Arheologii au doborât un mit vechi de 3.000 de ani despre Egipt
Cercetătorii susțin că hicsoșii nu au reprezentat o forță invadatoare înainte de preluarea puterii în Egiptul Antic.
Egiptul Antic este una dintre cele mai fascinante culturi din istoria umanității și, în ciuda faptului că aceasta a este studiată în mod intensiv, există unele detalii care nu pot fi susținute de studiile moderne. Un astfel de studiu vizează invazia hicsoșilor din cea de a Doua Perioadă Intermediară.
Istoria civilizației din valea Nilului este împărțită în trei perioade importante, Regate: Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean și în perioade intermediare, caracterizate de instabilitate. În cea de a doua astfel de perioadă se credea că a avut loc invazia hicsoșilor, care au reușit să își impună chiar și o dinastie, cea de a XV-a, notează Express.
Un mit demontat
Un studiu recent susține faptul că această invazie nu a avut loc și că, în realitate, această primă conducerea străină a Egiptului a avut la bază coalizarea unor populații care s-au mutat în zona Nilului în timpul Regatului Mijlociu.
În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au folosit analizele cu izotopi pentru a studia rămășițele a 75 de persoane descoperite Tell El-Dab’a, care au fost îngropate înainte și în timpul dinastiei hicsoșilor.
„Gama largă de valori din ansamblul Tell El-Dab’a sugerează că non-localnicii, înainte sau în timpul guvernării lui hicsoșilor, nu proveneau dintr-o patrie unificată, ci dintr-o mare varietate de origini”, notează cercetătorii.
„Acest lucru în sine este interesant, deoarece, deși cei care vor deveni conducătoriii dinastiei hicsos ar putea avea o legătură ancestrală cu o singură patrie, Delta Nilului a reprezentat un centru multicultural cu mult înaintea guvernării acestora”, mai adaugă cercetătorii în studiul lor.
Oamenii de știință subliniază faptul că originea conducătorilor hicsoșilor nu poate fi pusă la îndoială, aceasta fiind susținută de către cultura lor materială și spirituală care s-a păstrat până în prezent. De asemenea, aceștia mai adaugă faptul că dovezile descoperite de către ei nu indică faptul că putem vorbi de o forță invadatoare, ci de o schimbare a raporturilor politice și militare între descendenții imigranților și dinastiile din perioada Regatului Mijlociu și cea de A Doua Perioadă Intermediară.
Studiul a fost publicat în PLOS One.
Citește și:
10 lucruri despre Egiptul Antic pe care toţi ar trebui să le ştie
Povestea lui Hatshepsut, femeia care a devenit faraon în Egiptul antic
O nouă descoperire rescrie ceea ce cunoşteam despre metoda de mumificare din Egiptul antic