Tatuajele a şapte mumii feminine, vechi de mii de ani, oferă noi detalii interesante despre Egiptul Antic

09 12. 2019, 08:29

În prezent, tatuajele reprezintă o practică comună, care are parte de o mai mică sau mai mare acceptare socială, în funcţie de regiune şi de persoanele pe care le-am întreba. Totuşi, în ceea ce priveşte un spaţiu atât de îndepărtat cultural şi temporal precum Egiptul Antic, oamenii de ştiinţă nu pot da un răspuns cert în ceea ce priveşte tatuajele. Studierea mumiilor a şapte femei din satul de artizani Deir el-Medina, una dintre aşezările care produceau bunurile folosite în mormintele din Valea Regilor, i-a ajutat pe egiptologii de la Universitatea Missouri, Statele Unite ale Amercii, să stabilească că tatuarea era o practică mult mai răspândită decât s-a crezut anterior, notează Science Alert.

În cadrul unei întâlniri a Şcolii Americane de Studii Orientale, antropologul Anne Austin a prezentat o serie de dovezi care să susţină afirmaţia de mai sus.  Acest studiu al tatuajelor în Egiptul Antic a început în anul 2014, atunci când Austin, împreună cu Cedric Gobeil, au identificat o serie de semne pe gâtul unei mumii din Deir el-Medina. Iniţial, cei doi au presupus că era vorba despre o serie de semne care au fost pictate pe piele acesteia, dar, după cum au arătat analizele, în realitate era vorba despre tatuaje.

Tatuajele de pe mumii nu sunt uşor de identificat, datorită bandajelor, dar şi a modului în care tehnicile de mumificare şi condiţiile de mediu afectează pielea acestora şi pigmenţii folosiţi pentru tatuaje. Aceste tatuaje pot fi identificate cu ajutorul imagisticii infraroşii, permiţând identificarea unor detalii care altfel ar fi imposibil de văzut de către ochiul uman.

Credit foto: Anne Austin/Univeristy of Missouri

Tatuajele de pe mumiile studiate includeau motive sacre: babuini, cobre, vaci, scarabei sau flori de lotus. Amplasarea acestor tatuaje se dovedeşte a fi la fel de importantă precum conţinutul acestora. Cercetătorii explică faptul că aceste tatuaje erau făcut în zone care nu ar fi fost ascunse de către haine şi ar fi solicitat ajutorul unei a doua persoane pentru a fi realizate.

„Distribuţia, afişarea şi conţinutul acestor tatuaje dezvăluie modul în care au fost utilizate atât în practica religioasă, cât şi pentru a crea identităţi permanente în spaţiul public”, explică dr. Austin. „Tatuajele extinse pe o mumie feminină demonstrează utilizarea tatuajelor pentru a identifica şi a permite acestei femei să acţioneze ca o practicantă religioasă cheie în comunitatea Deir el-Medina. Tatuajele suplimentare găsite şi analizate în sezoanele de excavaţii 2016 şi 2019 folosind fotografiile cu infraroşu indică faptul că multe alte persoane au fost tatuate la Deir el-Medina”.

Citeşte şi:

Descoperire surprinzătoare în Egipt. 30 de sarcofage cu mumii, neatinse de jefuitorii de morminte