Mormânt comun din vremea ciumei, descoperit la Timişoara

„Nu este pentru prima dată când locuitorii Timişoarei experimentează consecinţele nefaste ale unei epidemii. Tifosul sau ciuma sunt molime care s-au abătut frecvent asupra oraşului, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), dar şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860). Este posibil ca mormântul colectiv cercetat pe şantierul arheologic din zona străzii Oituz să documenteze un astfel de episod nefericit din istoria oraşului”, a scris pe pagina de Facebook Arheologia Banatului arheologul dr. Andrei Stavilă, membru al echipei de cercetare din care a făcut parte şi Darius Nica.

Intră în GALERIA FOTO!

• Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT…
• „Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?

Există o serie de elementele care sugerează că mormântul ar putea fi unul din timpul epidemiei de ciumă de acum aproape 280 de ani. „În primul rând se remarcă numărul mare al defuncţilor aflaţi în acelaşi mormânt, şase adulţi şi un copil. Pe de altă parte crucea dublă şi pandantivul, găsite la gâtul copilului, vin să completeze, în acest sens, povestea complexului arheologic”, precizează arheologul Universităţii de Vest din Timişoara.

Crucea se aseamănă, prin formă, cu cea de Lorena, aceasta având analogii şi utilizări multiple de-a lungul vremii în Europa de Apus. „Mult mai interesant este, însă, pandantivul care ilustrează, pe avers şi revers, sfinţi ai Ordinului Franciscan Terţiar: Sfânta Delphina şi Sfântul Elzear. Acesta este singurul cuplu franciscan canonizat sau beatificat formal, ei fiind patroni ai tinerilor căsătoriţi, ai săracilor şi leproşilor. Pandantivul care îi ilustrează este important pentru descoperirea noastră”, mai spune dr. Andrei Stavilă. 

Potrivit acestuia, mormântul nu poate data de dinaintea anului 1694, care este ştiut ca fiind cel al beatificării Delphinei. 

„Informaţia conform căreia cei doi sunt patroni ai leproşilor este importantă pentru ipoteza noastră. Dar ne surprind bilele de flintă găsite printre rămăşiţele pământeşti ale adulţilor. Să fi fost ei împuşcaţi? Cu siguranţă, dar de ce? Care să fi fost vina copilului? Formau cei şapte o familie? Care a fost contextul dispariţiei lor? În acest moment, adunând datele, apreciem că mormântul poate să aparţină unor colonişti, chiar din regiunea Lorena”, precizează arheologul.

Ipoteza cercetătorilor este că decesul coloniştilor „a avut loc în contextul celei mai cumplite epidemii rămasă multă vreme în memoria colectivă şi de-a pururi în scripte, anume ciuma care a bântuit Timişoara între 1737-1740”. 

„În aceste circumstanţe, este posibil ca plumbii să le fi curmat suferinţa sau să le fi fost pedeapsă pentru nerespectarea regulilor impuse de autorităţi în vreme de epidemie”, concluzionează arheologul pe pagina de Facebook.

Contactat de Descoperă, dr. Andrei Stavilă a precizat că săpăturile arheologice au început în data de 17 octombrie 2019 în contextul construirii unui nou corp de clădire pentru Liceul Nikolaus Lenau din Timişoara. 

„Pe lângă acest mormânt au mai fost cercetate complexe care pot fi încadrate Evului Mediu Târziu, acestea documentând Cartierul Palanca Mare, dar şi fragmente din zidul Cetărţii Timişoarei. În prezent, cercetarea este finalizată, proiectul urmându-şi cursul”, a declarat acesta.

Complexele din Evul Mediu Târziu cuprind gropi ale unor locuinţe, o fântână, precum şi gropi de provizii care au fost utilizate apoi ca şi gropi menajere.

„Din perioada modernă, a stăpânirii habsburgice am documentat părţi din zidul Contragardei IX şi a Anvelopei IX a cetăţii Timişoarei. Tot acestei perioade aparţin şi numeroasele ghiulele recuperate de aici”, a mai declarat arheologul dr. Andrei Stavilă.

Cea mai mare epidemie de ciumă care a afectat Banatul a fost cea din 1738-1740, boala fiind adusă în cetatea Timişoarei de trupele ce se întorceau de pe front, în timpul războiului cu turcii. 

Primele victime au fost soldaţii din Regimentul de Infanterie numărul 26.