Un mormânt subteran vechi de 5.000 de ani, descoperit în Franţa

01 12. 2019, 17:00

Arheologii de la Institutul Naţional de Cercetări Arheologice Preventive al Franţei (INRAP) au descoperit un mormânt subteran cu o vechime de peste 5.000 de ani, din perioada neolitică. Această descoperire a fost realizată în Saint-Memmie, o localitate din departamentul Marne, nord-estul Franţei, notează The History Blog.

Regiunea Marne este cunoscută pentru numărul mare de astfel de construcţii, cunoscute sub numele de hipogeu, asta dorită rocilor şi mineralelor din subsol care permit săparea unor încăperi subterane cu o mai mare uşurinţă în comparaţie cu alte zone. De-a lungul timpului, au fost descoperite în această regiune un număr de 160 de astfel de structuri, dar doar cinci dintre acestea au fost documentate ştiinţific, restul fiind golite fără a fi supuse analizelor arheologice. În aceste condiţii, acest nou hipogeu oferă arheologilor posibilitatea de a analiza atât conţinutul, cât şi de a înţelege modul în care această construcţie a fost realizată.

Credit foto: Institut national de recherches archéologiques préventives

Arheologii au stabilit că acest hipogeu datează din perioada 3500-3000 înaintea erei noastre şi că conţine rămăşiţele a 50 de indivizi şi ofrandele mortuare îngropate alături de aceştia.

Hipogeul are un coridor de aproximativ patru metri, care duce la o anticameră, care se îngustează făcând loc doar unei intrări prin care poate să treacă o singură persoană. Această structură este tipică unui hipogeu din regiunea Marne, dar, în mod neobişnuit, atunci când a fost construit, intrarea acestuia era accesibilă de la nivelul solului.

Credit foto: Institut national de recherches archéologiques préventives

În interiorul camerei mortuare, cele 2.000 de oase care aparţin unor persoane de toate vârstele şi sexele sunt depozitate în starturi, în următoarele luni, arheologilor de la INRAP revenindu-le sarcina de a le inventaria şi studia. Ei speră că astfel vor înţelege mai bine modul în care aceste persoanele au fost depozitate după deces şi modul în care oasele au fost organziate după descompunerea ţesuturilor moi. De asemenea, analizele genetice vor duce la înţelegerea relaţiilor de rudenie între persoanele îngropate în acest hipogeu.

Citeşte şi:

Ornamente uimitoare descoperite într-un sit arheologic vechi de 7000 de ani. ”Mormântul este excepţional”