Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion Nistor, istoric, profesor universitar și om politic, fruntaș al Partidului Național Liberal, este omul care a contribuit mult la realizarea Unirii Bucovinei cu România. Va ajunge peste ani în închisoarea de la Sighet și va muri în sărăcie.

Născut în 4 august 1876, la Vicovu de Sus (judeţul Suceava), Ion Nistor obține, în 1902, licența la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universității din Cernăuţi. Devine în 1909 doctor în filosofie și litere al Universității din Viena. După un an de predat la Universitatea din Viena, în 1912 este numit profesor la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană a proaspăt înființatei Universități din Cernăuți. De altfel, cursul său inaugural intitulat „Locul românilor în istoria sud-est europeană” îl va determina pe Lucian Blaga, prezent în auditoriu, să afirme: Ion Nistor se numără printre „istoricii ideii și unității naționale”. Nu a fost doar un istoric al Bucovinei, Basarabiei și apoi al întregii Românii, ci și un om al faptelor.

• MESAJE DE CRĂCIUN. Cele mai frumoase mesaje, urări şi felicitări pentru cei dragi
• Misiunea Lucy care va studia asteroizii troieni ai planetei Jupiter, lansată astăzi

Inspirat de modelul cursurilor de vară înființate de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, Ion Nistor organizează în vara anului 1913, alături de Sextil Pușcariu, cursuri de istorie despre originea bucovinenilor, deschizând drumul unei lupte pentru emanciparea națională a Bucovinei.

Peste doi ani, în mai 1915, după ce a devenit membru titular al Academiei Române, Nicolae Iorga îi va spune: „Dumneata ai rămas bucovineanul. Te-ai coborât la realitățile modeste ale micii dumitale patrii în care se cuprinde ce a fost mai mare din vechea Moldovă. Ai restabilit, prin asemenea cercetări continue, onoarea românilor bucovineni în domeniile studiilor despre moșioara lor. Ai arătat străinilor că şi acolo a venit vremea să luăm pentru noi tot ce este al nostru”.

A redactat și citit Actul Unirii Bucovinei cu România

Eforturile lui de emancipare națională și culturală a bucovinenilor și de unire se vor concretiza în 28 noiembrie 1918, când a citit Actul Unirii, redactat chiar de el, în fața Congresului General al Unirii Bucovinei.

După unire va fi ministru delegat cu administrația Bucovinei (1918–1920; 1922–1926) și va înființa Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, al cărui președinte va deveni în septembrie 1919. În ianuarie 1923, partidul său va fuziona cu Partidul Național Liberal. A fost fost de trei ori ministru PNL, al Lucrărilor Publice, al Muncii, Sănătăţii şi Asigurărilor sociale și al Cultelor şi Artelor. Totodată, în 1937 va deveni senator liberal pe viaţă.

În paralel, își continuă activitatea de profesor la Catedra de Istoria Românilor de la Facultatea de Litere a Universității din Cernăuţi, unde este și rector între 1920 și 1940. Timp de un an, între 1940 – 1941, a fost profesor la Facultatea de Istorie din București. Dincolo de faptul că a condus revistele „Junimea literară” (1904–1939) şi „Codrul Cosminului” (1924– 1939), Ion Nistor este cunoscut ca fiind unul dintre marii istorici ai României. Este autorul a sute de lucrări, studii și articole istorice, publicate de-a lungul timpului.

Dat afară din Academie și arestat în „noaptea demnitarilor”

Lunga lui activitate de istoric, profesor universitar și om politic, precum și rolul major pe care l-a avut în realizarea Unirii vor fi călcate în picioare de către comuniști. Prima dată în 28 mai 1947, când este înlăturat din funcţia de director al Bibliotecii Academiei. Acuzația era „încălcarea legii de aplicare a Armistițiului deoarece a ordonat păstrarea pe mai departe a publicațiilor retrase din circulație” și care dăunau „bunelor relații cu U.R.S.S”. Un an mai târziu, în 9 iunie 1948 i se retrage titlul de academician.

Nu a fost suficient pentru comuniști. Este arestat în celebra „noapte a demnitarilor” (5/6 mai 1950) fără nicio decizie judecătorească și internat forțat la Sighet. „Vina” pe care o purta era aceea că fusese ministru în „guverne burgheze”.

Despre arestarea sa, avea să povestească în 1957 în „Date autobiografice. Amintiri din închisoare”:

„În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, am fost trezit din somn de nevastă-mea care-mi vestea că bate cineva la uşă. Am sărit din pat şi ajungând la uşă am întrebat: Mi s-a răspuns: . Am deschis uşa şi cinci agenţi de poliţie intrară în cameră. Nevastă-mea, îngrozită, înlemnise lângă patul meu. Unul din agenţii politici îmi prezintă ordinul prin care eram chemat la Prefectura Poliţiei pentru informaţii, somându-mă să mă îmbrac imediat şi să-i urmez. Am urmat somaţiunii, îmbrăcându-mă în grabă”.

