Săniile cu câini au salvat un orășel din Alaska de o epidemie în timpul iernii polare

În 1925, săniile trase de câini au traversat peste 1.000 de kilometri prin temperaturi extreme pentru a transporta medicamente pentru un orășel din Alaska.

În iarna anului 1925, un mic oraș din Alaska numit Nome, situat la marginea Cercului Arctic, s-a trezit în pragul unei crize de neimaginat. Un focar de difterie a amenințat că va distruge întreaga comunitate de 1.400 de persoane. Singurul medic din Nome, Curtis Welch, s-a temut că, dacă infecția se va răspândi, ar putea pune în pericol comunitățile din jur, însumând peste 10.000 de persoane, dintre aceștia erau nativi din Alaska care nu aveau nicio rezistență la boală.

• Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT…
• „Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?

Din nefericire, stocul de toxină difterică al doctorului expirase cu câteva luni mai devreme. Welch făcuse deja o comandă, dar expedierea a fost întârziată, iar iarna se instalase și închise portul din cauza gheții. Aceasta însemna că dr. Welch ar fi trebuit să aștepte până în primăvară, când gheața s-ar fi dezghețat, notează Amusing Planet.

Începutul unei epidemii de difterie

Focarul a început în decembrie 1924, când Welch a observat ceea ce el credea, inițial, că sunt cazuri de amigdalită. Dar când numărul cazurilor a crescut și copiii au început să moară, el s-a temut de cel mai rău. Difteria este o boală extrem de contagioasă cauzată de bacteria Corynebacterium diphtheriae. Bacteriile atacă sistemul respirator, distrugând țesuturile sănătoase. Țesuturile moarte se acumulează în gât și nas pentru a forma un strat gros care îngreunează respirația. Dacă nu este tratat, un pacient poate muri prin asfixiere. Din nefericire, difteria este de obicei fatală în rândul copiilor.

În acel moment era disponibil un tratament, o antitoxină, făcută din serul animalelor imunizate care conținea anticorpii care puteau neutraliza toxinele produse de bacterii. Medicul german, Emil von Behring, care a descoperit antitoxina la sfârșitul secolului al XIX-lea, a câștigat primul premiu Nobel pentru Medicină în 1901 pentru munca sa. Dar Welch a rămas fără acest medicament care putea fi folosit pentru salvarea vieților. Serul ar trebui să fie adus din SUA continentală, la mai mult de o 1.600 kilometri depărtare.

Welch a trimis o telegramă urgentă de ajutor către Serviciul de Sănătate Publică al SUA din Washington, cerând un milion de unități de antitoxină. În cele din urmă, oficialii au decis ca un transport de 1,1 milioane de unități de ser, care urmau să fie trimise de la Seattle la Seward pe mare, o călătorie care ar dura 6 până la 7 zile. De la Seward, flacoanele ar fi trimise pe calea ferată către Nenana și, în cele din urmă, către Nome, la o distanță de 1.085 km, cu sania.

Din fericire, Spitalul Anchorage Railroad a descoperit 300.000 de unități în stocul său, acestea au fost ambalate cu grijă într-un cilindru metalic și s-a trimise către Nenana. Aceste 300.000 de unități ar putut ține epidemia sub control până la sosirea transportului mai mare.

Un transport în condiții critice

Oficiul poștal din SUA și-a recrutat cele mai bune echipe de  sănii trasese de câini, în total douăzeci, și le-a poziționat de-a lungul traseului. Întreg traseul dura în mod obișnuit pentru serviciul poștal 25 de zile, dar dr. Welch nu a putut aștepta atât de mult, deoarece serul rezista doar șase zile. Câinii ar trebui să finalizeze călătoria în mai puțin de un sfert din timpul normal.

Transportul a ajuns în Nenana în noaptea de 27 ianuarie 1925, în aceeași noapte, William „Wild Bill” Shannon a asigurat prețioasa încărcătură pe sanie sa și a plecat cu echipa sa de unsprezece câini. Iarna a fost neobișnuit de dură în acel an, temperaturile scăzând la aproape -50 ° C. Shannon și-a condus câinii peste râul înghețat, în timp ce el însuși alerga alături pentru a-și menține corpul cald. În ciuda acestor eforturi el a prezentat semne de hipotermie și, până când a terminat cursa de peste 80 de kilometri ale feței sale erau negre de degerături. De asemenea, efortul și temperaturile scăzute au dus la pierderea a trei câini pe drum.

Istoricii relatează faptul că diferite echipei de câini și îngrijitorii lor au străbătut cei peste o mie de kilometri până la Nome, fără pierderi de vieți omenești, dar cu câteva degerături. La trei săptămâni după injectarea locuitorilor din Nome, cazurile au început să dispară. Până atunci, lotul solicitat inițial de un milion de unități a ajuns, de asemenea, cu sania din nou. Mulți dintre conducători inițiali de sanie și câinii lor au participat la a doua cursă, confruntându-se cu aceleași greutăți.

Pentru a comemora cursa serică eroică, în fiecare an se organizează Iditarod Trail Sled Dog Race, care se desfășoară mai mult de 1.600 de kilometri de la Anchorage până la Nome prin viscol, temperaturi sub zero și vânturi polare. Cursa a fost inițial cunoscută sub numele de Iditarod Trail Seppala Memorial Race în cinstea lui Leonhard Seppala și prima cursă a avut loc în 1967. Numele cursei a fost schimbat, iar evenimentul a fost oficializat în 1972.

Citește și:

Eroii Nordului: legendele adevărate ale câinilor de sanie

Unde au apărut, pentru prima dată, câinii? VIDEO

Cine este „Bufonul” haitei şi alte lucruri fascinante despre lupi

Cum s-a schimbat creierul câinilor de când am început să îi domesticim?