Criza Eurorachetelor, una dintre ultimile manifestări ale Războiului Rece

Criza rachetelor cu rază medie de acțiune din Europa, de la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980, reprezintă una dintre ultimile manifestări ale Războiului Rece. În 1977 U.R.S.S decide să amplaseze în bazele sale europene rachete balistice nucleare SS-20 ce aveau drept țintă directă țările occidentale europene și nu Statele Unite ale Americii.

GALERIE FOTO

Contextul „destinderii” din Războiul Rece și a „coexistenței pașnice”, cum a fost ea definită de Nichita Hrușciov, a fost o perioadă de oarecare relaxare in ceea ce privește conflictul comunism-lumea liberă, unde cele două blocuri antagonice se concentrau mai mult pe problemele interne ale fiecăruia, iar înfruntările dintre cele două tabere aveau loc in rândul țărilor din lumea a treia, prin intermediari(„proxy wars”).

Această relaxare a apărut ca urmare a Crizei rachetelor din Cuba (1962) și a deciziei S.U.A și U.R.S.S de a pune la punct o serie de tratate periodice și cumulative, cu scopul de a evita și reduce posibilitatea confruntărilor și dezastrelor de tip nuclear. Însă, la sfârșitul anilor 1970, amenințarea nucleară începe din nou să își facă simțită prezența, perioada de „destindere” luând sfârșit.

Introducerea rachetelor SS-20 de către Uniunea Sovietică

În anul 1977, Uniunea Sovietică a introdus în arsenalul bazelor sale europene un număr mare de rachete cu rază medie de acțiune SS-20 ce vizau în mod direct statele europene occidentale. Această acțiune a reprezentat o manevră strategică pentru a intimida și domina țările europene aliate taberei americane.

Raționamentul acestui tertip sovietic consta în viteza de atingere a țintei de către rachetele SS-20 și a distanței reduse pe care acestea trebuiau să le străbată. Astfel, rachetele cu rază medie de acțiune instalate de comuniști puteau lovi și distruge state europene într-un timp mult mai rapid decât ar putea răspunde militar Statele Unite ale Ameriicii. Aspectul acesta a servit intereselor sovietice deoarece a creat panică în rândul parteneriatului Nord-Atlantic și neîncredere în ceea ce privește capacitatea S.U.A de a asigura siguranța statelor occidentale.

Răspunsul N.A.T.O. la această criză a fost de a crea o amplă campanie de mobilizare politică la nivelul conducerii statelor occidentale pentru a le determina să accepte amplasarea pe teritoriul acestora a rachetelor americane Pershing II, în acest fel putând reechilibra balanța de putere deoarece, conform spuselor președintelui francez Francois Mitterand, care era un important susținător al campaniei: „Oricine se aventurează să decupleze contitentul european de cel american periclitează, după părerea noastră, echilibrul forțelor și prin urmare menținereă păcii.”

Așadar războiul nuclear devenise din nou o posibilitate la începutul anilor 1980, iar o nouă cursă a înarmărilor nucleare, o nouă realitate.

Criza eurorachetelor, încheiată prin tratatul INF

Apogeul crizei eurorachetelor nucleare este considerat ca fiind în noiembrie 1983, odată cu începerea exercițiului militar N.A.T.O „Able Archer 83”. Simularea militară a produs panică în rândul conducerii de la Kremlin, care o concepea drept o oportunitate a blocului Nord-Atlantic de a comasa trupe și a ataca U.R.S.S.

Frica comuniștilor nu era motivată de numărul mare de trupe strânse în Occident, ci mai ales de folosirea rachetelor Pershing II, care din Vestul Europei ar fi putut ataca Rusia sovietică în aproximativ 6 minute. Așadar avantajul primei lovituri era de partea americană, defensiva sovietică neputând face față tehnologiei adversarului. Din fericire această situație rezultată de o proastă comunicare între Est si Vest, nu a escaladat într-un război nuclear.

Elementele care au avut cea mai mare contribuție la depășirea ultimei crize din Războiul Rece au fost rolul ideilor lui Gorbaciov și opinia cetățenilor statelor libere din Occident care, atât înaintea crizei, cât și în timpul acesteia au format mișcări ce militau pentru pace și demilitarizare.

Criza rachetelor cu rază medie de acțiune s-a terminat oficial în momentul în care a fost semnat tratatul „Intermediate-Range Nuclear Forces” (INF) de către președintele american Ronald Reagan și secretarul general al P.C.U.S. (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) Mihail Gorbaciov in data de 8 decembrie 1987.

Bibliografie:

1. https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_139274.htm

2. https://www.e-ir.info/2020/05/02/war-scares-and-nearly-the-end-of-the-world-the-euromissiles-crisis-of-1977-1987/

3. Maurice Vaisse, Dicționar de Relații Internaționale, editura Polirom, 2006

4. Henry Kissinger, Diplomația, editura ALL, 2018.19