Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tel Aviv au folosit analiza arhitecturală pentru a studia complexul Göbekli Tepe din sud-estul Anatoliei, Turcia, considerat a fi unul dintre cele mai vechi temple din lume, cu o vechime de pe 11.500 de ani. Aceştia au ajuns la concluzia că acest templu a fost gândit iniţial ca o singură structură, notează Phys.
„Göbekli Tepe este o minune arheologică […] Construit de comunităţile neolitice acum 11.500 până la 11.000 de ani, acesta prezintă structuri enorme de piatră rotunde şi stâlpi monumentali de piatră de până la 5,5 metri înălţime. Deoarece nu există nicio dovadă a culturii plantelor sau a domesticirii animalelor la acea vreme, se crede că situl a fost construit de vânători-culegători. Cu toate acestea, complexitatea sa arhitecturală este extrem de neobişnuită pentru ei”, explică dr. Avi Gopher, profesor al Departamentului de Arheologie şi Civilizaţii Orientale Antice al Universităţii Tel Aviv.
Complexul a fost descoperit în anul 1994 de către arheologul Klaus Schmidt şi de atunci se află în mijlocul controverselor dintre oamenii de ştiinţă.
„Dispunerea complexului este caracterizată de ierarhii spaţiale şi simbolice care reflectă schimbări în lumea spirituală şi în structura socială”, explică Gil Haklay. „În studiul nostru, am folosit un instrument analitic, un algoritm bazat pe cartografierea abaterilor standard, pentru a identifica un model geometric de bază care a stat la baza planului arhitectural”.
În mod obişnuit, structurile cu forme rectangulare erau considerate apanajul populaţiilor sedentare de fermieri, acestea fiind plasate mai târziu decât data construcţiei complexului Göbekli Tepe. „Acest caz de planificare arhitecturală timpurie poate servi ca exemplu al dinamicii schimbărilor culturale din primele părţi ale perioadei neolitice”, spune Haklay. „Descoperirile noastre sugerează că transformările arhitecturale majore din această perioadă, cum ar fi trecerea la arhitectura dreptunghiulară, erau procese bazate pe cunoştinţe, efectuate de specialişti”.
Studiul a fost publicat în Cambridge Archaeological Journal.
Citeşte şi:
Woodhenge, cea mai mare descoperire arheologica?