O ofrandă adusă zeilor incași descoperită sub apele Titicaca, cel mai mare lac dulce din America de Sud

10 08. 2020, 19:00

Arheologii au descoperit o lamă sculptată din cochilia unei moluște.

Titicaca este cel mai mare lac dulce din America de Sud și a fost considerat de-a lungul secolelor sacru de către incași. Din această cauză pe fundul lacului se află o mulțime de ofrande aduse zeilor. După mai mulți ani de căutări arheologii au reușit să descopere o astfel de ofrandă intactă, notează Science Alert.

Apa lacului, dar și hoții de artefacte au distrus o mare parte din ofrandele aduse de-a lungul secolelor. În prezența liderilor triburilor indigene, oamenii de știință au deschis o cutie din piatră vulcanică. În interiorul acesteia se afla o lamă sculptată din cochilia unei moluște, dar și o bucată de aur care provine, cel mai probabil, dintr-o brățară.

Un muzeu subacvatic

Dacă cronicile spaniole se dovedesc a fi adevărate, atunci astfel de casete din piatră vulcanică erau folosite pentru depozitarea sângelui oamenilor și animalelor sacrificați zeilor. Totuși, trebuie precizat că arheologii nu au descoperit rămășițe umane în apa lacului.

„Lumea de sub apă rămâne în mare măsură neexplorată și oferă oportunități deosebite de a înțelege societățile preistorice”, explică arheologul maritim Christophe Delaere, Universitatea Liberă din Bruxelles.

În ultimii ani, oamenii de știință au studiat fundul lacului Titicaca și au descoperit un număr impresionant de artefacte, printre acestea numărându-se oase de animale, medalioane de aur, arzătoare de tămâie, ornamente, lame și cutii de piatră pentru sacrificii.

Descoperirea acestei noi cutii a avut loc într-o parte puțin explorată a lacului, despre care nu se știa că era considerată sacră de către incasi. În secolele XV și XVI-lea  Imperiul Incaș se extindea din Munții Anzi și, din această cauză, Titicaca a devenit un important centrul religios și cultoral.

Legendele din această parte a lumii spun că pe insula principală a lacului Titicaca s-ar fi născut primii doi incași, dar și zeul Soarelui. Din această cauză, această insulă mai este numită și insula Soarelui.

În ultimii ani au fost descoperite 28 de cutii pentru sacrificii, acestea conținând obiecte din aur, argint sau oase. Plecând de la inscripțiile de pe acestea, oamenii de știință au presupus că acestea reprezentau ofrande aduse zeilor.

Noua cutie prezintă însemne asemănătoare, ceeace înseamnă că a avut aceeași funcție ca și celelalte cutii. „Cutia este una dintre rarele descoperiri intacte ale unei ofrande subacvatice incașe,  fiind  descoperită într-o zonă neașteptată a lacului, ceea ce are o implicație importantă pentru înțelegerea relației dintre imperiul Incaș în expansiune, comunitățile locale care au trăit în lacul și Lacul Titicaca în sine înainte de contactul cu europenii”, explică Christophe Delaere.

Studiul The context and meaning of an intact Inca underwater offering from Lake Titicaca a fost publicat în Antiquity.

Citește și:

Analizarea a 800 de cranii scoate la iveală faptul că medicii din Imperiul Incaş erau mai buni decât cei din timpul Războiului Civil American

Mumiile otrăvitoare! Cercetătorii au descoperit o toxină misterioasă pe hainele unor fete sacrificate de incaşi în timpul unui ritual

Modul unic şi fascinant prin care comunicau incaşii, descoperit recent

Ce făceau incaşii la Machu Picchu? Cercetătorii au aflat, în sfârşit, răspunsul