O fosilă de 11 milioane de ani oferă indicii despre modul în care strămoşii noştri au adoptat mersul biped

Mersul biped reprezintă unul dintre cele mai importante indicii care atestă lungul drum evolutiv al speciei noastre şi, în ciuda faptului că începem să avem o înţelegere tot mai bună a modului în care au evoluat strămoşii noştri, detaliile legate de modul în care aceştia au trecut la mersul biped rămân încă necunoscute. Totuşi, cu ajutorul unor fosile descoperite în Germania, pe care cercetătorii le-au datat ca având 11,6 milioane de ani, detaliile acestea ar putea să fie descoperite, notează Science Alert.

Mare parte din fosilele de primate pe care cercetărorii le descoperă tind să fie fragmentate, ca urmare a acţiunii factorilor de mediu, ceea ce creează o serie de probleme atunci când vine vorba de înţelegerea modului în care arătau şi funcţionau acele fiinţe atunci când erau în viaţă. Cercetătorii explică faptul că oasele membrelor şi pelvisurile sunt printre cele mai rare fosile care pot fi recuperate în urma descoperirilor, este greu de identificat modul în care a avut trecerea de la deplasarea printre copaci la mersul biped.

• Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
• Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?

Aceste fosile din Germania aparţin unei specii pe care cercetării au clasificat-o drept Danuvius guggenmosi şi pe care o compară cu un cimpanzeu ale cărui mâini sunt mai robuste. Analiza oaselor indică faptul că trecerea la mersul biped a avut loc gradual, această specie putând fi capabilă de deplasare prin copaci cu ajutorul braţelor asemănătare altor specii care fac asta şi în prezent. De asemenea, Danuvius putea să se deplaseze şi într-un mod asemănător asemănător gorilelor. Ce diferenţiază această specie de restul rudelor noastre de mult dispărute este capacitatea acestora de a-şi folosi braţele pentru a se echilibra în timpul deplasări.

Studiul A new Miocene ape and locomotion in the ancestor of great apes and humans a fost publicat în Nature.

Citeşte şi: