Unul dintre motivele pentru care egiptenii antici au construit Sfinxul, dezvăluit prin Echinocţiu
Sfinxul este unul dintre cele mai cunoscute monumente construite de către egiptenii antici. De-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă dar şi autori ai diferitelor teorii ale conspiraţiei au propus o multitudine de ipoteze legate de motivul şi modul în care acest monument a fost construit. De-a lungul timpului şi realizând observaţii, egiptologii au ajuns la concluzia că Sfinxul a fost construit astfel încât să se alinieze cu Soarele atunci când are loc echinocţiul, cele două momente din an în care durata zilei este egală cu cea a nopţii, notează Live Science.
Studiile au stabilit că Sfinxul, o reprezentare a trupului unui leu cu cap de om, a fost construit astfel încât să facă trimitere la faraonul Khafre din cea de-a patra dinastie, acesta domnind între 2575 şi 2465 înaintea erei noastre. Oamenii de ştiinţă au stabilit că acest monument a fost construit pentru a surprinde momentele astronomice importante ale anului: echinocţiile şi solstiţiul de vară, atunci când Soarele apune între două piramide din complexul de la Ghiza, cea construită de către faraonul Khufu şi cea construită de către faraonul Khafre.
Într-o postare pe Facebook, Ministerul Egiptean al Antichităţilor explică: „Acest fenomen dovedeşte că arheologii au greşit când au spus că egiptenii antici au găsit o rocă străveche din greşeală şi au transformat-o într-o statuie cu o feţă umană şi a un corp non-uman”.
Egiptenii antici nu sunt singurii care au construit monumente impresionante pentru a marca momente importante ale anului astronomic. De-a lungul timpului au fost redescoperite astfel de momumente în întreaga lume: Stonehenge în Regatul Unit, cercuri din piatră în Germania sau Italia care funcţionau ca un calendar şi în Tulum, un oraş mayaş, aflat pe tertoriul Mexicului.
Citeşte şi: