Prin ce schimbări a trecut Constituția SUA de-a lungul timpului?
Scrisă în 1787 și adoptată de nouă dintre cele 13 state originale, Constituția SUA este cel mai vechi astfel de document.
SUA are cea mai veche constituție care este încă folosită, iar Părinții Fondatori au vrut să o facă flexibilă pentru a se potrivi nevoilor și circumstanțelor care apar de-a lungul timpului. În cuvintele lui Edmund Randolph, delegat din partea statului Virginia, unul dintre cei cinci oameni politici însărcinați cu elaborarea Constituției, obiectivul lor era de a identifica doar acele principii fundamentale pentru funcționarea noii țări, notează History.
De când a fost adoptată Declarația Drepturilor în 1791, Congresul SUA a adoptat doar 23 de amendamente suplimentare la Constituție, iar statele au ratificat doar 17 dintre acestea. Dincolo de aceasta, multe schimbări în sistemul politic și juridic american au venit prin interpretarea normelor existente și mai puțin prin adăugarea unor noi amendamente de către ramura legislativă.
De-a lungul timpului Constituția SUA a trecut printr-o serie de transformări, care au avut rolul, în general, de a corecta o serie de probleme legate de textul inițial sau cele legate de diferitele transformări sociale și politice ale societății americane.
Protejarea drepturilor individuale
Una dintre cele mai importante critici timpurii aduse Constituției a fost că aceasta nu a pus accentul suficient pe protejarea drepturile indivizilor în fața noului guvern central al națiunii. Pentru a remedia acest lucru, James Madison a elaborat imediat o listă de drepturi pentru cetățeni pe care guvernul federal nu avea puterea să le ia. În această Declarație a Drepturilor au fost incluse libertatea religioasă, de exprimare și de presă, dreptul de a purta arme, dreptul la un proces de către un tribunal cu juri și protecția împotriva perchezițiilor și confiscărilor arbitrare.
Modul în care sunt aleși Președintele și Vicepreședintele SUA
Constituția prevedea că locul doi în alegerile prezidențiale va deveni vicepreședinte, un sistem care aproape a declanșat o criză constituțională în 1800, când Thomas Jefferson și Aaron Burr, au primit același număr de voturi în colegiul electoral. Al 12-lea amendament, ratificat în 1804, a impus ca electorii să voteze separat pentru președinte și vicepreședinte.
Rolul Curții Supreme
În comparație cu modul în care a tratat ramurile executive și legislative, Constituția a fost vagă cu privire la rolul Curții Supreme și al ramurii judiciare, lăsând organizarea sa în mare parte în grija Congresului. Judecătorul john Marshall a stabilit puterea Curții, afirmându-și dreptul de a declara neconstituționale actele Congresului. „Este în mod emfatic datoria Departamentului Judiciar să spună care este legea”, a scris Marshall în cazul de referință Marbury împotriva Madison (1803). De atunci, Curtea a avut un rol din ce în ce mai activ în interpretarea legilor adoptate și a acțiunilor întreprinse de celelalte două ramuri.
Extinderea drepturilor electorale
În ciuda rolului în promovarea democrației pe care SUA și-a asumat de-a lungul timpului, adevărul este că originile sale se dovedesc nedemocratice, cel puțin după standardele actuale. Adevărul este că în prima parte a istoriei sale, SUA a oprit accesul la viața politică a unei mari părți din populația sa: femeile, sclavii și cei fără proprietăți. Odată cu Războiul Civil și Reconstrucția de după a început extinderea drepturilor politice.
În timp ce al 13-lea amendament a abolit sclavia în Statele Unite, al 14-lea amendament a extins statutul cetățenilor la afro-americani, contrazicând hotărârea Curții Supreme în cazul Dred Scott v Sandford din 1857.
Al 15-lea amendament a asigurat drepturile de vot pentru bărbații de culoare, deși statele din Sud vor găsi în curând modalități de restricționare a acestor drepturi. În 1920, după ratificarea celui de-al 19-lea amendament, a fost acordate pentru prima dată drepturi de vot tuturor femeilor americane, lidera sufragetelor fiind Carrie Chapman Catt.
Extinderea puterii ramurii executive
De-a lungul secolului al XIX-lea și până în secolul al XX-lea, Congresul a fost ramura dominantă a Guvernului, așa cum au intenționat convențiile constituționale. Deși unii președinți anteriori, printre care se numără Andrew Jackson, Abraham Lincoln, Theodore Roosevelt și Woodrow Wilson, au revendicat mai multă putere pentru ei, mai ales în timp de război, președinția lui Franklin D. Roosevelt a marcat un punct de cotitură în extinderea puterii executive. În ciuda adoptării celui de-al 22-lea amendament, care a impus limita de două mandate, puterea tot mai mare a președinției a fost o tendință care nu dă semne de încetinire.
Citește și:
Un pahar de istorie. Whiskey-ul, baza economiei americane după Războiul de Independenţă
5 cuvinte popularizate de preşedinţii americani. Le folosim cu toţii frecvent – FOTO