Top 10 faraoni ai Egiptului Antic
În Egiptul Antic, faraonii aveau un rol politic central, fiind considerați încarnări ale divinității.
Faraonii sunt unele dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei antice, puterea pe care aceștia o exercitau asupra Egiptului Antic asigurându-le un rol important în istoria civilizației umane. Continuitatea Egiptului face ca istoria antică a acestuia să fie măsurată în dinastii, majoritatea istoricilor ajungând la consensul că au existat 30 de familii care s-au aflat la conducere, cu precizarea că există și unele dinastii care încă fac subiectul controverselor. Cu toate acestea, nu toți faraonii au reușit să intre în istorie, iar Anceint History a creat o listă cu zece faraoni importanți.
10. Cleopatra
Cleopatra a VII-a sau Cleopatra Philopator a fost ultimul faraon al Regatului Ptolemeic și fiica generalului macedonean Ptolemeu I Soter. Domnia sa a durat din 51 până în 30 înaintea erei noastre, timp în care s-a dovedit a fi un lider eminent. Regatul Egiptului a prosperat sub domnia sa pe măsură ce au fost introduse diferite reforme pentru îmbunătățirea economiei egiptene. Relațiile sale externe, atât personale, cât și politice, s-au dovedit a fi de o mare valoare pentru regat și au condus la comerț exterior mult mai prosper.
Conducerea Egiptului nu a fost niciodată o sarcină ușoară pentru ea, deoarece ascensiunea ei la tron a fost pusă la îndoială de propriul ei frate. A fost un conducător inteligent și competent, dar la vârsta de 39 de ani s-a sinucis, deși evenimentul este, în continuare, sursă de controverse. Ultimul faraon al Egiptului a avut o mare influență asupra literaturii și dramelor, cu multe piese de teatru, documentare, drame și filme despre viața ei, după moartea Cleopatrei a VII-a, Imperiul Egiptean a luat sfârșit, fiind încorporat în Imperiul Roman.
9. Khufu
Al doilea faraon din a patra dinastie, Khufu, era cunoscut și sub numele de Khnum Khufu, acesta aparținut perioadei Vechiului Regat și a domnit între 2589 și 2566 înaintea erei noastre. Nu există multe texte istorice care să descrie domnia lui Khufu, dar cea mai mare contribuție a sa la civilizația egipteană a fost Marea Piramidă din Giza. Aceasta cea mai veche și mai mare dintre toate piramidele prezente la complexul Giza.
Arhitectura sa remarcabilă vorbește pentru tehnicile de construcție impecabile care erau folosite în Egiptul Antic. Piramida este alcătuită din cărămizi de calcar și a fost construită ca o structură mortuară pentru faraonul Khufu. Are trei camere și Marea Galerie. Se crede că camerele au fost umplute cu bijuterii prețioase și artefacte care au fost furate de mult timp.
8. Djoser
Fondatorul Vechiului Regat, Djoser, a fost unul dintre membrii celei de a noua dinastii. El a domnit între 2630 și 2611 înaintea erei noastre și este cunoscut mai ales pentru contribuția sa la construirea faimoasei piramide treptate de calcar la Saqqara, monumentul este un exemplu de mare inovație tehnologică.
Piramida a fost făcută pentru a proteja mormântul faraonului Djoser și a fost creată prin stivuirea unor blocuri uriașe de calcar. Pietrele au inscripții gravate pe ele, iar clădirea este un exemplu excelent al unei forme inteligente de arhitectură care nu și-a pierdut stabilitatea în ciuda înălțimii sale. Istoricii explică faptul că structura a fost finalizată după moartea lui Djoser de către, Imhotep, un mare preot.
7. Akhenaten (Amenhotep al IV-lea)
Akhenaton, cunoscut și sub numele de Amenhotep al IV-lea, a fost un faraon din dinastia a XVIII-a. Domnia sa a durat din 1353 până în 1336 înaintea erei noastre și nu a fost apreciată de poporul său din cauza reformelor nepopulare care au avut loc. Egiptenii fuseseră obișnuiți să se închine unui număr mare de zeități, dar Akhenaton a încercat să schimbe această tradiție religioasă în monoteism. Acest zeu era Aten, un fel de zeitate solară legată de zeul Ra.
Oamenii simpli, dar și viitorii faraoni au fost atât de supărați de schimbare încât, după moartea lui Akhenaton, i-au distrus statuile și s-au întors la aceeași metodă veche de închinare. El a fost eliminat de pe lista regilor și aproape nici o referință la persoana sa nu a fost găsită până la descoperirea rămășițelor sale la Akhetaten. Mai târziu, fiul său Tutankamon a revocat reformele religioase ale tatălui său.
6. Xerxex I (cel Mare)
Xerxes I, mai cunoscut sub numele de Xerxes cel Mare, a fost al cincilea rege al dinastiei persane achemenide. El a fost fiul lui Darius cel Mare și domnia sa a durat din 486 până în 465 înaintea erei noastre. Acesta a ajuns în istorie pentru încercarea sa de a invada Grecai în bătălia de la Termopile. Mai târziu, în același an, a fost învins la bătălia de la Salamis, care l-a determinat să fugă din regatul său. El este cunoscut atât ca un conducător persan, dar și ca un faraon, deoarece atunci când el era pe tron, Egiptul făcea parte, de asemenea, din Imperiul Persan.
Sursele istorice ne spun că el a fost asasinat chiar de către comandantul propriei sale gărzi regale, cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că majoritatea acestor surse sunt de origine greacă și îl prezintă, în general, într-o lumină negativă, un simbol al tiraniei.
5. Tutankhamon
Cel mai faimos faraon din toate timpurile este regele Tutankhamon, el a urcat pe tron la vârsta fragedă de nouă sau zece ani, iar domnia sa a durat din 1332 până în 1323 înaintea erei noastre. Deși tânărul rege a introdus multe reforme religioase, menite să le înlocuiască pe cele implementate de tatăl său, el nu a fost aclamat pentru realizările sale ca conducător.
Faima lui vine mai mult de la descoperirea mormântului său aproape intact. Moartea lui Tutankhamon este încă o chestiune de controversă, deoarece nu s-au tras concluzii cu privire la modul în care a murit, dar mumia sa a fost foarte importantă pentru egiptologi.
4. Amenhotep al III-lea
Domnia lui Amenhotep este amintită ca una a gloriei și prosperității artistice, el a fost al nouălea faraon din dinastia a XVIII-a, inscripțiile ne spun că domnit din 1391 până în 1353 înaintea erei noastre. El a avut un impact mare asupra economiei Egiptului, care a înflorit sub domnia sa datorită relațiilor comerciale sănătoase din acest moment.
El a contribuit mult la domeniul artei construind numeroase monumente, statui și stele de piatră care sunt încă în stare bună astăzi. Multe texte au fost găsite gravate pe aceste monumente în timpul săpăturilor care descriu o varietate de evenimente istorice.
3. Ramses al II-lea
Ramses II a fost al treilea faraon din dinastia a XIX-a și unul dintre cei mai mari faraoni ai Noului Regat al Egiptului. Se spune că Ramses al II-lea a avut o carieră militară victorioasă care a adus beneficii politice și economice regatului său. El a condus mai multe expediții militare și a cucerit mulți dușmani precum hitiții, sirienii și nubienii.
Se crede că niciun faraon nu i-a depășit vreodată triumfurile arhitecturale, în timpul domniei sale fiind construite un număr mare de monumente, unele dintre acestea supraviețuind chiar și astăzi, fiind o parte importantă a patrimoniului egiptean. Istoricii au stabilit că a murit la vârsta de 90 de ani și a fost îngropat în Valea Regilor.
2. Tutmes al III-lea
Tutmes a fost un faraon al dinastiei a XVIII-a și fiul vitreg al faraonului Hatshepsut. El avea doar doi ani când a urcat pe tron, așa că mama sa vitregă Hatshepsut a devenit co-regentul său. Domnia sa a durat 54 de ani și a murit la vârsta de 56 de ani, dar contribuția sa la civilizația egipteană este încă considerată una dintre cele mai semnificative.
Acesta a primit din partea unor istorici numele de de „Napoleon al Egiptului”, Tutmes a avut o listă lungă de realizări politice și militare. Extinderea regatului egiptean sub domnia sa a fost considerabilă, în parte datorându-se faptului că Tutmes a fost un mare războinic care a luptat cu mulți dintre vecinii săi.
El a contribuit foarte mult la construcția diverselor situri și cea mai renumită contribuție a sa este templul de la Karnak, unul dintre obeliscurile din acest templu a fost strămutat și este acum cunoscut sub numele de Obeliscul lui Teodosie din Istanbul, Turcia. Mumia lui Tutmes a fost descoperită în Valea Regilor, unde a fost înmormântat cu alți faraoni din aceeași dinastie.
1. Hatshepsut
Hatshepsut a fost cea mai de succes femeie care a urcat pe tronul Egiptului. Ea a fost cel de al cincilea faraon al dinastiei a XVIII-a a Egiptului, Hatshepsut a domnit între 1478 și 1458 înaintea erei noastre. Fiind soția, fiica și sora unui rege, Hatshepsut nu numai că avea dreptul de a domni, ci și a învățat arta de a domni de la familia ei regală.
Se crede că regele Tutmes I voia ca fiica sa să moștenească tronul, după moartea soțului ei, Hatshepsut a preluat tronul și a domnit peste 21 de ani. Ea a realizat mult mai mult decât ar fi putut face mulți alți faraoni în timpul domniei lor. De la inițierea nenumăratelor proiecte de construcție până la stabilirea rutelor pentru comerțul exterior, totul a fost realizat fără probleme, iar oamenii s-au bucurat de pace sub conducerea ei.
Citește și:
Un templu al faraonului Ptolemeu al IV-lea, descoperit în timpul unor lucrări de infrastructură
Arheologii au descoperit noi detalii despre culturile neolitice care au precedat Egiptul faraonilor