10 lucruri despre Egiptul Antic pe care toţi ar trebui să le ştie

Vechii egipteni şi-au dezvoltat o cultură extrem de sofisticată, prin intermediul căreia s-au realizat progrese semnificative în ceea ce privesc practicile medicale, inovaţiile arhitecturale, motivele literare din poezie şi proză, credinţă şi tradiţie religioasă. În continuare sunt prezentate 10 lucruri despre Egiptul Antic pe care toată lumea ar trebui să le ştie:

1. „Regate” şi „perioadele intermediare”?

Vechii egipteni nu aveau demarcaţii între epocile civilizaţiei lor. Evenimentele erau datate prin raportare la stăpânirea unor anumiţi regi sau la evenimentele memorabile, fie ele naturale – cum ar fi inundaţiile, recoltele slabe, etc.– fie istorice, precum marile victorii militare. Denumirile precum „regate” şi „perioade intermediare” provin de la savanţii din perioada modernă, atribuite tocmai pentru a  uşura studierea unei perioade atât de lungi. Prin urmare, istoria Egiptului Antic este împărţită în diferite epoci:

• Perioada Predinastică: c. 6000 – c. 3150 î.e.n.
• Perioada dinastică timpurie : c. 3150 – c. 2613 î.Hr.
• Regatul Vechi : c. 2613-2181 î.Hr.
• Prima perioadă intermediară : 2181-2040 î.Hr.
• Regatul Mijlociu : 2040-1782 î.Hr.
• A doua perioadă intermediară : c. 1782 – c. 1570 î.Hr.
• Noul Regat : c. 1570 – c. 1069 î.Hr.
• A treia perioadă intermediară : c. 1069-525 î.Hr.
• Perioada târzie a Egiptului Antic : 525-323 î.Hr.
• Perioada ptolemaică: 323-30 î.Hr.

Diferenţa dintre „regate” şi „perioadele intermediare” are legătură cu centralizarea puterii. În timpul regatelor, exista un monarh care guverna dintr-o locaţie centrală; economia şi societatea erau stabile, înregistrându-se un progres cultural evident. În perioadele intermediare, „guvernul”era  împărţit între locaţii, existând un grad ridicat de instabilitate. Dovezile arată că au existat mai puţine progrese culturale în aceste perioade. Chiar şi aşa, perioadele intermediare nu au fost nicăieri atât de haotice pe cât le-au interpretat savanţii secolelor XIX-XX.

2. Cine a fost faraonul din Cartea Exodului?

Cel mai des citat rege egiptean drept faraonul fără nume din Exod este Ramesses II (r. 1279-1213 î.e.n. ), iar al doilea cel mai citat este Akhenaten (r. 1353-1336 î.e.n.).  De fapt, nu există dovezi istorice, scrise sau fizice conform cărora evreii ar fi fost înrobiţi în Egipt într-un număr atât de mare.

Există numeroase dovezi care demonstrează că oamenii care au construit piramidele şi alte mari monumente ale Egiptului au fost egipteni, care erau fie muncitori calificaţi, fie muncitori necalificaţi. Aceştia trebuiau să dedice timp serviciilor comunitare – cum ar fi proiectele de construcţii publice – în vremurile în care râul Nil inundase terenurile, iar agricultura era imposibilă. În ciuda afirmaţiilor multora de-a lungul anilor, povestea Exodului este un mit cultural, căci nu a existat niciun faraon care să îi fi înrobit pe israelieni. Sclavii erau luaţi din diverse ţări după victorii militare sau cumpăraţi. Este posibil să se fi aflat şi sclavi ebraici printre aceştia, dar nu într-un număr aşa mare precum zice naraţiunea biblică.

3. Cum era organizată armata egipteană?

În perioada Vechiului Regat al Egiptului , armata era alcătuită din recruţi aduşi din diferite raioane ( nomes ), sub conducerea unui guvernator regional ( nomarh ).În timpul primei perioade intermediare a Egiptului , acest sistem a fost destabilizat pe măsură ce fiecare nomarh individual căpăta o putere mai mare odată cu căderea guvernului central şi îşi folosea subalternii pentru a instaura propria ordine. În Regatul Mijlociu al Egiptului , regele Amenemhat I (rc 1991-1962 î.e.n.) a creat prima armată permanentă. Armata a fost îmbunătăţită în timpul celei de-a doua perioade intermediare a Egiptului prin contribuţii din partea Hyksos, cum ar fi carul tras de cai , arcul compozit, sabia scimitară şi pumnalul de bronz . Pe vremea Noului Regat al Egiptului , armata egipteană devenise o adevărată forţă, extrem de instruită, care a ajutat la crearea şi menţinerea Imperiului Egiptean .

Armata era organizată din divizii,  fiecare numită după o anumită zeitate şi compusă din aproximativ 5.000 de oameni. Fiecare divizie dispunea de un ofiţer care ţinea sub supraveghere 50 de soldaţi şi care raporta mai departe unui superior responsabil de 250 care, la rândul său, raporta unui căpitan ce se afla sub un comandant al trupei. Comandantul trupei era responsabil faţă de supraveghetorul de trupe, acesta raportând supraveghetorului fortificaţiei. Acesta se afla sub comanda unui locotenent care  raporta problemele unui general. Generalul comunica vizirului egiptean, care îi aducea la cunoştinţă faraonului. Egiptenii nu au avut niciodată ca scop cucerirea de noi teritorii, ci mai degrabă urmăreau să se apere. Chiar şi în timpul ascensiunii Imperiului Egiptean , armatele au fost folosite pentru a crea  şi apoi pentru a menţine  o zonă tampon în jurul Egiptului pentru prevenirea invaziilor.

4. Religia egipteană

Religia egipteană influenţa fiecare aspect din viaţa indivizilor. Zeii erau în permanenţă prezenţi, oamenii considerând că aceştia au dat omenirii cel mai perfect loc în care să trăiască, cu toate necesităţile şi luxurile pe care ei le-ar putea cere. Pentru asta, oamenii trebuiau să îi onoreze prin închinări care să menţină armonia cerească. Pentru egiptenii antici, viaţa pe pământ reprezenta doar o parte a unei călătorii mult mai grandioase spre fericirea veşnică, într-o viaţă de apoi. Cartea egipteană a morţilor a fost scrisă ca un ghid pentru suflet pentru a-i ajuta pe indivizi să evite orice capcană din viaţa de apoi şi să găsească drumul spre paradis în condiţii de siguranţă.

5. De ce egiptenii îsi mumificau morţii?

Egiptenii credeau că sufletul era alcătuit din nouă părţi separate:

• Khat – corpul fizic
• Ka – forma dublă a cuiva
• Ba  – capul omului, cu un aspect de pasăre, care putea să se mişte între pământ şi cer
• Shuyet – sinele întunecat
• Akh – sinele nemuritor, transformat
• Sahu  şi  Sechem – erau aspecte ale Akh-ului
• Ab – inima, sursa binelui şi a răului
• Ren – numele secret al cuiva

Corpul fizic ( khat ) trebuia păstrat, astfel încât Ka şi Ba să poată fi recunoscute, iar Akh-ul să poată ajunge până la Câmpul de Stuf. În timpul înmormântărilor egiptene, numeroase bunuri erau incluse în mormântul decedatului , astfel încât acestea să poată fi folosite în viaţa de apoi. Contrar credinţei populare, egiptenii nu erau obsedaţi de moarte; ei s-au bucurat atât de mult de viaţă, încât nu îşi doreau ca aceasta să se termine vreodată, iar acest lucru a încurajat credinţa în existenţa unui tărâm etern, de dincolo de moarte.

6. Adevărul despre blestemul lui Tutankhamon

Faimosul blestem al faraonilor care a devenit popular după ce arheologul Howard Carter a deschis mormântul lui Tutankhamon în noiembrie 1922 î.Hr. este doar o legendă.  Din cele 58 de persoane prezente la deschiderea mormântului şi sarcofagului, doar opt au murit în următorii doisprezece ani şi toate din cauze rezonabile şi raţionale, neavând nicio legătură cu mormântul. Mitul blestemului lui Tutankhamon a început în 1923 e.n., când cea mai cunoscută scriitoare, Marie Corelli (l. 1855-1924 CE) a trimis o scrisoare revistei New York World în care cita dintr-un text antic  avertizând asupra consecinţelor teribile pentru orice ar fi îndrăznit să deranjeze mormintele regilor Egiptului. Datorită popularităţii acesteia, scrisoarea ei a primit o atenţie deosebită.

În acea perioadă, Howard Carter devenise din ce în ce mai frustrat de numeroşii vizitatori care interferau cu lucrările sale la mormântul lui Tutankhamon, iar scrisoarea lui Corelli, care fusese popularizată de presă, a avut exact efectul pe care şi-l dorea: să sperie oamenii. Astfel, Carter a putut continua cu săpăturile şi examinarea mormântului fără vreo distragere suplimentară; de aceea, el nu a contrazis niciodată afirmaţia lui Corelli, cu toate că nu deţinea nicio dovadă a vreunui blestem.

7. Ce mâncau egiptenii?

Dieta egipteană era în principal vegetariană. Carnea nu putea fi depozitată deoarece egiptenii nu aveau frigider, aşa că era mâncată la scurt timp după sacrificarea de către clasa superioară, singura care avea voie să vâneze. Carnea de pasăre şi peştele erau mâncate de fiecare clasă socială. Produsele de bază din dieta egipteană erau pâinea şi berea . Deşi se făcea vin, acesta era în principiu băutura clasei superioare. Berea era cea mai populară băutură, consumată la fiecare masă a zilei,  deoarece era considerată mai sănătoasă decât apa din Nil care putea fi poluată. Salariile muncitorilor includeau, de fapt, o raţie de bere şi pâine. Legumele şi fructele reprezentau însă cea mai mare parte din alimentaţia egiptenilor: lintea, prazul, usturoiul, măslinele, rodia, strugurii, curmalele şi smochinele. Egiptenii bogaţi se bucurau şi de nuca de cocos.

8. Cum era viaţa de zi cu zi în Egiptul Antic?

Societatea egipteană se baza pe o ierarhie care arăta cam aşa:

• Regele (cunoscut sub numele de faraon abia după perioada Noului Regat) şi familie regală
• Vizirul
• Membrii instanţei
• Preoţi şi cărturari (inclusiv medicii)
• Guvernatori regionali
• Conducători militari
• Artizani şi meşteri (inclusiv muncitori calificaţi)
• Supraveghetorii locului de muncă
• Muncitori şi agricultori necalificaţi
• Sclavi

Evoluţia pe scara socială nu era  încurajată deoarece se credea că ordinea socială ar fi fost decretată de zei în acord cu Ma’at şi, astfel, menţinerea acesteia era vitală pentru păstrarea armoniei şi echilibrului în ţară.  Economia era bazată pe agricultură, iar majoritatea clasei inferioare era compusă din fermieri. Ziua unui fermier începea odată cu  răsăritul soarelui când el (uneori chiar şi soţia şi copiii) mergea pe câmp, de unde nu se întoarcea decât la asfinţit.  În timpul lor liber, cei din clasa superioară mergeau la vânat, jucau diferite sporturi sau pescuiau. Clasa inferioară se bucura de aceleaşi petreceri, precum şi de înot sau de plimbări cu barca. Egiptenii se bucurau de petreceri şi festivaluri, iar zilele de naştere ale diferiţilor zei deveneau şi sărbători naţionale, când munca era suspendată şi toată lumea se aduna să bea, să mănânce şi să danseze.