Dus legat la ochi la sediul Ministerului de Interne

În continuare, acesta povestește:

Nu mi s-a îngăduit să iau cu mine nimic, nici chiar rămas bun de la soţia mea şi de la nepoţi, care priveau cu groază ridicare mea. Doi dintre agenţi mă luară între ei şi mă conduseră afară, spunându-mi să fiu om de înţeles şi să nu strig. Ieşind din curtea casei, mă conduseră până în strada vecină, unde aştepta o maşină. Am fost împins în maşină şi aşezat între cei doi agenţi, dintre care unul îmi ordonă să-mi leg ochii. Am scos batista din buzunar şi m-am legat la ochi, ca să nu văd unde mă duc. În timpul cursei am bănuit că porneam în direcţia Poliţiei. Maşina s-a oprit însă la Ministerul de Interne. La intrare mi-au pus ochelari negri, ca să nu văd nimic, până ce am fost introdus într-un birou. Acolo mi-au scos ochelarii de la ochi şi am văzut un comisar la o masă, care primi în taină un scurt raport de la agenţii ce mă însoţiseră, după care aceştia vorbiră la telefon cu agenţii rămaşi în locuinţa mea pentru percheziţie.

„Rămas singur cu comisarul, acesta îmi luă un scurt interogatoriu, uitându-se într-un registru pe care îl avea pe masă, însemnă în registru ceva şi mă somă să depun pe masă portmoneul ce-l aveam la mine, inele, stilou, ceasornic sau alte obiecte. Dar eu nu aveam nimic la mine; mi-a mai ordonat să-mi desfac cravata şi şireturile de la pantofi, pe care le-a luat în seamă şi le-a trecut în registrul din faţa sa. După împlinirea acestor triste formalităţi, a chemat un om de serviciu şi m-a dat în seamă. Acesta îmi aplică ochelarii negri, îmi spuse să-mi ţin gura şi mă conduse într-o sală mare cu lăiţi de lemn împrejur. Eram primul sosit”, mai scrie Ion Nistor.

A făcut parte din lotul de foști demnitari închiși la Sighet

Era unul dintre cei 69 de foști înalți demnitari, unii dintre ei prim-miniștri, miniștri sau secretari de stat, arestați în „noaptea demnitarilor”. Toți cei 69 fuseseră adunați în sala de la Ministerul de Interne.

Ion Nistor a mai notat:

După mine, apărură în sală, după scurte intervale, toţi foştii miniştri şi subsecretarii [de stat] din guvernele burgheze care se aflau în Bucureşti, aşa că odată ce se făcu ziuă sala era plină de deţinuţi. Îi cunoşteam pe toţi, ne făceam semne, dar ne era interzis de gardienii care ne păzeau de a schimba o vorbă. Alăturea se găsea o a doua sală plină de foşti înalţi demnitari militari şi administrativi. Când se făcu bine de ziuă, se deschise uşa şi îşi făcu apariţia un comisar cu o listă în mână, ordonându-ne să ieşim în curte. Acolo se găseau mai multe camioane-dube. Comisarul pronunţă numele deţinuţilor, dispuse să se dea fiecăruia o pâine, mici pachete de brânză şi de marmeladă, precum şi o cutie de conserve pentru patru persoane. Cu merindele acestea în mână, furăm invitaţi în dubă, unde încăpeau 18-20 persoane. Dubele erau fără fereşti, lumina intra printr-o ventilaţie de sus. O găleată cu apă se găsea la uşa de intrare, bine păzită de doi gardieni zdraveni şi foarte scumpi la vorbă; nouă însă nu ni se oprise să vorbim împreună. Eram toţi cunoscuţi.

Destinația era penitenciarul de la Sighet, un loc al ororilor, iar printre „cunoscuții” lui Ion Nistor, care ajungeau acolo împreună cu el, se numărau și Constantin I. C. Brătianu (Dinu Brătianu) și Gheorghe I. Brătianu ce aveau să moară în închisoare.

Ion Nistor a reușit să supraviețuiască Sighetului, fiind eliberat în 1955 nu înainte de a fi anchetat pentru activitatea sa politică şi publicistică.

„Aștern pe hârtie aceste rânduri sub stăpânirea unor duioase amintiri. Am rămas singurul în viață din generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu (mort în temnița de la Sighet n.r.), Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga. Veșnic îmi stă înaintea ochilor apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Măria, împlinitorii visului de aur al neamului nostru. Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea măreței opere naționale, stropită cu sângele eroilor de la Mărășești!”, mai scria Ion Nistor în notele sale redactate în 1957 ce aveau să fie publicate post-mortem zeci de ani mai târziu.

Urmărit de Securitate până la moarte

Până la decesul său, survenit în 11 noiembrie 1962, avea să fie urmărit de agenții Securității care vor da note despre el în care precizau inclusiv că trăiește în sărăcie și nu are pensie. „A spus că regretă că, la vârsta de 85 de ani, bătrân și bolnav, se găsește într-o stare de mare lipsă, fără pensie, dar este mulțumit că fiica lui îi arăta toată afecțiunea și muncește din toate puterile pentru a-i asigura cele necesare”, era una dintre notele date de un informator al Securității în anul 1961. Un altul nota în același an, potrivit dosarului lui Ion Nistor de la CNSAS, că era „gârbovit, însă la minte este încă lucid”.

La înmormântarea lui, organizată în 15 noiembrie 1962, au participat circa „300 de persoane, majoritatea bucovineni și foarte multe elemente care au făcut parte din PNL. Erau acolo toate căpeteniile liberalilor – tot unul și unul”, se arăta în nota informativă a ofițerilor Securității.

Și după moarte, lucrările de istorie ale lui Ion Nistor s-au aflat în indexul cenzurii comuniste.

Vă recomandăm să citiți și:

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic