Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

31 10. 2020, 10:00

Ionel Brătianu a jucat un rol major în crearea României Mari

Încă din primii ani ai secolului al XX-lea, pe fondul înăspririi politicii de maghiarizare a românilor din Transilvania, România începea să facă pași mici de distanțare față de Triplă Alianță și în special de Austro-Ungaria. Politica de distanțare devine tot mai vizibilă odată cu accederea în funcții politice tot mai înalte a lui Ionel Brătianu.

Încă din perioada când era numai ministru de Externe (1902-1904) în guvernul lui D. A. Sturdza, Ion I. C. Brătianu și-a extins legăturile cu românii din Transilvania. A efectuat numeroase vizite și s-a întâlnit cu liderii românilor de la Sibiu, Brașov, Bistrița, Arad etc. Chiar marchizul Pallavicini, ministrul dublei monarhii la București, referindu-se la atitudinea fraților Brătianu față de românii transilvăneni și mai ales a lui Ionel Brătianu, arăta într-un raport din 1904 că aceștia „sunt naționaliști care au ca obiectiv al năzuințelor lor unirea tuturor românilor”.

Interesul pentru românii din Transilvania a continuat pentru Ionel Brătianu, fiind prezent la serbările „Astrei“ la Sibiu, în 1905, iar mai apoi, în 1907, la Bistrița-Năsăud.

În timpul crizei bosniace, Brătianu s-a plasat pe linia menținerii statu-quo-ului teritorial din Balcani, opunându-se destrămării Bosniei. Atitudinea adoptată de Partidul Național-Liberal în problema echilibrului balcanic, inclusiv sprijinul acordat „Ligii Culturale“, a provocat o răcire în relațiile dintre București și Viena, în ciuda tratatului secret încheiat cu Puterile Centrale.

În 1909 , în calitate de șef al Partidului Național-Liberal și de prim-ministru, Ion I. C. Brătianu a purtat convorbiri la Sinaia cu moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, care condamna politica oficialităților maghiare față de românii transilvăneni. După vizita arhiducelui austro-ungar la Bucureşti, liderul liberal adresa românilor de dincolo de Carpați îndemnul de a se apropia de România.

Intensificarea sprijinului diplomatic și financiar pentru românii din Transilvania

După 1910, era clar că problemele din Balcani se vor acutiza. Pe acest fond, Ionel Brătianu, neabordând în nici un fel soarta românilor din Transilvania, iniția, în vara anului 1913, convorbiri la Viena și Berlin, solicitând sprijinul Triplei Alianțe în problema menținerii statu-quo-ului în Balcani, fără a fi obținut un rezultat favorabil. În schimb, liberalii și-au intensificat sprijinul diplomatic, dar și financiar pentru românii din Transilvania.

Harta României în 1915 când tratatul cu Puterile Centrale era în vigoare / Credit foto: Profimedia

În viziunea Partidului Național-Liberal, un rol important în lupta pentru eliberarea românilor transilvăneni și unirea cu România îl jucau factorii de răspundere de la București, ceea ce presupunea o reorientare a politicii lor externe, într-un moment în care conjunctura internațională ar fi fost favorabilă.

Pentru sprijinirea românilor de peste Carpați, Ion I.C. Brătianu a întreținut contacte permanente cu Alex. Vaida-Voevod, Teodor Mihali, Valeriu Branişte, Ion Mihu și cu mulți alții. Brătianu a pus capăt și disensiunilor din rândul fruntașilor români transilvăneni, determinând partidele politice din România la o unitate de acțiune în raport cu românii de dincolo de Carpați.

Mesajul lui Brătianu pentru politicienii români de ambele părți ale Carpaților

După cum relata Al. Vaida-Voevod, el ar fi încheiat un acord cu șefii celorlalte partide, hotărând ca, pe viitor, cauza românilor de dincolo de Carpați să fie ridicată deasupra luptelor politice interne.

Nu mă amestec în afacerile d-voastre; aranjați-vă tactica după cum credeți de bine. Noi avem datoria să vă sprijinim, fără a vă aservi intereselor noastre. De câte ori veți întreprinde însa o acțiune importantă, care atinge interesele întregului neam, consultați-ne și pe noi, oricare dintre partidele noastre ar fi la putere, căci răspunderea pentru viitorul neamului cade în măsură îndoită asupra noastră”, le-a cerut Ionel Brătianu formațiunilor politice românești, de ambele părți ale Carpaților.

Dată fiind situația românilor din Transilvania, liderul Partidului Național-Liberal manifesta o reținere față de reînnoirea tratatului semnat cu Germania și Austro-Ungaria. După cum afirma I. G. Duca, dacă el ar fi fost la guvern, tratatul nu s-ar fi reînnoit în 1913 fără serioase „concesiuni în favoarea fraților noștri de peste munți”.

În ciuda reînoirii tratatului, disensiunile dintre România și Austro-Ungaria deveneau tot mai mari și vor fi acutizate de cele două Războaie Balcanice.