Cea mai veche poveste are 44.000 de ani şi a fost descoperită în Indonezia

Poveştile reprezintă un element fundamental al umanităţii, pornind de la nivel individual, atunci când le folosim să ne definim identitatea şi apartenenţa la diferite grupuri sociale sau ajungând la nivelul comunităţilor, unde poveştile sunt folosite pentru a crea coeziunea între membrii acestora şi pentru transmite cunoştinţe practice sau legate de originile grupului. Arheologii au descoperit, într-o peşteră din insula Sulawesi cea mai veche poveste: o vânătoare care a fost desenată în urmă cu 44.000 de ani, notează Science Alert.

Într-un studiu recent, arheologii care au făcut această descoperire explică faptul că aceste desene au fost realizate cu pigmenţi roşii. Aceste desene prezintă oameni sau figuri supra-umane care vânează animale. Cercetătorii explică faptul că aceste desene sunt mai vechi cu câteva mii de ani faţă de desenele realizate în cărbune în peşterile din Europa.

„Este destul de uimitor. Este o scenă narativă şi este prima dată când vedem asta în arta preistorică”, explică Maxime Aubert, autor al studiului şi arheolog al Universităţii Griffith din Australia. El explică faptul că aceste desene sunt indicii ale capacităţilor de narare, abstractizare şi de creativitate a locuitorilor preistorici ai insulei Sulawesi.

Insula Sulawesi a atras atenţia arheologilor şi antropologilor începând cu 1950, de atunci fiind descoperite peste 250 de locaţii în care au fost identificate desene preistorice. În 2014, cercetătorii care au colaborat în cadrul acestui studiu au făcut publică descoperirea unor amprente realizate pe un perete stâncos a căror vechime este de 40.000 de ani.

Pentru a data această scenă, cercetătorii au fost nevoiţi să folosească alte tehnici faţă de cele folosite pentru analizarea desenelor preistorice din peşterile din Europa. Spre deosebire de cele din Europa, care sunt realizate cu cărbune ars care poate fi datat cu ajutorul carbonului-14, desenele din Sulawesi sunt realizate cu pigmenţi de fier, fără materie organică. De aceea, cercetătorii trebuie să analizeze straturile care s-au depus, datorită condiţiilor de mediu, pe suprafaţa desenelor.

„Dacă acestea sunt creaturi mixte, animale şi fiinţe umane, dimensiunea lor mică este fascinantă”, a spus Nicholoas Conard, arheolog al Universităţii Tübingen din Germania, care nu a fost implicat în acest studiu. „La fel şi mişcările lor, acestea par a fi un fel de zbor sau sărituri şi nu mişcările pe care le fac oameni sau alte mamifere terestre”. Arheologul explică faptul că înţelesul simbolic pe care autorii l-au dat desenului este încă necunoscut cercetătorilor.

Studiul Earliest hunting scene in prehistoric art a fost publicat în Nature.

Citeşte şi: