Operațiunea Fantezia, planul americanilor de a folosi vulpi pentru a speria populația japoneză în cel de Al Doilea Război Mondial

Militarii americani au numit acest plan de demoralizare a japonezilor „Operațiunea Fantasia”.

În urma atacului japonez asupra Pearl Harbor, „Wild Bill” Donovan, liderul Oficiului de Servicii Strategice (OSS), agenția americană de informații din timpul războiului, le-a ordonat oamenilor de știință să găsească o modalitate de a-i depăși pe membrii Axei. Ca răspuns, cercetătorii au venit o serie de invenții, inclusiv amestec de clătite explozive, bombe incendiare legate de lilieci vii, „drogul adevărului” pentru a obține informații de la prizonierii de război și un spray urât mirositor care imita mirosul respingător al materiei fecale. Printre aceste strategii bizare Operațiunea Fantasia pare aafi fost cea mai disperată și mai neobișnuită, notează Smithsonian Magazine.

Ideea Operațiunii Fantasia a aparținut strategului de război psihologic Ed Salinger, un om de afaceri excentric care a condus o afacere de import/export în Tokyo înainte de război. Afacerile lui Salinger îi oferiseră o oarecare familiarizare cu cultura japoneză; a învățat limba, a colectat obiecte de arta și a studiat superstițiile localnicilor, iar acesta a fost motivul pentru care OSS l-a angajat.

Operațiunea Fantasia,organizată de Salinger a fost gândită în 1943 și avea rolul de a distruge moralul japonez prin expunerea soldaților și a civililor la o prezență Shinto a condamnării: kitsune, spirite în formă de vulpe cu abilități magice. „Temeiul propunerii”, a scris Salinger într-o notă în care își prezenta ideea, „se bazează pe faptul că japonezii sunt supuși superstițiilor, credințelor în spiritele rele și manifestărilor nenaturale care pot fi provocate și stimulate”.

Un plan sortit eșecului

Vince Houghton, istoric și curatorul Muzeului Internațional de Spionaj, scrie în cartea sa Nuking the Moon că Operațiunea Fantasia demonstrează „amploarea rasismului, etnocentrismului și desconsiderarii generale a culturii japoneze de mulți, dacă nu chiar de cei mai mulți ofițeri din Armată americană, serviciile de informații și conducere politică.

Fiind nefamiliari cu religiile din Asia de Est, ofițerii OSS a atribuit japonezilor un nivel de naivitate pe care nu l-a atribuit niciodată cu dușmanilor europeni. În realitate, cultura japoneză a yokai, tărâmul animalelor care explică paranormalul, seamănă cu folclorul oricărei alte culturi. După cum scrie savantul Michael Dylan Foster, „Analizarea  genezei yokai este reprezintă o problemă filosofică: ne ajută să explorăm modul în care ființele umane se luptă să înțeleagă, să interpreteze și să controleze lumea din jurul lor”.

În ceea ce privește crearea unor spirite false OSS a luat în calcu o multitudine de idei. În primul rând, cercetătorii OSS au creat baloane în formă de vulpe pentru a zbura deasupra satelor japoneze și pentru a-i speria pe locuitori. De asemenea, au cerut unei companii de fluiere să creeze un instrument care să simuleze sunete de vulpe. Într-o notă adresată personalului de planificare OSS, Salinger a spus: „Aceste fluiere pot fi folosite în luptă și un număr suficient dintre acestea ar trebui să creeze un sunet ciudat de genul celui calculat pentru a satisface superstiția japoneză”.

În ciuda eforturilor depuse de Salinger, baloanele și  fluierele au fost abandonate ca fiind impracticabile înainte de a fi folosite în realitate. În schimb, OSS a revenit la planul inițial al lui Salinger: folosirea unor vulpi vii din China și Australia, vopsirea cu pigmenți strălucitori și eliberarea acestora în toate satele japoneze.

Provocări practice ale unui plan fantezist

Una dintre provocările logistice a fost reprezentată de tipul de vopsea care ar trebui folosită? United States Radium Corporation propus folosirea vopselelor sale pe bază de radiu, care puteau străluci în întuneric. Riscurile pentru sănătate asociate vopselei nu erau necunoscute. Încă din 1917, muncitorii care ornau cadranele de ceas cu vopseaua luminoasă au suferit de anemie, fracturi osoase și necroză a maxilarului. În ciuda acestui pericol, OSS a continuat cu Operațiunea Fantasia.

Pentru a afla dacă vulpile „supranaturale” îi vor speria pe japonezi, OSS a decis să elibereze 30 de animale vopsite în parcul Rock Creek din Washington, D.C., pentru a evalua reacțiile localnicilor. Dacă vulpile i-ar înspăimânta pe americani, logica lor spunea că, cu siguranță că i-ar speria și mai mult pe japonezi. Într-o noapte de vară din 1945, personalul OSS a eliberat vulpile în parc, iar acestea au fugit de-a lungul traseelor cu rezultate promițătoare. Vederea aparițiilor fantomatice la început i-a îngrozit trecătorii în plimbările lor de seară. Un cetățean a fost atât de îngrijorat încât a sesizat poliția parcului național, care a raportat incidentul.

Sub acoperirea ceții de dimineață devreme, personalul OSS a urcat un grup de vulpi capturate pe o barcă destinată. Vulpile au pășit în cuștile lor mici și, când motorul s-a oprit, au devenit frenetice. Unul câte unul, personalul le-a aruncat peste bord în apa de mare rece și sărată pentru a se scufunda sau a înota. Dar, până când vulpile au ajuns la țărm, cea mai mare parte a vopselei se spălase și, în câteva minute de la pășirea pe plajă, animalele au lins restul vopselei rămase.

De-a lungul câtorva luni, operațiunea s-a dovedit a fi imposibil de executat, iar Salinger a trimis către comandanții săi o serie de note prin care explica noi modalități prin care folclorul japonez putea fi exploatat în scopuri militare.

Sfârșitul Operațiunii Fantesia

În septembrie 1943, Stanley Lovell, șeful filialei de cercetare și dezvoltare OSS responsabil cu supravegherea Operațiunii Fantasia, a recomandat într-o ședință să renunțarea la operațiune. Nu putea să înțeleagă de ce nimeni altcineva nu a pus în discuție logica, fezabilitatea sau raționalitatea acestor eforturi. Lovell își stabilise reputația în OSS prin propunerea unor idei excentrice proprii, cum ar fi încercarea de a face ca mustața lui Adolf Hitler să cadă prin strecurarea hormonilor sexuali feminini în legumele sale. În cele din urmă, astfel de idei i-au adus lui Lovell numele de „Profesorul  Moriarty”.

Citește și:

Tehnologie, ideologie şi droguri, ”ingredientele” celui mai sângeros conflict militar din istorie

Top 10 mașinării ciudate din cel de Al Doilea Război Mondial

Campania britanicilor de a atrage SUA în cel de Al Doilea Război Mondial

Secretele întâlnirii dintre Hitler și un general japonez în timpul războiului