept ilegale sau cel puțin sub standardele etice menținute astăzi. La fel ca și alte regimuri, naziștii au modificat mediul social, economic și științific, iar unele dintre rezultatele produse ne influențează viața chiar și în prezent. Listverse a creat o listă cu zece astfel de invenții și produse.
10. Fanta
Odată cu atacul asupra Pearl Harbor din 1941, Statele Unite au intrat formal în Al Doilea Război Mondial și au declarat Germania nazistă drept adversară. Legea privind tranzacționarea cu dușmanii din 1917 a fost restabilită și fluxul de sirop de Coca Cola către fabricile germane a fost oprit. Max Keith, managerul filialei germane Coca Cola la acea vreme, era hotărât să continue tranzacționarea. El a decis să supravegheze crearea unei băuturi răcoritoare exclusiv germane.
Chimiștii au inventat o nouă băutură care a fost făcută din resturile altor industrii alimentare, cum ar fi pulpa de fructe și produsul secundar al producerii brânzeturilor. Aroma a fost asemănătoare cu cea a berii de ghimbir de astăzi și, fiind una dintre singurele băuturi răcoritoare disponibile în Germania, Franța a devenit în scurt timp foarte populară. Pe măsură ce germanii au cucerit mai multe teritorii europene, Max Keith a continuat să răspândească Fanta pe tot continentul și a salvat de la colaps alte filiale Coca Cola. Odată cu terminarea războiului, el a predat drepturile asupra Fanta către sediul principal al Coca Cola din Atlanta, SUA.
9. Studiul asupra înfometării din ghetoul Varșoviei
Există dovezi și mărturii despre ofițerii superiori din cadrul Gestapo care au decis că cei care locuiesc în ghetoul din Varșovia vor fi uciși prin înfometare. Potrivit calculelor lor, distribuirea rațiilor de alimente cu un conținut caloric scăzut ar fi trebuit să asigure eliminarea tuturor celor implicați în „experiment” în doar nouă luni.
În 1942, doctorul Israel Milezkowski a decis să efectueze un studiu al fiziologiei și patologiei prizonierilor înfometați din ghetou. El a vrut să înțeleagă modul în care bolile asociate foamei ar putea fi vindecate, în timp ce dr. Julian Fliederbaum își propunea să efectueze un studiu asupra foamei care să aibă valabilitate științifică și, în consecință, să înființeze o platformă de cercetare.
Studiul a fost împărțit în mai multe secțiuni cu subiecte care au inclus circulația sângelui, aspecte ale foametei la copii și multe altele. Proiectul de cercetare a avut peste 100 de oameni de știință și a fost realizat la o scară enormă. Femeile erau obișnuite să introducă în ghetou echipamente medicale, iar unele dintre cele mai strălucite minți din domeniu au lucrat împreună pentru a studia ce se întâmplă cu consumul de energie al unei persoane care pierde în greutate, lucru care este studiat și astăzi.
Cea mai importantă concluzie a medicilor a fost că procesul de reabilitare după înfometare trebuie să fie treptat și, dacă aceste cunoștințe ar fi fost făcute publice în acel moment, mii de persoane eliberate din lagăre fi putut fi salvate la sfârșitul războiului.
8. Substanțe pentru războiul chimic
Chimiștii germani au pregătit mii de tone de agenți chimici letali, inclusiv gaz sarin, în cadrul pregătirilor Al Doilea Război Mondial. Acești agenți chimici nu erau cunoscuți de Aliați și, dacă ar fi folosiți, ar fi putut modifica rezultatul conflictului.
Oamenii de știință germani au inventat cei mai periculoși agenți chimici: Tabun și Sarin, în 1936 și, respectiv, în 1938. Chiar și până în prezent, substanțele sunt încă printre cei mai toxici agenți de război chimic. Se crede că naziștii au depozitat peste 30.000 de tone de Tabun și cantități mai mici de Sarin până la sfârșitul războiului și totuși, nu le-a fost niciodată folosit în luptă. Unii istorici speculează că experiența lui Hitler cu această formă de război a fost cea care a împiedicat folosirea lor.
7. Benzile audio / casetele
Un om de știință german, Fritz Pfleumer, a creat o modalitate de a acoperi hârtia cu benzi metalice în 1928, iar până în 1935 a fost creat primul magnetofon. Această tehnologie a permis atât material audio îmbunătățit, cât și înregistrări mai lungi.
Când forțele aliate au interceptat transmisii radio din Europa în cel de-Al Doilea Război Mondial, au fost adesea păcălite să creadă că diferiți oameni din diferite locuri furnizează recitiri de mesaje simultan din mai multe fusuri orare. Această presupunere s-a bazat pe cunoștințele Forțelor Aliate despre echipamentele lor de înregistrare contemporane, care nu permiteau calitatea audio și durata înregistrărilor pe care le interceptau de la naziști.
6. Jagermeister
Rețeta acestei băuturi aromatice nu s-a schimbat din 1934 și, spre nemulțumirea companiei, nici asocierea băuturii cu partidul nazist nu s-a schimbat. Se zvonește că Curt Mast, unul dintre frații fondatori ai acestei băuturi de ierburi, ar fi numit Jagermeister ca un semn de oamgiu adus celui de-al doilea om din conducerea Partidului Nazist: Hermann Goering. În 1934 Goring și-a dat titlul de Maestru Vânător sau în germană: Jagermeister.
