Un misterios „cerc de consiliu” a fost descoperit cu ajutorul unei drone

17 09. 2020, 18:30

Senzorii moderni ai dronelor pot detecta uneori ceea ce este invizibil pentru ochiul uman. Cu ajutorul lor au fost descoperite rămășițele unui oraș istoric numit Etzanoa sau „Marea așezare” din câmpia din Wichita, Kansas (SUA). Rămășițele au stat îngropate sute de ani.

GALERIE FOTO

Cercetătorii cred că au găsit ceea ce este cunoscut sub numele de un „cerc de consiliu” din Etzanoa și, deși nimeni nu știe cu exactitate pentru ce au fost folosite aceste cercuri, ar fi putut fi zone de maximă importanță pentru comunitatea vremii.

Șanțul circular măsoară circa 50 de metri în diametru și are o adâncime de doi metri. Se potrivește cu alte lucrări de terasament neacoperite din zonă, cu o formă similară, și a fost descoperit într-un sit de cercetare de aproximativ 18 hectare.

„Descoperirile noastre demonstrează că pot exista încă lucrări terestre monumentale nedescoperite în Marile Câmpii”, a afirmat antropologul Jesse J. Casana, de la Colegiul Dartmouth. „Ai nevoie doar de o abordare arheologică diferită pentru a le recunoaște”, a adăugat el, potrivit Science Alert.

Imagistica termică a ajutat la descoperirea cercului de consiliu

Cercul consiliului a fost descoperit cu ajutorul imaginilor în infraroșu apropiat (NIR) și cele cu lumină vizibilă înregistrate de o dronă în timp ce a zburat deasupra sitului. Aceste măsurători surprind ușoare modificări ale compoziției solului, temperaturii și vegetației din apropiere cauzate de umplerea cu pământ.

Terenul care a fost săpat și apoi refăcut la loc va reține apă și, prin urmare, va emite căldură într-un mod diferit de pământul din jurul său, permițând dronelor să imortalizeze dovezi ale structurilor subterane pierdute demult, la secole după ce au dispărut din vedere.

Deși există dovezi că cercul era acolo, experții nu sunt siguri dacă acest tip de construcții avea scop ritualic sau era folosit pentru a păstra calendare astronomice, a adăposti membrii elitei societății sau chiar ca mijloc de apărare împotriva atacatorilor.

Se crede că Etzanoa sau „Marea Așezare” ar fi găzduit până la 20.000 de nativi americani în momentul maxim, orașul fiind ocupat între anii 1450 și 1700. Locația exactă nu a fost știută până în 2017, când a fost descoperită o ghiulea, aproape de Arkansas City.

Nu este clar ce s-a întâmplat cu Etzanoa din secolul al XVIII-lea. Bolile europene, războiul și scalvia ar fi putut juca un rol în abandonarea și pierderea lui în timp. Astăzi, preria este folosită ca fermă pentru vite.

Deși o mare parte a zonei a cunoscut dezoltarea și au apărut construcții, arheologii americani se declară încântați de descoperirea lor și speră să fie doar una dintre multe altele care ar urma să fie făcute pe măsură ce tehnologia de detectare arheologică se îmbunătățește.

Studiul care detaliază descoperirea a fost publicat în American Antiquity.

Vă recomandăm să citiți și:

O descoperire „uimitoare” făcută într-o fântână, inima unui primar din secolul XIX, confirmă o legendă veche

Un dezastru din Al Doilea Război Mondial a dus la descoperirea unui tratament pentru cancer

Descoperirea unor paturi de acum 200.000 de ani arată că strămoșii oamenilor erau mult mai evoluați decât s-a crezut până acum

Descoperire sinistră făcută în timpul renovării unui conac vândut la Paris