Cea mai mare descoperire legată de mamuţi scoate la iveală şi prima capcană pusă de oameni
Mai mult, potrivit anunţului făcut de Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic, specialiştii sunt convinşi că au găsit şi prima capcană pentru mamuţi pusă de către oameni cu scopul de a captura uriaşele erbivore, acum mai bine de 14.000 de ani.
„Este cea mai mare descoperire de acest gen făcută vreodată”, au anunţat reprezentanţii institutului, citaţi de Phys.
Rămăşiţele din scheletele mamuţilor au fost găsite în Tultepec, în apropierea unei zone unde guvernul preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador construieşte un nou aeroport pentru capitala Mexico City, aflată la mai puţin de 50 de kilometri.
Semnele de pe unele oase sunt un indiciu că animalele au fost vânate, experţii concluzionând că au găsit „prima capcană pentru mamut din lume”.
„Mamuţii au trăit aici mii de ani. Turmele au crescut, s-au reprodus, au murit, au fost vânate. Au trăit alături de alte specii, inclusiv cai şi cămile”, a afirmat arheologul Luis Cordoba, care a participat la săpături.
La rând lui, Diego Prieto Hernández, directorul INAH, a afirmat că descoperirea reprezintă „un moment de cotitură în ceea ce ne imaginam până acum a fi interacţiunea dintre vânători-culegători cu aceste erbivore uriaşe”.
Cercetătorii au precizat că cel puţin cinci turme de mamuţi au trăit în zona în care au descoperit gropile cu oase.
Rămăşiţele descoperite sunt de tot felul: cranii, maxilare, vertebre şi coaste, pelvisuri, femururi etc.
Două dintre gropile în care au fost găsite oasele de mamut au o adâncime de 1,7 metri şi un diametru de 25 de metri. Săpăturile în acest sit au durat circa 10 luni.
Aceasta nu este singura descoperire de acest gen făcută în Mexic, în anii 1970, în timpul unor săpături realizate în nordul capitalei au fost exhimate rămăşiţele unui mamut.
Paleontologii sunt convinşi că vor găsi mai multe capcane pentru mamuţi în zona de nord a Mexico City.
Dovezile anterioare au arătat că oamenii au început să vâneze mamuţii în urmă cu circa 40.000 de ani, contribuind la dispariţia lor care a început acum circa 10.000 de ani.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Mamutii – ultimii giganti ai planetei
Mamuţi lânoşi, ”readuşi la viaţă”