E lup sau câine? O creatură care a stat 18.000 de ani în permafrostul din Siberia i-a uimit pe oamenii de ştiinţă
Animalul despre care se crede că ar fi un câine sau un lup a fost descoperit în estul Siberiei, lângă Yakutsk, având nasul, colţii şi blana într-o stare remarcabilă mulţumită solului îngheţat care l-a protejat de-a lungul secolelor, potrivit Mediafax.
În urma analizelor şi a datării cu carbon s-a ajuns la concluzia că a trăit cu aproximativ 18.000 de ani în urmă. Din păcate, rezultatele testelor ADN nu au fost concludente şi rămâne neclar dacă este vorba despre un lup sau despre un câine. Descoperirea sa a fost realizată în vara anului 2018, însă acum au fost prezentate rezultatele testelor efectuate.
„De obicei nu este atât de dificil să deosebeşti cele două specii”, a declarat cercetătorul David Stanton pentru CNN. Printre oamenii de ştiinţă se speculează ideea conform căreia misteriosul animal ar putea fi un strămoş comun al câinilor şi al lupilor.
Descoperirea ar putea aduce noi informaţii despre evoluţia acestor animale atât de răspândite. Există de mult timp o ipoteză a apariţiei câinilor ca urmare a domesticirii lupilor şi se crede că procesul a avut loc cu până la 40.000 de ani în urmă.