Un vas misterios, naufragiat în secolul XVIII, își dezvăluie secretele
Arheologii marini ruși au început să elucideze misterele unei nave naufragiate în secolul al XVIII-lea în Golful Finlandei (Golful Finic).
Experții Centrului de Cercetare Subacvatică din cadrul Societății Geografice Ruse au ridicat primele artefacte de pe navă, despre care ei cred că ar fi fost sub pavilion olandez.
Nava se îndrepta, cel mai probabil, spre fosta capitală rusă Sankt Petersburg când s-a scufundat, au afirmat cercetătorii ruși citați de Fox News. Sute de sticle au fost descoperite pe epavă.
Observată pentru prima dată de Marina Rusă în 2018, epava a început să fie analizată de scafandrii de la Centrul de Cercetări Subacvatice, care au făcut anul trecut prima scufundare în epavă. O analiză detaliată a navei a fost efectuată luna aceasta.
La o adâncime de 50 de metri, în epava navei au fost găsite sute de sticle, unele înguste, în timp ce altele erau mai late. Sticlele sunt, de asemenea, un mix de recipiente fabricate sau făcute manual.
În timp ce majoritatea sticlelor pe care nava le transporta spre Sankt Petersburg nu au supraviețuit, o ștampilă găsită pe una dintre ele poate oferi un indiciu despre ce conțineau. „În trecut, ginul era depozitat în astfel de vase”, se arată într-un comunicat al Centrului de Cercetări Subacvatice al Societății Geografice Ruse.
Ce se mai află acum în sticlele de pe epavă
„Cel mai probabil, nava naviga spre Sankt Petersburg și transporta sticle de alcool”, a declarat Roman Prokhorov, arheolog subacvatic și restaurator al Centrului. „Ceea ce era exact în sticle este însă greu de spus, pentru că în ele a rămas doar o substanță putredă. Câteva sticle miros a ace de pin, eucalipt”, a adăugat el.
Anul trecut, o altă navă care a fost scufundată în timp ce transporta o încărcătură cu lichior către ultimul țar al Rusiei și-a dezvăluit secretele. Vaporul suedez S/S Kyros a fost scufundat în Marea Baltică de către un submarin german în mai 1917, din cauza încărcăturii sale „de contrabandă”. Aproximativ 50 de lăzi cu coniac și 15 cu lichior se aflau la bord în momentul scufundării. Epava, care a fost deteriorată de plasele pescarilor, a fost descoperită în 1999. Specialiștii de la Ocean X Team și iXplorer au salvat anul trecut o parte din coniacul și lichiorul de pe navă.
Vă recomandăm să citiți și:
O faimoasă epavă din Grecia va fi transformată într-un spectaculos muzeu subacvatic
Epava unei corăbii de acum 200 de ani a fost găsită. „Reciful de coșmar” care a scufundat-o
Arheologii marini au descoperit o epavă gigant a unui vas din perioada otomană
Arheologii marini au descoperit o epavă gigant a unui vas din perioada otomană