O navă de război germană, scufundată în largul coastelor Norvegiei, rezolvă un mister vechi de 80 de ani
Epava unei nave de război germane, scufundată de un submarin britanic în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită la 11 mile marine de Norvegia.
Locul unde crucișătorul Karlsruhe a stat pe fundul mării a rămas un mister timp de 80 de ani.
Istoricii au identificat nava din imagini și scanări sonare ale fuzelajului și din poziția turelelor tunurilor.
„După toți acești ani, în sfârșit știm unde este cimitirul acestei importante nave de război”, a spus Frode Kvaloe, arheolog și cercetător la Muzeul Maritim Norvegian.
„Puteți găsi informații despre sfârșitul Karlsruhe în cărțile de istorie, dar nimeni nu a știut exact unde s-a scufundat nava”, a adăugat Kvaloe, potrivit Fox News.
Construit în anii 1920, crucișătorul care măsura 174 de metri în lungime a fost echipat ulterior, în epoca nazistă, cu o svastică care a fost surprinsă în imaginile subacvatice înregistrate de compania de stat Statnett și de partenerii ei. Prima dată, scafandrii Statnett au intrat în epavă acum trei ani.
Crucișătorul nazist încă are tunurile îndreptate amenințător
Crucișătirul Karlsruhe a făcut parte din forțele militare naziste care au invadat Norvegia în 9 aprilie 1940. La întoarcerea pe mare, a fost lovit de o torpilă lansată de submarinul britanic HMS Truant. Căpitanul german care conducea crucișătorul a ordonat scufundarea navei puternic avariate.
Karlsruhe se odihnește la peste 480 de metri sub nivelul mării, cu tunurile îndreptate amenințător spre suprafață, a transmis Statnett.
Având nouă tunuri în trei turele triple, crucișătorul a fost cea mai mare și mai înfricoșătoare navă din grupul de atac nazist asupra Norvegiei.
Vă recomandăm să citiți și:
Ocupaţia nazistă din Europa. Motivele principale pentru care Hitler a invadat aceste 11 ţări