În 1933 Curt Mast s-a alăturat Partidului Muncitorilor Nazist și chiar și-a cumpărat casa din Wolfenbuttel pe un teren pe care statul l-a confiscat de la o familie de evrei. În timp compania și membrii familiei au încercat să de-a uitării legăturile anterioare ale companiei cu naziștii.
5. Canistrele de combustibil
Fără combustibil, armata devine imobilă și, prin urmare, aproape inutilă. Având în vedere acest lucru, armata germană a inventat o canistră menită să mențină tancurile alimentate și gata de luptă în orice moment. La început, Forțele Aliate nu erau interesate de această invenție, deoarece aveau propriile lor canistre prost proiectate, care erau ușor perforate și necesitau o cheie pentru a fi deschise.
Cu toate acestea, nu putea fi negat faptul că germanii au conceput o capodoperă, cu foarte puține modificări făcute până acum la design-ul original. În canistra germană putea fi transportate până la 20 de litri de combustibil și, din motive practice, avea mânere. În cele din urmă, eficacitatea lor a fost incontestabilă și SUA au luat o decizie rapidă de a-și fabrica propria versiune care a permis înaintarea către Berlin.
4. Amfetamina
Când Germania era încă cunoscută sub numele de Republica de la Weimar, industria farmaceutică era înfloritoare, iar țara era un important exportator de opiacee și cocaină. La o companie farmaceutică din Berlin, Dr. Fritz Hauschild s-a inspirat din utilizarea cu succes a amfetaminelor de către sportivii americani la Jocurile Olimpice din 1936.
În consecință, Hauschild și-a dezvoltat propriul medicament minune și a brevetat prima metil-amfetamină germană: Pervitinul. Medicamentul a devenit rapid o senzație și a fost disponibil în multe formate, inclusiv batoane de ciocolată. Femeilor li s-a recomandat să mănânce două sau trei pe zi, pentru a le ajuta să-și termine mai repede treburile casnice și pentru a le reduce apetitul.
În 1940, când Germania intenționa să invadeze Franța prin Munții Ardenilor, un „decret stimulant” a fost trimis medicilor armatei. Decretul a recomandat soldaților germani să ia până la 5 comprimate pe zi, pentru a reduce inhibițiile în timpul luptei și pentru a reduce timpul alocat odihnei.
3. Echipamentele de viziune nocturnă
Germania nu a fost prima țară care a inventat viziunea nocturnă, însă a fost prima care a implementat o versiune portabilă a acesteia și care avea avantajul că putea fi transportată de un singur soldat.
Dispozitivul era în esență o baterie enormă pusă într-un rucsac, care alimenta un reflector și o lunetă cu infraroșu montată pe arma folosită. Folosite în teatrele de operațiuni din 1945, aceste dispozitive erau rare și rezervate pentru unitatea cunoscută sub numele de „Vânătorii de noapte”. Deși era prea târziu pentru a face schimba cursul războiului, pentru o vreme a existat o frică în rândurile Aliaților că germanii le puteau urmări mișcările pe timp de noapte.
2. Termenul de „privatizare”
Cunoașterea comună ne spune, în mod fals, că termenului de „privatizare” a fost inventat de Peter Drucker, când, în realitate, naziștii au inventat termenul.
Cu toate acestea, după cercetarea structurii economiei naziste, lucrările majore ale lui Maxine Yaple Sweezy au constatat că industriașii l-au susținut pe Hitler din cauza politicilor sale economice. Aceste politici au constat în ceea ce Drucker a numit ulterior „reprivatizare”,modul în care guvernul nazist german a restabilit controlul privat asupra fostelor sale monopoluri.
1. Falsificarea banilor
Unul dintre planurile cele mai elaborate ale Germaniei naziste de a-i distruge Aliații, ci și economiile lor, a fost intitulat; „Operațiunea Bernhard”. Aceasta presupunea crearea unor sume imense de lire britanici și dolari americani contrafăcuți, pentru a fi introduși în secret în economiile celor două țări. Naziștii sperau să distrugă economia britanică, dar și să distrugă încrederea oamenilor în propriul lor guvern.
În 1942, maiorului SS Bernhard Kruger i s-a ordonat să execute acest plan și a recrutat 142 de falsificatori și artizani din lagărele de concentrare. Împreună, au creat unele dintre cele mai impresionante bancnote contrafăcute văzute vreodată și, până în 1945, au creat 182 de milioane de lire sterline și tocmai terminaseră matrițele necesare tipăririi de dolari americani.
În mai 1945, operațiunea a primit ordin să se retragă într-un sat austriac, iar aici echipamentul a fost aruncat într-un lac, prizonierii s-au revoltat și gardienii lor au fugit în timp ce o unitate a armatei SUA se apropia de baza lor.
Citește și:
Top 10 invenții și descoperiri din Grecia Antică pe care le folosim și în prezent
10 invenții care au fost folosite pentru scurtă durată, dar care au schimbat lumea