Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

La sfârșitul lunii aprilie 1876, guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu este instalat în funcție într-un context extrem de tensionat.

În acel moment, România era sub suzeranitatea Imperiului Otoman aflat într-un declin profund, fiind măcinat de numeroase revolte ale naționalităților din Balcani. În iulie 1875 a izbucnit răscoala din Herțegovina, iar în august bosniacii s-au alăturat și ei revoltei. Un an mai târziu, în aprilie 1876, s-au răsculat și bulgarii, iar în iunie Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului Otoman. La toate acestea se adăugau și interesele divergente pe care le aveau marile puteri în regiune.

• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
• A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni

Dacă Franța și Marea Britanie doreau menținerea statu-quo-ului Imperiului Otoman, Imperiul Țarist și Austro-Ungar sprijineau demantelarea și slăbirea otomanilor în regiune.

La începutul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), un mare conflict militar în regiune părea de neevitat.

Strategia lui Brătianu

La început guvernării, Executivul condus de Brătianu era profund divizat asupra strategiei pe care România trebuiau să o adopte vizavi de tulburările din Balcani. Marea majoritatea a membrilor guvernului, în frunte cu ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, era adepta unei politici moderate. În schimb, Ion C. Brătianu considera convulsiile din cadrul Imperiului Otoman drept ocazii favorabile pentru obținerea independenței.

Încă de la preluarea mandatului, Brătianu a dat dispoziții pentru a permite trecerea prin România de armament și muniții din Rusia către Bulgaria, cu scopul continuării acțiunilor antiotomane ale insurgenților bulgari.

Următorul pas al guvernului condus de Brătianu a fost redactarea și trimiterea la 15 iunie 1876 a unei note diplomatice către Constantinopol și capitalele Puterilor Garante prin care se solicita o deplină recunoaștere a independenței României. În termeni diplomatici, era conturat cadrul unei Românii independente și neutre, menită să devină o zonă tampon între cele două imperii, Otoman și Țarist. Din nefericire, demersul diplomatic al Românei nu găsit susținerea Marilor Puteri din Occident, deoarece acestea l-au apreciat drept un element menit să complice și nu să ușureze situația din Balcani.

A urmat o amplă campanie diplomatică a României de a-și asigura sprijinul Franței și a Marii Britanii pentru obținerea independenței fără însă a fi încununată de succes. În aceste condiții, Brătianu se implică personal în tratative diplomatice atât cu Austro-Ungaria, cât și cu Imperiul Țarist. Dacă tratativele cu Austro-Ungaria nu au dat rezultatele dorite de partea română, cele cu Rusia erau esențiale pentru strategia lui Brătianu.

Pentru a tatona atitudinea Rusiei, Ion C. Brătianu va face personal o vizită în Crimeea, între 28 și 30 septembrie 1876. Convorbirile purtate cu țarul și cu cancelarul Rusiei îl conving pe Brătianu că un război între Rusia și Imperiul Otoman era iminent. Întors din Rusia, Brătianu își menține încă rezervele în ceea ce privește un angajament cert al României, dar este conștient că trebuie să evite ca țara să ajungă câmp de bătălie între Imperiul Otoman și cel Țarist.

Carol I, de acord cu Brătianu

Iată ce nota Carol I în jurnalul său în aceea perioada: „7 octombrie 1876. Pe când D. Sturdza crede că, în orice împrejurări, politica cea mai bună în România este menținerea neutralității, Brătianu e de părere că înțelegerea cu Rusia e cea mai înțeleaptă măsură. Prințul e întru totul de părerea lui Brătianu”.

Fără sprijinul puterilor occidentale, la finalul anului 1876, devenise clar pentru guvernul lui Brătianu că România se afla în pericolul de a fi transformată în teatrul unor operațiuni militare ruso-turce, fără ca Marile Puteri Garante s-o poată salva din cauza contradicțiilor care le dezbinau.

După ce a văzut că proiectul diplomatic de transformare a României într-o Belgie sau Elveție a sud-estului european, cu concursul puterilor occidentale, a eșuat, Brătianu s-a angajat în tratative avansate cu Rusia pentru o cooperarea în obținerea independenței României.

Acordul cu Imperiul Țarist

După numeroase și dificile negocieri cu Rusia, la 15 decembrie 1876 era parafat acordul dintre cele două țări. Acordul prevedea trecerea trupelor rusești prin România spre teatrul operațiunilor militare din Balcani, cu respectarea suveranității și independenței României.

Totuși, Brătianu era îngrijorat de faptul că îndeplinirea acordului depindea exclusiv de bunăvoința Rusiei, de aceea, pentru a-și asigura suportul unei mari puteri, el l-a rugat pe Carol I să obțină sprijin din partea Germaniei. Convenția cu Rusia a fost ratificată la 16 și 17 aprilie 1877 de corpurile legiuitoare de la București.

România făcuse un prim pas mare spre obținerea independenței. Însă, derularea evenimentelor de pe teatrul de război ruso-turc și cererea de ajutor a trupelor rusești au condus la implicarea armatei române în conflict. Până la urmă, România și-a obținut independența pe câmpul de luptă. Recunoașterea internațională a independenței României a fost însă rodul unui alt război diplomatic.

Vă recomandăm să citiți și:

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari