Primii hibrizi ai oamenilor moderni au apărut în urmă cu 700.000 de ani

02 03. 2020, 09:00

This browser does not support the video element.

Alan Rogers, antropolog al Universităţii Utah, şi-a petrecut ultimii ani studiind genomul speciilor antice de oameni prin compararea informaţiilor genetice de la mai mulţi indivizi şi prin indentificarea mutaţiilor genetice care ies în evidenţă şi acele gene care pot fi identificate la mai mulţi indivizi de-a lungul unor perioade mari de timp. Folosind o metodă statistică de studiere a ADN-ului antic, Rogers a reuşit să stabilească faptul că primele cazuri de hibirizi ai speciilor umane arhaice au apărut în urmă cu 700.000 de ani în urmă, mai devreme faţă de datele avansate de către studiile anterioare, notează Science Daily.

Aceşti hibrizi prezentau atât ADN de neandethalieni, dar şi de denisovani, oamenii de ştiinţă catalogând această populaţie mixtă drept super-arhaică. „Nu am ştiut niciodată despre acest episod de întrepătrundere şi niciodată nu am reuşit să estimăm dimensiunea populaţiei super-arhaice”, explică Rogers. „Pur şi simplu aducem lumină asupra unui interval din istoria evoluţiei umane, care anterior era complet necunoscut”, mai adaugă acesta.

Această populaţie de Homo Sapiens super-arhaică care a avut contacte cu populaţia din neanderthaliană-denisovaniană era mai îndepărtată din punct de vedere genetic faţă de alte grupuri care au produs hibrizi; separarea acestora faţă de alte specii umane având loc în urmă cu aproximativ un milion de ani.

„Am lucrat în ultimii ani la acest mod diferit de analiză a datelor genetice pentru a afla istoria speciei noastre […] Este doar încurajator că am putut descoperi un alt mod de a privi datele şi de a descoperi lucruri pe care oamenii de ştiinţă nu au putut să le vadă cu alte metode”, a declarat Rogers.

Studiul a fost publicat în Science Advances.

Citeşte şi:

Cum s-au cunoscut Homo Sapiens şi Omul de Neanderthal. Descoperire de excepţie făcută într-o peşteră din Munţii Altai

Omul de Neanderthal nu era mai violent decât Homo sapiens, conform unei noi descoperiri

Descoperire uimitoare făcută într-o peşteră din România. Dovada care leagă omul de Neanderthal de cel modern

O descoperire care poate rescrie istoria vărului nostru ghinionist: Omul de Neanderthal făcea focul la fel ca strămoşii noştri moderni