Eliberarea lagărului Dachau, ”schelete ambulante” și execuții sumare
Lagărul Dachau a fost capturat de către o unitate americană în data de 26 aprilie 1945.
Când oamenii din Divizia 42 a Armatei SUA au ajuns în orașul bavarez Dachau la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, se așteptau să găsească o unitate de antrenament abandonată pentru forțele SS de elită ale lui Adolf Hitler sau poate un lagăr pentru prizonierii de război.
Ceea ce au descoperit, în schimb, a fost mult mai tulburător: mormane de cadavre, zeci de vagoane de tren pline cu rămășițe umane în descompunere și poate cel mai greu de procesat, miile de „schelete ambulante” care reușiseră să supraviețuiască ororilor din Dachau, primul și cel mai longeviv lagăr de concentrare al Germaniei naziste, notează History.
„Aproape niciunul dintre soldați, de la generali până la simpli soldați, nu a avut niciuo idee clară despre ceea ce era cu adevărat un lagăr de concentrare, stare în care ar fi oamenii trimiși acolo și nivelul de sclavie, opresiune și atrocități pe care le-au comis naziștii”, spune John McManus, profesor de istorie militară americană la Universitatea din Missouri și autor al cărții Hell Before Their Very Eyes: US Soldiers Liberate Concentration Camps in Germany, April 1945.
Cel mai longeviv lagăr nazist
Eliberarea Dachau de către trupele americane la 26 aprilie 1945 nu a fost prima astfel de misiune realizată de către trupele aliate. Sovieticii găsiseră și eliberaseră ceea ce a rămas din Auschwitz și din alte lagăre de pe teritoriul Poloniei cu câteva luni mai devreme. Dar imaginile zdrobitoare și mărturiile de primă mână înregistrate de eliberatorii șocați ai lui Dachau au adus ororile Holocaustului în America.
Când Dachau a fost deschis în 1933, șeful SS, Heinrich Himmler l-a botezat drept „primul lagăr de concentrare pentru prizonierii politici”. Și asta a fost Dachau în primii ani, un lagăr de detenție pentru muncă forțată pentru cei judecați drept „dușmani” ai partidului nazist: sindicaliști, comuniști și social-democrați dar în cele din urmă și pentru romi, homosexuali, Martorii lui Iehova și bineînțeles, evreii.
Operațiunea crudă și eficientă de la Dachau a fost în mare parte creată de ofițerul SS Theodor Eike, care a instituit o „doctrină a dezumanizării” bazată pe muncă, pedepse corporale, biciure, reținerea hranei și execuțiile sumare ale oricui a încercat să scape. Prizonierii de la Dachau au muncit în condiții brutale dărâmând o masivă fabrică de muniție din epoca Primului Război Mondial și apoi construind cazărmile și birourile care aveau să servească drept teren de antrenament pentru SS.
Prizonierii și-au construit chiar propriul lagăr din cadrul complexului extins Dachau, compus din 32 de barăci mizerabile înconjurate de un gard din sârmă ghimpată electrificat, un șanț și șapte turnuri de pază. Deținuții care ajungeau acolo au fost supuși unor experimente medicale, inclusiv injecții cu malarie și tuberculoză, iar miile de deținuți care au murit din cauza muncii grele sau a torturii au fost arși în crematoriul din incintă, practica standard a acestor „instituții”.
Întâi mirosul, apoi trenurile morții
Pentru infanteriștii americani care ajuns la Dachau la sfârșitul lunii aprilie 1945, primul indiciu că ceva nu era în regulă a fost mirosul. Unii soldați au crezut că simt în vânt fumul de la o fabrică de produse chimice, în timp ce alții au comparat mirosul pe care îl simțeau cu mirosul dezgustător al penelor arse de pe un pui smuls. Niciuna dintre experiențele lor anterioare de luptă nu i-a pregătit pentru ceea ce urma.
Săptămâni mai devreme, comandanții naziști de la Buchenwald, un alt lagăr de concentrare german notoriu, au împachetat cel puțin 3.000 de prizonieri în 40 de vagoane pentru a-i ascunde de armatele aliate care se apropiau. Trenul trebuia să sosească la Dachau câteva zile mai târziu, dar chinuitoarea odisee a ajuns să dureze trei săptămâni. Toți, în afară de un sfert, din cei 3.000 de pasageri ai trenului au murit de foame, deshidratare, asfixiere și boli. Supraviețuitorii au fost aduși în lagărul de concentrare, în timp ce mii de cadavre au fost lăsate să putrezească în vagoanele de pe calea ferată.
Imaginea și mirosurile trenului morții i-au lăsat pe mulți soldați americani șocați emoțional, dar a fost doar un preambul al ororilor care îi așteptau în tabăra propriu-zisă. În săptămânile premergătoare eliberării lagărului Dachau, naziștii trimiseseră acolo prizonieri din toată Germania și chiar și de la Auschwitz. La fel ca supraviețuitorii trenului morții de la Buchenwald, acești nou-veniți erau înfometați și plini de boli precum tifosul.
Când trupele americane au intrat în lagărul de concentrare, au găsit mormane de cadavre goale, cu pielea întinsă strâns peste corpuri, semne ale subnutriției la care au fost supuși prizonierii. Într-un interviu, soldații au descris cadavrele „stivuite ca lemnele”. Dar ca soldații să se gândească la acele corpuri ca pe deplin umane în acel moment ar fi fost prea mult de suportat.
Execuția gărzilor naziste
Când patru ofițeri germani au ieșit din pădure prezentând o batistă albă în semn de predare, locotenentul William Walsh i-a condus într-una dintre vagoanele pline de cadavre și i-a executat cu pistolul. În Dachau, s-a agravat și se estimează că între 50 și 125 de ofițeri SS și personal militar german, inclusiv personalul spitalului, au fost adunați într-o curte și au fost executați.
„Vă voi spune, ca cineva care a studiat acest lucru în profunzime, că este cam singura dată când soldații americani au facut acest lucru”, spune McManus. Acesta este de părere că atitudinea ofițerilor, traumatizați de cele văzute este cea care a dus la aceste scene de violență din parte soldaților americani.
Citește și:
”Bestia” din lagărele naziste. Femeia care a trimis la moarte 500.000 de persoane