Un cimitir din perioada medievală descoperit în Norvegia
Legislaţia norvegiană prevede ca atunci când este decisă construirea unui nou edificiu în anumite zone, precum oraşul Trondheimn, arheologii de la Institutul Norvegian pentru Studierea Patrimoniului Cultural (NIKU) trebuie să realizeze o serie de excavaţii pentru a stabili dacă respectivul spaţiu este important din punct de vedere istoric. În timpul unei astfel de excavaţii, care a avut loc în Trondheimn, oamenii de ştiinţă au identificat un cimitir din perioada medievală, notează The History Blog.
Dat fiind faptul că solul în care au săpat era nisipos, arheologii nu şi-au speranţe mari legate de descoperirile pe care le-ar fi putut face, din cauză că acest tip de sol este impropiu conservării artefactelor. Totuşi, spre surprinderea lor, au descoperit 15 morminte individuale, analizele iniţiale dezvăluind că în acest cimitir ar fi fost înhumaţi şapte adulţi, cinci copii; rămăşiţele a celor trei indivizi rămânând să fie analizate. În acest sit arheologic au descoperit trei gropi comune în care au fost depuse oasele din mormintele care au fost refolosite în secolul XVII-lea.
”Probabil sunt şi mai multe morminte mai jos. Toate aceste morminte individuale sunt >, adică situate în acelaşi loc ca atunci când au fost îngropate, dar mai multe au fost parţial distruse. În multe cazuri, s-a păstrat doar partea superioară a corpului. Jumătatea inferioară poate fi tăiată, de exemplu, alte morminte fiind săpate peste sau prin lucrări ulterioare”, a declarat Silje Rullestad, cel care conduce excavaţiile din partea NIKU.
Arheologii implicaţi în acest proiect sunt de părere că ar trebui să mai identifice cel puţin alte 15 morminte individuale. Pe viitor, oamenii de ştiinţă plănuiesc să îşi continuie activitatea, să studieze mormintele şi să preleveze mostre de sol şi oase pentru a fi studiate în laborator.
Citeşte şi: