Cea mai veche poveste spusă de oameni are 37.000 de ani
Poveştile au jucat un rol important în evoluţia umană, până la inventarea şi generalizarea scrisului, acestea au reprezentat principalul mod prin care erau transmise miturile şi informaţiile din generaţie în generaţie. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Melbourne au descoperit una dintre cele mai vechi poveşti din lume transmise pe cale orală, notează Science Alert.
Membrii tribului Gunditjmara au transmis de-a lungul generaţiilor povestea unei fiinţe primordiale care s-a transformat în vulcanul Budj Bim, Munţii Eccles din statul Victoria, Australia. Studiile efectuate de către cercetătorii de la Universitatea Melbourne au arătat că în urmă cu 37.000 de ani chiar au avut loc două erupţii în acea regiune, ceea ce oferă o bază factuală relatărilor aborigenilor.
„Dacă aspectele tradiţiilor orale referitoare la Budj Bim sau la formele de teren ale lavei din mediul înconjurător prezintă o formă de activitatea vulcanică, aceastea ar putea fi interpretate ca o dovadă a vechimii acestora, acestea fiind unele dintre cele mai vechi tradiţii orale existente”, explică geologul Erin Matchan.
Unii cercetători teoretizează faptul că Australia ar putea fi locuită de mai bine de 65.000 de ani, dar, din cauza modului de viaţă a primilor oameni ajunşi pe acest continent, arheologii au identificat urme care datează doar din urmă cu 30.000 de ani.
„Unele tradiţii orale care au supravieţuit par a face referire la evenimente geologice, cum ar fi erupţiile vulcanice, cutremurele şi impactul meteoritic, şi s-a teoretizat că unele dintre aceste tradiţii să fi fost transmise de mii de ani”, explică David Phillips, co-autor al acestui studiu.
Reultatele analizei rocilor din jurul vulcanului Budj Bim arată că erupţia acestuia a avut loc în urmă cu 36.900 de ani, cu o marjă de eroare de 3.100 ani. Unii cercectători explică faptul că în acest caz nu poate fi exclusă posibilitatea ca poveştile membrilor tribului să nu facă trimitere la erupţia vulcanului, dat fiind numărul de generaţii care au dat mai departe aceste relatări.
Studiul a fost publicat în Geology.
Citeşte şi: