Arthur a fost un războinic din secolul al-V-lea, care ar fi condus lupta împotriva saxonilor. Fiindcă legenda sa continuă să fascineze lumea chiar şi în zilele noastre, istoricul John Matthews ne dezvăluie câteva lucruri mai puţin cunoscute despre aceasta, dintre care:
Cu toate că Arthur este cunoscut în întreaga lume drept una dintre cele mai mari personalităţi, fiind numit “regele care a fost şi regele care va fi” ( “the king that was and the king that shall be”), el nu a fost un rege de iure. Acesta ar fi fost comandantul unei forţe de elită de cavaleri şi ar fi condus rezistenţa britanicilor împotriva saşilor şi ai celorlalţi din nordul Europei, undeva prin secolele V-VI d. Hr.
O altă teorie susţine că Arthur ar fi fost un centurion roman pe nume Lucius Artorius Castus, care a luptat împotriva unor triburi din Regatul Scoţiei, cu aproximativ 300 de ani mai devreme faţă de momentul în care este plasată legenda lui. Chiar şi locul de naştere al lui Arthur este pus la îndoială, considerându-se şi că acesta ar fi fost doar un personaj inventat de poetul francez Chrétien de Troyes în secolul al XII-lea. Un lucru este cert: calităţile de conducător şi curajul de care a dat dovadă i-au oferit statutul de rege.
Masa rotundă este piesa centrală a lumii arturiene. Potrivit poetului Layamon din secolul al XIII-lea, Arthur a ordonat ca masa să fie construită pentru el de către un celebru tâmplar Cornish; acesta a făcut masa în aşa fel încât să găzduiască 1.600 de bărbaţi, ceea ce este în mod clar o exagerare, dar totuşi uşor de transportat. Alte poveşti sugerează că Merlin, magul regelui, a fost cel care a făcut masa şi care a trimis un apel către cei mai curajoşi şi mai adevăraţi cavaleri pentru a se alătura unei grupări a cărei sarcină viza îngrijirea persoanelor a căror drepturi nu erau recunoscute, în special femeile, şi care nu ar fi făcut niciun rău nimănui care nu ar fi meritat-o. Se spune că aproximativ 150 de cavaleri s-au aşezat la Masa Rotundă.
Cea mai mare sarcină întreprinsă de cavalerii lui Arthur a fost căutarea graalului, un vas misterios legat de Patimile lui Hristos. Potrivit poetului din secolul al XII-lea Robert De Boron, graalul a fost folosit pentru a sărbători Cina cea de Taină, iar ulterior de către „unchiul” lui Hristos, Iosif din Arimatea, pentru a prinde o parte din sângele care curgea de la Mântuitor în timp ce trupul său a fost dat jos de pe cruce. Poveştile anterioare, din mitologia celţilor, pot fi văzute ca precursoare ale graalului: acestea vorbeau despre „căldări din belşug”, care asigurau hrană eroilor şi puteau chiar aduce morţii la viaţă. Dar, odată ce legăturile cu credinţa creştină au fost stabilite în secolul al XII-lea, graalul a devenit o sfântă relicvă căutată de mistici şi eroi – şi, de asemenea, de ordinului cavalerilor lui Arthur.
Se spune că toţi cei 150 de cavaleri ai mesei rotunde au ieşit în căutarea vasului sacru după ce a apărut la Camelot în timpul Rusaliilor. Dintre cei care au ieşit, doar trei au reuşit să găsească graalul: sfântul cavaler Sir Galahad, simplul Sir Percival şi cinstitul Sir Bors.
Mulţi alţi cavaleri au pierit, iar acest lucru a slăbit curtea lui Arthur. Mordred, fiul nelegitim al lui Arthur, s-a ridicat împotriva lui şi a pus capăt visului lui Camelot.
Poveştile de dragoste prezintă o mare parte din lumea arturiană. O poveste originară din Franţa a devenit una dintre cele mai cunoscute dintre poveştile arturiene şi anume povestea de dragoste a lui Lancelot şi Guinevere. Poetul Chrétien de Troyes ne oferă o relatare despre romantismul lor în operele Lancelot şi Cavalerul căruţei. Lancelot era cel mai mare cavaler al Mesei Rotunde şi cel mai de încredere aliat al lui Arthur, dar dragostea sa ilicită pentru regina Guinevere l-a făcut celebru. Chrétien relatează despre răpirea lui Guinevere de către un domn pe nume Melwas, care s-a îndrăgostit de regină şi despre eforturile lui Lancelot de a o salva. Pentru a ajunge la castelul Melwas, unde era ţinută regina, Lancelot este obligat să călărească într-un cărucior – un vehicul rezervat pe atunci infractorilor. Fiindcă Lancelot ezită pentru o clipă, Guinevere aflând despre asta, îi reproşează acestuia că este nedemn de afecţiunile ei.
Poveştile de mai târziu spun că dragostea dintre Lancelot şi Guinevere a evoluat într-o adevarată aventură, care, la final, a dat jos Masa Rotundă. Sfârşitul domniei lui Arthur a fost marcat de acest lucru: din dorinţa de a salva regina, care fusese condamnată să ardă, Lancelot a ucis pe câţiva dintre cavalerii lui Arthur. Cu regele forţat să îl atace pe Lancelot, calea a fost lăsată deschisă pentru ca Mordred să atace Camelot.
Credit foto: Shutterstock
Slăbit de pierderile suferite în timpul căutării graalului şi apoi de scandalul provocat de Lancelot şi Guinevere, regatul lui Arthur a început să se clatine.
Războiul a izbucnit după ce Lancelot a organizat o salvare armată a Guineverei, condamnată la moarte pentru dragostea ei trădătoare pentru marele cavaler. În plină luptă, Lancelot a ucis doi dintre cei mai buni bărbaţi ai lui Arthur, Gareth şi Gaheris, care o apăraseră pe regină. Fratele lor, celebrul cavaler Sir Gawain, a devenit astfel cel mai crunt duşman al lui Lancelot. Pentru a răspunde la acţiunile lui Lancelot, Arthur a trimis o armată în Franţa ca să îl atace. În timpul acestui atac, fiul regelui Arthur, Mordred, a ridicat o armată şi s-a declarat rege. Odată cu întoarcerea pripită a adevăratului rege în Marea Britanie, la Camlann a avut loc o bătălie finală. Arthur l-a ucis pe Mordred, dar a suferit o rană care părea să-l omoare. La final, a fost dus la Avalon pentru a fi vindecat. Adeptul credincios al lui Arthur, Sir Bedivere, aruncă sabia puternică a regelui în lacul din care Arthur ar fi luat-o la începutul domniei sale. Se spune că o mână misterioasă se ridică din apă şi prinde sabia.
Arthur este dus pe insula Avalon, unde îi sunt vindecate rănile şi decide să rămână până la sfârşitul vieţii. Se spune că Arthur aşteaptă să fie chemat ori de câte ori ţara sa este în primejdie.
Supoziţia cum că regele Arthur se va întoarce într-o zi a rămas în memoria britanicilor mulţi ani la rând. Cu toate astea, osemintele lui Arthur au fost găsite în 1191 la Glastonbury Abbey. Nu s-a demonstrat veridicitatea acestui lucru, considerându-se că găsirea osemintelor era doar o invenţie menită să înlăture credinţa în Arthur şi intoarcerea sa. Totuşi, unele oase au fost într-adevăr îngropate într-un mormânt de marmură neagră în 1278, din banii regelui Edward I.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Legenda regelui Arthur, descoperită în manuscrise misterioase
Un cercetător britanic susţine că a descoperit mormântul Regelui Arthur