9. Cleopatra nu a fost singura regină influentă a Egiptului

Deşi Cleopatra VII (lc 69-30 î.e.n.) este probabil cea mai cunoscută regină egipteană, ea nu a fost de fapt egipteană, ci greacă , ultimul monarh al dinastiei ptolemaice eleniste . Cu toate acestea, au existat multe alte mari regine egiptene de-a lungul istoriei acestei naţiuni. În perioada dinastică timpurie din Egipt , a existat Neithhotep al primei dinastii din Egipt (c. 3150 – c. 2890 î.e.n.) şi Merneith (lc 2990 î.e.n.). În Vechiul Regat, regina Heterfere I (soţia regelui Sneferu, r. 2613-2589 î.e.n.) a fost mama regelui Khufu (r. 2589-2566 î.e.n.) şi a exercitat o influenţă considerabilă asupra lui. Una dintre cele mai controversate regine din aceeaşi perioadă a fost Nitocris(c. 2184-2181 î.e.n.) despre care se spune că a răzbunat uciderea fratelui ei, invitându-i pe ucigaşii săi la un banchet într-o cameră subterană unde intenţiona ulterior să îi înece.

În Regatul Mijlociu, a domnit regina Sobeknefru (c. 1807-1802 î.e.n.), primind titlul onorific de soţia lui Dumnezeu din Amun. Regina Ahhotep I (c. 1570-1530 î.Hr.) este prima femeie care a deţinut titlul de la începutul Noului Regat, dând chiar o lege – legea Ahmose-Nefertari (c. 1570-1544 Î.e.n.), în sprijinul căreia să poată să transmită titlul şi altora. Unele dintre cele mai mari şi mai cunoscute regine provin din perioada Noului Regat, cum ar fi Hatshepsut (r. 1479-1458 î.e.n.), Tiye (soţia lui Amenhotep III , rc 1386-1353) şi Nefertiti(c. 1370-1336 î.e.n.), soţia lui Akhenaten. Cert este că, atunci când Cleopatra VII a luat tronul, Egiptul avea deja o lungă istorie a femeilor puternice în poziţii de autoritate.

10. Moşteniri culturale din Egiptul Antic

Egiptul Antic a contribuit cu o serie de invenţii şi inovaţii utilizate în mod regulat în zilele noastre. Egiptenii puneau o deosebită valoare pe igiena personală, astfel încât îmbăierea zilnică, pieptenele şi periile, machiajul, dar şi parfumurile au fost fie inventate, fie îmbunătăţite de către ei. De asemenea, au inventat periuţa şi pasta de dinţi, menta pentru respiraţie şi deodorantul sub formă de tămâie. Stomatologia a fost dezvoltată şi de egipteni, la fel şi practica medicului de a lua istoricul pacientului în vederea  diagnosticării bolii.

Unele dintre primele clinici şi şcoli de medicină din lume au fost înfiinţate în Egipt. Arhitectura egipteană a dezvoltat adevărata piramidă şi obeliscul, precum şi tehnicile prin care acestea au fost realizate. Deşi inginerii din zilele noastre încă nu înţeleg modul în care egiptenii au construit astfel de monumente, structurile au reprezentat sursă de inspiraţie pentru cei care i-au succedat pe egipteni.

În agricultură, egiptenii au preluat metode de irigare de la Hyksos. De asemenea, aceştia au dezvoltat concepte babiloniene despre astronomie şi astrologie, calendar şi matematică. Literatura egipteană , în special a Regatului Mijlociu, a stabilit forma baladei romantice şi a dialogului literar / filozofic (mai târziu făcută cunoscută prin operele lui Platon ). Religia şi filozofia egiptenilor au fost recunoscute de mult timp ca influenţând filosofia greacă , precum şi religiile ulterioare, precum creştinismul şi islamul , în special prin conceptele de viaţă eternă, judecată după moarte şi recompense / pedepse în viaţa de apoi.