O sabie din Epoca Bronzului, descoperită în Boemia

23 11. 2019, 09:11

Arheologii au anunţat că au descoperit o sabie din Epoca Bronzului în apropierea localităţii Rychnov, din Boemia, Republica Cehă. Oamenii de ştiinţă explică faptul că această sabie se află într-o stare de conservare foarte bună şi că este una dintre cele cinci săbii preistorice descoperite pe teritoriul Republicii Cehe în ultimele decenii, notează The History Blog.

Sabia datează din jurul anului 1.200 înaintea epocii noastre, fiind creată de către un fierar din cultura lusaţiană, o societate agricolă din Epoca Târzie a Bronzului şi care a ocupat un teritoriu care astăzi cuprinde Polonia, Germania de est şi vestul Cehiei. În Boemia sunt adesea identificate artefacte ale acestei culturi. Totuşi, această sabie tinde să fie neobişnuită chiar şi pentru această regiune. Pe de o parte, arheologii sunt uimiţi de claritatea detaliilor acestei săbii care s-au conservat mai bine de 3000 de ani. Pe de altă parte, locul exact al descoperirii nu corespunde unei aşezări din Epoca Bronzului care să fi fost cunoscută anterior arheologilor.

Descoperirea a fost realizată de către un trecător care a anunţat Muzeul Rychnov şi care a predat lama sabiei. La faţa locului, arheologii au mai descoperit şi vârful unei suliţe din acea perioadă. Atât sabia, cât şi suliţa, au avut la un moment dat părţi din materiale organice, dar s-au dezintegrat sub acţiunea factorilor de mediu.

Arheologii sunt de părere că sabia a făcut parte dintr-o ofrandă adresată unei zeităţi locale, fiind ca urmare îngropată în sol. Suliţa nu pare să fi fost îngropată odată cu sabia. În prezent, arheologii au decis să ţină secret locul sitului arheologic pentru a preveni furtul şi/sau distrugerea artefactelor din acea zonă.

Citeşte şi:

Un câine ”arheolog” a făcut o descoperire excepţională care datează din Epoca Bronzului

Un tezaur uriaş din Epoca Bronzului, descoperit în Londra

Descoperirea unor vase de ceramică din Epoca Bronzului oferă indicii legate de modul în care strămoşii noştri îşi hrăneau bebeluşii

Un joc din Epoca Bronzului, precursorul tablelor, a fost găsit cioplit într-o piatră în Azerbaidjan